„... ca în fiecare miercuri."
„Nu obișnuiam să visez despre viitor, adicăă, nu aveam în plan vreo profesie menită să-mi dezvolte presupusul potențial sau cu cine vreau să mă mărit sau în veceul cărei țări aș dori să citesc vreun jurnal. Nici măcar nu încerc să mă dau tare cu asta, îmi vine parcă și să plâng. Nu știu, ... nu prea am apucat să fiu mulțumită de mine la nicio etapă a vieții, de aia mă întreb periodic, poate totul e din cauza abstinenței mele de visuri..."
Nu am apucat să-i urmăresc tot firul gândurilor, începuse să mă irite pauzele deloc pertinente între cuvinte și modul cum lungea literele la nesfârșit. În plus, avea obiceiul să schimbe brusc orice temă de discuție apucată, să manifeste un palid interes față de oameni, față de orice, nu avea seamă nici de vorba altuia, nici de a ei. Cum apuca vântul să strecoare vreo idee în mintea ei ciudată, dotată cu un mecanism de filtrare a intențiilor bune, începea să se creeze raportul petrol-plastic între gură și căpșor.
„Trebuie să știi că am setată o întâlnire miercurea viitoare, nu o să ne vedem, o întâlnire cu știi tu cine." Contrar celor spuse mai sus, osoasa mea amantă sărise de sub albituri, cu pielea goală cum era, începu un marș trepidant prin garsonieră.
„Cu știu eu cine? Da, da, știu... eu cine." Deoarece ultimele cuvinte le rostise cu miros de zâmbet perfid, se grăbi la cartea cu poezii de sub pat și îmi ordonă: „Atunci, domnule care crede că pereții au urechi, podeaua gură și tavanul ochi, să-mi citești cea mai respingătoare poezie, pe cea mai repulsivă manieră, un act atât de infect, cât să mă facă să nu te mai vreau miercurea viitoare, ajută-mă să trăiesc despărțirea!"
„Nu sunt priceput la..."
„Știu doar că ești un șarlatan, poți să-mi citești o poezie!"
