SO,YOU ARE? - Taegi

01

EDITAT.

Revin iar la cartea aceasta. Voi ajunge să schimb câteva lucruri.

Celelalte capitole care nu au
,, Editat " la începutul lor, conțin vechea versiune a poveștii.

Trecut.

Își făcu curaj să ridice capul, dar doar atât a putut înainte să vadă bățul ce s-a izbit violent de obrazul său catifelat ce era supus la astfle de lovituri în fiecare luni, joi și vineri,exact când tatăl său nu era acasă.

Odată cu moartea mamei sale, tatăl său a fost nevoit să se recăsătorească cu cumnata lui. o alegere înțeleaptă, după părerea lui. Copilul lui avea nevoie de o figură maternă ,nu ar fi vrut vreodată să-i ia privilegiul ăsta.

Relația dintre părinții lui Yoongi și rudele mamei sale nu a fost niciodată bună. Ei nu au fost de acord cu căsătoria lor, iar atunci când a declarat ce se află mic, în pântecele sale, familia ei a înnebunit. Și au rupt orice legătură, blestemându-i copilul.
Iar acum, după moartea ei, cineva vine cu oferta de a nu-i lăsa singuri?

Mătușa sa îl urăște. El este cel care i-a omorât sora mult iubită. Asta i se reproșează de fiecare dată. El trebuia să moară, trebuia să nu existe.Mama lui trebuia să trăiască, nu el. Mătușa lui promise să se răzbune. Odată ajunsă în casa lor, cu fiecare zi zâmbetul ei deveni o strâmbătură, iar mângâierile ei, palme dureroase, pornite să rănescă.

Exact cum făcea acum.

Mătușa sa își șterse sudoarea de pe față iar cu cealaltă mână îi apucă părul moale trăgând disperat de fire cu dorința de a i le smulge, apoi ca și cum se răzgândi, îl trânti cu nasul de masa la care mâncau de atâtea ori. Mici pete roșii rămânând exact ca o amintire pe lemnul de abanos, ce va fi stearsă puțin mai târziu tot de băiat.

Cu toate că soția sa murise la naștere. Nu și-ar fi putut urâ fiul. Ei alese să-l nască, fiind conștienți de riscuri.

Era surprins cum de mai era întreg,de la câte obiecte se ciocnea corpul său.
Începuse să se obișnuiască , dar când loviturile începură să-i provoace semne pe corp, zilele acelea deveneau cele mai groaznice,și zilele de după, când trebuia să le ascundă de toți colegii și profesorii de la liceu.

Spera ca timpul să treacă mai repede, să treacă toată durerea asta.
Era în genunchi, tremurând. Își simții sângele curgând din noile sale zgârieturi, dar se forță să rămână nemișcat și să nu încerce să se ferească.

Icnii când unul din scaune zbură pe lângă el și își strânse buzele, forțându-se să nu se plângă mai mult.

Știa cât de mult ura să-l audă, sau să se miște, sau să respire.

Dar respira.
Singurul motivul pentru care mai făcea asta, era pentru tatăl său.

Pielea sa albă era atât de pătată,de parcă așa ar fi fost dintotdeauna , plină de cicatrici, acum deschise. nici nu știa dacă a fost vreodată curată, dacă pielea sa a fost vreodată așa de strălucitoare ca a colegilor săi, sau dacă părul său a fost vreodată la fel de blând la atingere ca al fetelor ce mereu continuau să-l privească cu ochi critici.

Destul cu gândurile fără rost.

Trebuia să se ridice și să ajungă în camera sa.Ea îl lăsase acolo, cu privirea în pământ, dinnou.

Asta era ultima bătaie pe săptămâna asta, în weekend avea să vină tatăl său din călătoria de afaceri. Era atât de fericit,dar și trist, că trebuie să se prefacă, iar, că este bine.