EDITAT.
Urcă pe treptele alunecoase la braț cu soția sa. Umbrela ce o ținea era destul de mare pentru a se putea feri amândoi de picăturile de ploaie.
Ușile se deschiseră de unul din angajați, alți făcându-se uitili și le luă umbrela, salutându-i și înclinând capul respectuos.
,, Bună dimineața domnule Kim, doamnă Kim.Pe aici vă rog. "o tânără îi salută la fel de senină ca de fiecare data când o vedea Tae.,, Vă rog să mă urmați."
Domnișoara se întoarse pe drumul pe care veni. Iar soții Kim o urmări de aproape. Parfumul ei era de o aș a proastă calitate încânt Taehyung fu pe cale să tușească dacă nu primi o privire urâtă din partea doamnei Kim.
Își scărpină gâtul, simțindu-se răgușit pentru un moment. Parfumul ăla chiar începea să-l deranjeze. Trecu pe lângă angajați grăbiți ,cunoscând fiecare ingredient și denumire al parfumurilor lor.
Coti la stânga , holul fiind de o parte și de altă plin cu uși transparente ce arătă fiecare echipă muncind din greu la programele sale.
,, Destul de frumos aici. "
Șoptii la urechea lui femeia ,brunetul aprobând-o.
.
Pașii lui Yoongi erau micuți în comparație cu ai lui Jimin. Cu cât se apropia de biroul blondului, în treacăt își așeză șuvițele răzlețe de păr cu speranța că hyungul său îl va aștepta acolo, în biroul lui Jimin.
Își mușcă buzele, pentru o culoare roșiatică naturală, și scoase din buzunarul pantaloniilor un strugurel ce îl aplică rapid pe buze,la final scoțând un,,pop". jimin îl urmări cu coada ochiului abținându-se să-i spulbere speranțele.Jin nu avea să fie acolo.
,,Jin e acolo, nu-i așa ? "
Blondul râse întorcându-se puțin spre el cât să-l vadă nu-i răspunse ci continuă să meargă în fața sa. Încă avea momente când se întreba dacă cel din spatele său vorbește sau are halucinații, pentru că Yoongi arătă ca o păpușă în adevăratul sens al cuvântului.
Băiat așteptă răspunsul întârziat al hyungului său, urmărind cum își înclină capul spre o altă persoană. Îi zări doar părul lui Tae din spatele prietenului său și pe soția sa. zăbovii cu ochii pe chipul ei doar câteva secunde înainte de a privii drept în față , un val de neliniște străbătându-l.
Era frumoasă.
Ochii brunetului ajunse fixați pe capul plin de păr șaten, atât putu văzu în acea secundă , își aplecă aproape nesesizabil capul salutâmdu-l pe Jimin ,iar cu fiecare pas în față, observă cei doi ochii ca două mărgele urmate de gene dese, obrajii ca de porțelan îl împingea să-i atingă și să-i strângă în mâinile sale,pielea albă ca laptele, iar buzele roz lucioase...
Inima lui se mișcă mai repede fără să-și dea seama, privind cât putut de mult chipul inexpresiv, cu un trup micuț îmbrăcat parcă în cel mai mătăsos material, blugii negri lipindu-se pe picioarele sale mici ,iar cămașa ce era îndesat neglijent în pantaloni lăsa la vedere un fund rotund și atrăgător.
Își curăță gâtul, conștient fiind de femeia de la brațul său și cu o gură mare de aer, își calmă corpul ce părea că a luat foc.
Parfumul său era atât de delicat că l-ar fi confundat ,dar din esența sa găsea ceva acolo, și îl deranja,pentru că nu-și dădea seama dar, i se potrivea întru-totul.
Sprâncenele sale se uniră ușor . Își înclină capul într-o parte.
Domnișoara ciocănii. Când primi aprobarea intră rămânând cu ușa deschisă, poftindu-i pe cei doi în birou.
Îi făcu loc soției sale ,care intră prima,iar înainte de a intra și el i se derulă întâlnirea și mirosul băiatului iar ș iar. Intrigat de faptul că nu știa ce este cu acel parfum, intră în biroul lui SeokJin. Era ceva diferit. Iar persoana care-l purta..
Oare cine fusese acela?
CITEȘTI
SO,YOU ARE? - Taegi
RomanceTop - Taehyung Bottom - Yoongi Taehyung are vise cu trecutul traumatizant al unui băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată. Pe lângă visele ciudate pe care a început să le aibă, se luptă și pentru locul important din inima părinților săi. Renunță o...