Love, drugs and murder

Capitolul 11

Nici nu știu cât timp a trecut de când sunt închisă aici, împreună cu o altă tânără de doar șaptesprezece ani, Jullia, e speriată și plânge în continuu sunt îngrijorată pentru Cataleya și mai ales pentru mine, nu a ieșit așa cum se aștepta Tom, pot doar să sper că mă vor salva în curând.

Ușa se deschide, făcând puțină lumină în celule, fata pe care au luat-o mai devreme s-a întors, nu scotea nici un sunet, parcă era un zombie.

- Așa drăguță, asta e al tău. Unul din paznici îi dă un cuțit pe care îl ia cu un zâmbet pe față.

Fata intră în celula ei și se năpustește asupra colegei sale, înfinge cuțitul în ea fără oprire, se aud doar țipete în jur, sunt țipete-le mele, încercând să o opresc, dar parcă nu mă ud, trag de bare dar nu se clintesc.

- Nenorociților!!!! Dă-ți-mi drumul și pune-ți-vă cu cineva pe măsura voastră, strigam la ei să o oprească.

Unul dintre gardieni vine în dreptul meu, și mă privește zâmbind.

- Șefu avem o răzvrătită. Vorbește în cască.

Mă uit urât la el și-l scuip. Se șterge pe față și spune:

- O duc în laborator.

Mă panichez, eu și gura mea mare.

Când deschide ușa sunt pe cale să-l lovesc, anticipează asta și mă electrocutează, șocul a fost prea mare și cad din picioare.

Când deschid ochii mă trezesc legată de un scaun, camera e de un alb imaculat iar ochii încep să mă doară, mă uit în jur și o văd pe Cataleya și Drake.

- Cum a fost cu cealaltă fată? Întreabă Cata.

- Cum am plănuit, emoțiile au părăsit-o, a rămas doar ura și a omorât-o pe cealaltă fată.

- Și cu cea de aici ce vrei să faci?

Drake se apropie de mine, mă uit cu ochii mari la Cata și nu înțeleg nimic pe chipul ei nu pot descifra nimic, ba mai mult pot spune că e destul de interesată de ceea ce se întâmplă.

- Aș vrea să i-o trag, spune Drake sec. Dar nu mă pot atinge de ea.

Gura îmi e amorțită și nu pot scoate nici un cuvânt, apoi privesc spre mâna mea, am fost injectată, nu mă pot mișca și nu pot vorbi.

- El Diablo are planuri pentru ea, dezlegați-o și duceți-o în camera ei.

Unul dintre ei mă dezleagă și mă ridică în picioare iar eu cad.

- Ridic-o prostule, nu poate merge. Ai grijă de ea.

Ce dumnezeu se petrece?

Nu mă duce în celulă, ci într-un din camerele din vilă, o cameră destul de mare, e vreo șansă ca Leonardo să-și fi amintit de mine?

- Așeaz-o pe pat, aud o voce de femeie.

Face în tocmai ce-i cere și mă așează pe pat.

- Acum pleacă, vreau să vorbesc cu ea.

Roșcata din fața mea mă privește lung, apoi se așează pe patul meu.

- Nu înțeleg de ce mi-a cerut să te aduc aici, ești doar o fetișcană ștearsă fără nici un dumnezeu. Dar mă rog, spune plictisită, oricum eu sunt femeia lui și se va întoarce mereu la mine.

Femeia lui? S-a și căsătorit deja?

- Îți dau un sfat, îmi spune roșcata. Nu te îndrăgosti de el, îți va frânge inima când se va întoarce la mine.

Fără alte cuvinte, iese din camera mea lăsând în urmă doar parfumul său dulce în urma sa, o lacrimă îmi cade pe obraz, de ce am acceptat toate astea?

Efectul drogului trece și îmi pot mișca degetele și pot vorbi deși nu articulez cuvintele. Ușa se deschide iar eu mă prefac că dormi.

- Să nu mă deranjeze nimeni, vocea lui Leonardo îmi face inima să bată cu putere, era el, într-adevăr era el ! Eram dezamăgită dar și fericită în același timp, după atâția ani aveam să-l revăd din nou.

Aud pașii săi care se apropie de mine, salteaua se mișcă atunci când se așează lângă mine.

- Nu credeam că o să te mai revăd vreodată Yvonne, îmi spune frustrat. Cum ai ajuns aici? De ce nu ai avut grijă de tine?

Aceleași întrebări am vrut să i le pun și eu, doar că nu era momentul, voiam să aud ce are de spus.

- Am crezut că drumurile noastre nu se vor mai intersecta niciodată !

În continuare mă prefăceam că dorm, dacă aș fi deschis ochii nu aș fi avut curaj să-i vorbesc, a fost primul om pe care eu l-am iubit, și poate că adânc în inima mea încă îl mai iubesc, poate că de aceea îmi e frică să-l privesc în ochi.

Leonardo îmi mângâie fața, iar eu mă cufund în plăcere, aceeași plăcere de acum șapte ani, îmi atinge buzele cu buricul degetelor, aș vrea să-i văd expresia feței. Îl simt cum vine mai aproape de mine și îi simt sărutul pe creștet, același sărut de acum șapte ani când credeam că m-a sărutat un înger acum îl simt ca și când însuși diavolul m-ar fi sărutat, mi-am reprimat toate lacrimile, le-am strâns în mine iar nodul din gât mă sufoca, voiam să plece să pot trage aer în piept și să plâng, nu sunt deloc pregătită să dau piept cu el, nu sunt pregătită să-l înfrunt, vreau doar să plec de aici cu orice preț.