Love, drugs and murder

Capitolul 14

Sunt închisă de trei zile în camera mea iar Leonardo s-a ținut de cuvânt punându-mi gratii la ferestre chiar și la cea din baie, nu sunt vizitată de nimeni doar de James când îmi aduce mâncare iar atunci e însoțit de garda sa de corp. Degeaba tot îmi aduce mâncare, nu m-am atins de ea și mă simt slăbită, ultima dată când l-am văzut pe Leonardo a avut grijă să mă rănească și să-mi taie pofta de viață, iar faptul că nu pot da de Cataleya mă îngrijorează teribil, nu știu nimic de ea sau de Tom ori Smith, nu pot lua legătura cu ei și mă tem că nici nu voi putea de acum.

Stau liniștită în pat uitându-mă pe tavan și numărând secundele, mă trezește din visare două bătăi în ușă, nu mă mișc din acea poziție.

- Intru, aud vocea calmă a Sarei.

E uimitor cât de bine seamănă cu Aylin și dacă nu ar fi fost moartă aș fi putut jura că e ea. Mă ridic în fund și mă uit la ea, Sara mă privește calmă dar în ochii ei se citește... frică.

- Ce cauți aici? O întreb plictisită.

- Am venit să te iau, Leonardo te-a chemat la el în birou.

Mă uit în spatele ei, e singură.

- Te-a trimis pe tine singură? Întreb în timp ce-mi ridic o sprânceană șceptică.

- Haide Yvonne, doar nu o să mă lovești, nu? Întreabă nesigură pe ea.

Desigur că n-am s-o lovesc, ridic din umeri și o i-au la pas în urma sa.

- De ce ai vrut să pleci, Yvonne?

- Nu-mi place să fiu captivă aici.

- Dacă ai coopera cu Diablo nu ai mai fi închisă.

Sara mă calcă pe nervi, habar n-are în ce s-a băgat.

- Diablo e un om bun, Yvonne.

- Da sigur Sara cum spui tu, ridic tonul la ea, iar aceasta nu mai spune nimic.

Deschide ușa biroului lui Leonardo, Sara îmi face semn să intru, inima îmi bate cu putere, Leonardo vorbește la telefon și-mi face semn să mă așez pe canapea iar Sarei să închidă ușa.

- Si, esta noche, te espero a mi casa. Luego !

Leonardo închide apelul și nu mă scapă din priviri, asta mă face să mă foiesc pe canapea.

- Vino mai aproape, reina, îmi spune pe un ton cald.

- Nu, gracias, sunt bine aici, spun sarcastică.

Leonardo a zâmbit atunci când m-a auzit vorbind în spaniolă.

- Te acomodezi cu limba?

- E tot ce știu în spaniolă, i-o retez răutăcios.

El se așează cu coatele pe birou ținându-și bărbia în palme.

- De ce ești atât de arțăgoasă?

- De ce mă ții captivă?

- Nu-mi răspunde la o întrebare cu alta. Devine vizibil nervos, se ridică de la biroul său și se așează lângă mine.

- Nu ești captivă, Yvonne, doar că nu vreau să fugi de lângă mine din nou, și o să te țin aici fie că vrei fie că nu.

- De ce faci asta, pentru Dumnezeu? Ce vrei de la mine Leonardo? Ochii mei sunt înlăcrimați iar vocea îmi tremură.

- Mi-a fost atât de dor de tine Yvonne, și știu că și ție.

Leonardo îmi ia fața în palme și se uită adânc în ochii mei, îmi țin răsuflarea în momentul când se apropie de buzele mele. Nu poți face asta Yvonne, îmi doresc dar n-o s-o fac, închid ochii și-i țin strâns, pe retină îmi apare fiecare sărut al său dar și corpul lui Aylin, îmi deschid ochii când era pe cale să mă sărute mă retrag rapid și mă ridic în picioare.

- De ce m-ai chemat aici?

Leonardo e mai confuz ca mine, își drege vocea apoi îmi spune:

- Vreau să iei cina cu mine astăzi.

- De ce? Soraya și Sara sunt femeile tale.

Leonardo se ridică de pe canapea și se așează în spatele meu, îmi mângâie brațul cu degetele, nu mă așteptam la atingerea lui, inima mea e atât de slabă încât bate ca nebuna când e în preajma mea.

- Pe lângă el mai sunt încă trei, reina.

Cuvintele lui mă dezgustă, se apropie de urechea mea, respirația lui caldă mă face să vre să-mi las capul pe spate, dar mă stăpânesc.

- Aș putea să am o mie, dacă nici una dintre ele nu e Yvonne.

Înghit în sec și îmi mușc buza de jos cu putere.

- Vin, cu câteva condiții.

Leonardo se îndepărtează de mine iar mie deja îmi este dor de căldura sa.

- Ascult. Se așează din nou pe canapea.

- Unu să nu mai fiu captivă în camera mea.

- Cu condiția să nu fugi! Îmi spine serios.

- De acord, n-am să mai fug o să-mi dai drumul de bună voie.

- Poate într-o zi, spune cu un zâmbet pe față.

Îmi dau ochii peste cap.

- Doi, să vorbesc cu Cataleya.

- Asta nu se poate.

- De ce nu? Mă uit îngrijorată la el. Își freacă capul cu palma.

- Cataleya nu e aici.

- Cum nu e ? Unde e ? Îngrijorarea mi se citește pe față.

- Yvonne... Leonardo mă îndeamnă să mă așez lângă el. Drake a recunoscut-o, el a avut nevoie de ea pentru cartelul lui.

- Dar... acele fete?

- Îmi aleg doar una, apoi Drake le ia pe toate.

Deci nu Leonardo face acel drog? Și nici nu are treabă cu acele fete.

- De ce doar una ?

- Le salvez.

- De la ce?

- Din mâinile lui Drake, Yvonne ar trebui să-ți spun multe lucruri, dar nu ai putea să le asimilezi pe toate, cel puțin nu acum, ai răbdare.

- Dar vreau să vorbesc cu Cata.

- Drake va fi aici în seara asta îi voi cere să vină cu ea.

Un zâmbet de mulțumire îmi apare pe chip, Leonardo mă privește lung îl privesc la rândul meu cu aceeași intensitate ca a sa, îmi mușc ușor buza de jos, Leonardo vede această mișcare a mea și mă ia în brațe, pentru prima dată îi răspund îmbrățișării, îl țin strâns iar acesta mă sărută ușor pe creștet.

Trebuie să descopăr totul despre el, poate că e într-adevăr bun?! Asta nu știu dar dacă e nevinovat va trebui să dezvălui asta, și o voi face cu orice preț, și voi avea grijă de cel care făcut acel drog nociv.