Love, drugs and murder

Capitolul 17

  Îi simt parfumul dulce al Sorayei și deschid ochii, mă privește furioasă, înghit în sec de câteva ori stă la marginea patului și mă privește cu o mină plictisită.

- Te-ai trezit în sfârșit, replică plină de dezgust.

- Ce s-a întâmplat? Mormăi cuvintele.

- Nu mănânci, ai leșinat și Diablo m-a pus dădacă.

  Îmi aduc aminte de seara trecută, de întrunirea cu cartelurile, Cataleya, Federico care m-a confundat cu Yadith și de Sara... Toate acestea m-au copleșit.

  O văd pe Soraya că se ridică de pe pat și se îndreaptă spre măsuța mea de machiaj și ridică două flacoane de pastile.

- Astea ți le-a prescris doctorul, să iei de două ori pe zi.

  Mă ridic din pat și mă apropii de ea, Soraya mă privește plină de desgust.

- De ce mă urăști? O întreb în timp ce mă uit fix în ochii ei.

  Ea râde, doar atât apoi își schimbă poziția, susținându-mi privirea.

- Nu te urăsc, răspunde calmă.

- Mă urăști pentru că semăn cu Yadith și ți-e teamă că Leonardo vă va alunga?

  Privirea roșcatei i-a foc, mă apucă strâns de maxilar și mă privește plină de furie, unghiile ei lungi și roșii se înfing adâng în pielea mea.

- Tu n-ai nici un drept să vorbești de Yadith, perra! Leonardo o să se sature de tine, replică cu un zâmbet larg pe față, apoi îmi dă drumul.

  Rămân neclintită în timp ce o privesc cum deschide ușa.

- Apropo, ești liberă prin casă, dar n-ai voie să părăsești conacul și ești așteptată la micul dejun.

  După acestea, ea pleacă. Eu încă sunt cu gura căscată, ceva îmi scapă, de fapt mai multe lucruri îmi scapă și nu pot pune nimic cap la cap. Dar nu vreau să-mi bat capul cu asta, cel puțin nu acum. O să mă comport normal și voi profita de faptul că pot ieși din încăpere.

  Fac un duș înainte de a lua micul dejun, mă îmbrac lejer, într-o pereche de pantaloni sport gri și un maieu alb, nu mă machiez doar îmi prind părul într-o coadă de cal, îmi iau tenișii și ies pe ușă.

  Cobor în living unde se ia masa, Soraya și Sara sunt însoțite de încă două fete, probabil celelalte femei ale lui Leonardo, una are părul roz și pare o copilă, îmbrăcată lejer, iar cealaltă e brunetă si poartă breton, pare mult mai învârstă ca noi și e îmbrăcată formal. Cele două rămân ațintite cu privirea asupra mea.

  Soraya le face semn iar cele două își întorc privirea.

- I-a loc Yvonne, îmi spune Sara pe un ton dulce. Te simți mai bine? Vrea e să ști.

- Da, mă simt bine, îi răspund cu un zâmbet pe buze și mă așez lângă Sara.

  Cele două îmi evită privirea, probabil pt că semăn cu Yadith, de fapt ea seamănă cu mine.

- Sunt Yvonne, rup tăcerea într-un final.

  Fata cu părul roz și ochii verzi îmi zâmbește și îmi întinde mâna.

- Sunt Mary Jane iar ea e Monique.

  Îi strâng mâna apoi și-o retrage păstrând același zâmbet pe față.

- Bun venit în clubul lui El Diablo.

  Da.

  Nu m-am înșelat, alte femei ale lui Leonardo.