Regatul viselor

Capitolul XVI

Dedicat pentru GabrielaFilip110

Aproape fiecare bucăţică de pardoseală din marea sală, până la bucătărie, era acoperită cu musafiri care dormeau şi cu servitori epuizaţi, culcaţi indiferent pe ce avuseseră asupra lor sau găsiseră, ca să se ferească de pietrele tari. Un cor de sforăituri se înălţa şi cobora discordant, în tot castelul, izbindu-se de ziduri şi retrăgându-se asemenea unor valuri derutate, tumultoase.

Neobişnuită cu sunetele ciudate care întrerupeau noaptea întunecată, fără lună, Jenny tresări în somn, apoi se întoarse cu faţa la pernă şi deschise ochii, înfiorându-se, într-o stare de trezie somnambulă, la un zgomot sau o mişcare necunoscută, în camera sa.

Cu inima bătându-i de spaimă confuză, clipi, încercând să-şi domolească pulsul rapid şi scrută întunericul de cerneală al camerei. Pe salteaua de lângă patul ei strâmt mătuşa Elinor se întoarse în somn. Mătuşa Elinor, îşi dădu seama Jenny cu uşurare - cu siguranţă că mişcările mătuşei Elinor o treziseră. Biata de ea, suferea atât de des de o înţepeneală în articulaţii, încât prefera o saltea tare, unui pat moale, dar şi aşa, se tot frământa şi se răsucea, căutând puţin confort. Pulsul lui Jenny reveni la normal şi se întoarse pe spate, tremurând din cauza unui suflu brusc de aer rece.... Un strigăt îi sfâşie pieptul şi în clipa următoare o mână mare se lipi de gura ei, sugrumându-i-l. În timp ce Jenny se uita paralizată la chipul întunecat care se afla la doar câţiva centimetri deasupra ei,

Royce Westmoreland şopti:

- Dacă ţipi, îţi ard una de te adorm... M-ai înţeles? spuse el după o pauză, aşteptând ca Jenny să-şi revină.

Jenny ezită, înghiţi, apoi dădu tare din cap.

- În cazul acesta... începu el, slăbind uşor strâmtoarea. Dar în aceeaşi clipă, Jennifer îşi vârî dinţii în carnea palmei lui Royce şi se repezi spre stânga, încercând să ajungă la fereastră, să strige gărzile aflate în curtea castelului. Dar el o prinse înainte de a apuca să-şi arunce picioarele jos din pat şi o trânti înapoi pe spate, apucând-o şi de gură, cu mâna însângerată, atât de strâns, încât Jenny nu mai putu respira.

- Asta este a doua oară că-mi mai verşi sângele. Şi va fi ultima, spuse el printre dinţi, cu ochii plini de furie.

O să mă asfixieze! îşi spuse Jenny înnebunită. Îşi scutură cât putu de tare capul, cu ochii mari, cu pieptul înălţându-se, zbătându-i-se după aer.

- E mai bine aşa, o ironiza el, încet. Este înţelept din partea ta să înveţi să te temi de mine. Acum ascultă-mă cu foarte multă atenţie, contesă, continuă el ignorându-i lupta disperată. Într-un fel sau altul, o să te cobor afară, pe fereastra asta. Dacă o dată o să-mi mai faci probleme, vei fi inconştientă când o s-o faci, ceea ce va reduce cu mult şansele tale de a atinge pământul vie, de vreme ce nu vei fi în stare să te agăţi.

Royce slăbi presiunea mâinii exact cât să-i permită să tragă aer în plămâni, dar chiar şi după câteva inspiraţii profunde, Jenny tot nu se putu opri din tremurat.

- Fereastra! mormăi ea în mâna lui. Eşti nebun? E la mai mult de douăzeci şi patru de metri de șanţul cu apă.

Ignorând detaliul, Royce recurse la cea mai sigură armă a lui, ameninţarea garantată să-i anihileze rezistenţa.

- Arik o ţine prizonieră pe sora ta, pe care o va elibera doar la semnalul meu. Dacă mă împiedici în vreun fel să-i fac semn, n-aş vrea să mă gândesc la ce i-ar putea Arik face ei.

Bruma de rezistenţă care-i mai rămăsese lui Jenny se evaporă şi ea. Era ca şi cum ar fi retrăit un coşmar şi încercarea de a scăpa nu avea sens. Mâine tot măritată va fi cu diavoulul, deci ce diferenţă însemna o singură noapte, faţă de ani de nefericire?