Regatul viselor

Capitolul IV

La intervale periodice, in valea in care îşi instalase Lupul tabăra in noaptea aceea, se aprindeau focuri. Stand in picioare in deschizătura cortului, cu mâinile legate la spate, Jenny studia gânditoare activitatea din jur.

- Brenna, dacă ar fi să evadăm...

- Să evadăm? Cum, pe Mama Preacurată, putem face asta? spuse sora ei, aproape fără glas.

- Nu sunt sigură, dar indiferent cum, trebuie s-o facem foarte repede, l-am auzit pe câţiva vorbind afară, ei cred că vom fi folosite ca să-l forţăm pe tata să capituleze.

- O să facă el asta? Jenny îşi muşcă limba.

- Nu ştiu. A fost o vreme - înainte ca Alexander să vină la Merrick - când oamenii mei ar fi preferat să-şi depună armele decat să vadă că păţesc eu ceva. Acum nu mai ştiu.

Brenna simţi nodul din gatul surorii ei şi deşi dorea din suflet să o aline pe Jenny, ştia că Alexander înstrăinase atât de mult clanul Merrick de tânăra lor stăpană, încât acestuia nu-i mai păsa câtuşi de puţin de ea.

- Dar pe tine te iubesc, aşa încât e greu de ştiut ce vor decide sau câtă influenţă va avea tata asupra lor. Totuşi, dacă am evada repede, am putea ajunge la Merrick înainte de a fi decis ceva. Trebuie să facem asta.

Dintre toate obstacolele din calea lor, cel care o îngrijora cel mai mult pe Jenny era drumul efectiv înapoi spre Merrick, pe care-l aprecia cam la vreo două zile călare, de aici. Fiecare ceas petrecut pe drum era riscant; bandiţii bântuiau peste tot şi două femei singure erau considerate o pradă uşoară chiar şi pentru nişte bărbaţi cinstiţi. Efectiv, drumurile nu erau sigure. Nici hanurile.

Singurele adăposturi sigure trebuiau căutate la mănăstiri şi stareţii, locul unde alegea să tragă orice călător respectabil.

- Problema este că nu avem nici o şansă de evadare cu mâinile legate, continuă Jenny cu glas tare, cu privirea spre tabăra activă. Ceea ce înseamnă fie că va trebui să-i convingem să ne dezlege, fie că va trebui să reuşim să fugim în pădure in timpul mesei, cand nu suntem legate. Dar dacă facem aşa, absenţa noastră va fi descoperită de îndată ce vor veni să ia tăvile, când noi nu vom fi ajuns prea departe. Totuşi, dacă asta o să fie singura noastră şansă în următoarele două zile cel mult, va trebui să riscăm, declară ea pe un ton vesel.

- Şi ce-o să facem, odată scăpate în pădure? intrebă Brenna stăpanindu-şi cu bravadă teroarea de a se afla singură în pădure, noaptea.

- Nu prea ştiu, presupun că o să ne ascundem undeva, până când vor renunţa să ne mai caute. Sau poate c-ar trebui să-i păcălim, să-i facem să creadă că am luat-o spre est, în loc de nord. Dacă le-am putea fura doi cai, asta ne-ar creşte şansele de a lua distanţă faţă de ei, chiar dacă ne-ar fi mai greu să ne ascundem. Problema e să găsim o cale de a le face pe amândouă. Avem nevoie să fim în stare şi să ne ascundem şi să luăm distanţă faţă de ei.

- Cum putem face asta? întrebă Brenna cu fruntea puternic încruntată într-un inutil efort de gândire.

- Nu ştiu, dar trebuie să încercăm ceva. Pierdută în contemplare, privea înainte fără să-l vadă pe bărbatul înalt, bărbos, care se oprise să vorbească cu unul dintre cavalerii lui şi o studia intens.

Focurile de armă se mai domoliseră şi paznicul lor veni să le ia tăvile şi să le lege la loc, fără ca ele să fi găsit încă o schemă acceptabilă, deşi discutaseră mai multe variante excentrice.

- Nu putem rămane aici ca nişte pioni, acceptand să fim folosite în avantajul lui. Trebuie să evadăm, izbucni Jenny în noaptea aceea, în timp ce zăceau întinse pe jos, lipite una de alta.