Introducere

13 2 0
                                    

Nu știu ce soi de arhaism e ăsta.
Căci simt că mă sufoc,
În propriile-mi cuvinte;

Nu pot fraza nimic concret,
Și simt cum mă ia frica.

O frică de schimbare,
Sau poate de trecut.
Eu frica nu mi-o știu,
Eu îns-o scriu.
Pentru mine; sau pentru a noastra omenie.
Căci mântuitoare mi-e speranța,
c-ar vrea să mă citească.

Iar când demența m-o păli,
Mă voi închina suveranitatii
Si-as mai dorii cu ardoare,
Sa mai văd flori de soare.
Și păsări călătoare.

Dar însă, de nu le-oi mai vedea,
Voi rămâne cu-ale mele scrisuri,
Căci plină-mi va fi camera,
Iar goală-mi va fi mintea.
Copaci murind în ale mele palme,
Dureri ivind din simpla-mi existență.
Atunci mi-oi dărui ultima suflare,
Doar ca să devin nemuritoare.

-Demență-Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum