-Demență-

Fantasmă

Ești fantasmă.
Căci eu n-am văzut ceva real.
Doar crengi bătându-mi la fereastră
și stele pe cerul boreal.

Mâinile îmi tremură,
Inima mi-o ia la goană;
Camera-mi devine o afundătură,
Aici se află o lighioană.

Un suflet necurat,
Ce-mi zguduie mintea.
În cameră s-a-înfrigurat,
Și totuși ceva mă ispitea.

Să cobor în neant.
Pentru a-mi confrunta frica;
Dar cred c-ar fi un univers delirant,
Iar biserica nu mi-ar accepta logica.

Și totuși unde rămăsesem?
Că-ci boala îmi ia capul.
Îmi dau seama că râsesem,
Când el mi-a arătat iadul.

Și nu e înspăimântător,
Dar simt cum mă-intimidează.
Cu lumea noastră, e asemănător,
Însă acolo, diavolii dansează.

E sărbătoare-n țara lor,
Dar parcă n-aș lua parte.
La dansul ăsta ucigător.
Aducător de moarte.

Și țip mai tare decât cerul,
Când el mă trage-n râpă,
Ca să-i mai sperii caracterul,
Dar mai puternic el țipă,
Și totul se surpă.

Îmi deschid pleoapele ușor,
Și brusc mă liniștesc.
Când mă revăd în dormitor,
Mai mult, eu nu-mi doresc.
Căci tartarul-am răzbit să-l cuceresc.