— Park Jimin, douăzeci de ani, născut pe treisprezece octombrie în Coreea de Sud, Busan.
— Douăzeci de ani? A întrebat derutat privind actele pe care reușise să i le procure Taehyung.
— Păi, da. Spuneai că nu-ți amintești prea multe lucruri despre tine și având în vedere fizionomia și câteva caracteristici ale fizicului tău cam atât ai avea, în jur de douăzeci de ani, plus sau minus. Nu te mai holba așa la mine, sunt profesionist!
— Mulțumesc, Jin-hyung. Nu mă gândeam că ai să o rezolvi atât de repede.
— A fost floare la ureche, Namjoon l-a căpăcit pe unul de l-au luat toți dracii și a murit câteva zile mai târziu în beci, n-am făcut mare chestie.
— Să înțeleg că trebuie să arunc gunoiul, a pufăit învins înainte să-l îmbrățișeze pe Jimin și Jin a negat din cap încă privind pe geam.
— I-a dat foc, nu ai ce să mai arunci. Ar fi bine să plecați, mișună dracii ăia în uniformă pe aici de zici că sunt la ei acasă. E plecat retardatul ăla mic la Paris și ăștia au ieșit ca ciupercile după ploaie în căutarea neregulilor. Am nevoie de tine aici mai des și Jimin, stai departe de probleme o perioadă, bine?
— Da, chiar nu vreau să mă mai bag în rahaturi.
— Mersi încă odată hyung, să mergem baby.
Trecuseră câteva zile de când se întâlnise cu Jungkook în club și sperase încă de la început că acel sentiment de nesiguranță avea să treacă de la sine cu trecerea timpului, spera că avea să uite acele atingerile pătimașe ale bărbatului al cărui numele nu-l știa. Încercase pe cât posibil să se apropie cât mai mult de Taehyung, începuse să-l sufoce cu atenție și nu-l mai lăsa să plece de lângă el noapte, făcuseră dragoste și chiar dacă se gândise că avea să se simtă mai bine după asta și totuși începuse să se simtă și mai rău pentru că îl folosise pe Taehyung pentru a alunga toate îndoielile care îi bântuiau mintea.
— Trebuie să plec, este în regulă să rămâi singur în seara asta?
— Nu mă mai trata asemenea unui copil!
— Aigooo! Îmi place când faci așa botic.
— Să nu te îmbeți și să ai grijă la drum.
— Ți-am lăsat bani pe noptieră, să-ți comanzi mâncare, a adăugat înainte să-l sărute ușor pe buze. Te iubesc.
— Și eu te iubesc, așa am să fac.
Mințise și asta îl făcea să se simtă foarte prost. Taehyung mereu avusese grijă de el și îl iubise foarte multe, îl copleșise cu atenție, iubire și grijă și el ajunsese să-l mintă. Nu mai era sigur pe sentimentele pe care le dezvoltase pentru el, se simțea cu adevărat nesigur pe propriile sale sentimente. Își pusese singur sentimentele la îndoială și întorsese pe toate părțile problema, era o persoană posesivă și nu-l lăsa singur pe Taehyung în compania unor persoane pe care nu le știa și, chiar dacă nu-și putea dovedii vârsta mergea cu el peste tot.
A oftat lung după ce motorul lui Taehyung a dispărut din raza sa vizuală și a intrat în bloc, avea nevoie de răspunsuri și avea să facă orice pentru a le obține. Promisese că nu mai avea să-și vândă corpul și să meargă în acel club, suferise mult lăsându-se atins de oameni pe care nu-i știa și totuși avea să se întoarcă înapoi acolo pentru a afla răspunsurile la întrebările sale.
„ — Ajutor! Cineva să mă ajute!
În liniștea nopții doar strigătele de ajutor ale lui Jimin se auzeau, încerca să scape din mâinile acelei persoane care trăgea de el cu bestialitate. Regretase decizia de a îl însoți pe Taehyung la acel club dar, îl speria gândul de a rămâne acasă singur.
