Oamenii lui Jungkook erau peste tot, nu aveau foarte multe informații despre mama bărbatului și le era foarte greu să de-a de urma unei persoane ucise acum mulți ani. Încercase să-și amintească de noaptea aceea când intrase în mahala în căutarea ei și băgase în frică toți locuitorii, nu-și putea amintii dacă născuse atunci sau altă dată, nu știa nimic și asta îl frustra teribil.
Cu o mișcare scurtă și-a pus ochelarii de soare și a coborât din mașina sa de teren în aceeași mahala unde își ucisese mama, locuința unde avusese loc crima fusese pusă sub sechestru de el și nimeni nu știa ce se întâmplase în aceea noapte acolo și, nici nu aveau să afle niciodată, nu-i făcea plăcere să vorbească despre familia sa distrusă de acțiuni nesăbuite. Nu voia să discute cu nimeni despre ceea ce căuta defapt, nu știa nimic nici despre acel bărbat pe care îl căutase mai bine de doi ani și în final, îl găsise, locuia la Paris alături de o femeie frumoasă și aveau doi copiii de cinci respectiv șase ani, a avut grijă să-l chinuie, l-a chinuit până și-a dat ultima suflare în fața soției sale care, dacă la început implorase milă pentru el, îi spărsese o vază în cap când aflase că iubitul său soț o înșelase și avea un copil.
— Tu! Stai pe loc.
— D-Da.
Jungkook a analizat bărbatul care părea trecut de cincizeci de ani și a zâmbit slab, îi amintea de tatăl său pe care nu și-l putea amintii fără să-i privească pozele.
— În urmă cu vreo zece își făcea veacul pe aici femeia asta, a murmurat și i-a arătat o poză. Numele ei a fost Jeon Chyou.
— Chyou spui? Știu cine este, a fost ucisă într-o noapte. Nu o chema așa, Mee se prezenta. A fost o femeie bună, de ce întrebi?
— Sunt rudă cu ea.
— Înainte ca soția mea să treacă în neființă venea adesea în casa noastră, stătea la povești până târziu și mereu spunea că nu se simte fericită alături de soțul ei, se simte prinsă într-o cușcă și ca doar aici simțea că trăiește cu adevărat.
— Locuia aici? Adică, na.. Venea des?
— Din șapte zile să zic că vreo trei era aici.
— Avea copiii?
— Doi fiii. Unul cu soțul său și unul nelegitim. Ea venea și pleca mai tot timpul și de acel copil aveam noi grijă până când, într-o zi a venit și l-a luat de la noi și după aceea a fost ucisă.
Jungkook a căzut puțin pe gânduri și a oftat.
— Cam câți ani aveau copiii ei?
— De cel legitim nu vorba niciodată, cât despre cel crescut de noi. să fi avut vreo zece ani când l-a luat de la noi.
— Cum îl chema?
— Jimin, ceva în genul ăsta. De ce întrebi?
Jungkook și-a scos portofelul din buzunarul de la spatele pantalonilor săi și l-a deschis sub privirea atentă a bărbatului, nu s-a deranjat să numere banii și i-a luat pe toți, peste zece mii de dolari și i-a băgat în buzunarul bărbatului care îl privea derutat. Și-a pus portofelul înapoi în buzunar și și-a ridicat ochelarii, a zâmbit trist cu lacrimi în ochii.
— Îmi caut fratele, mi-ați fost de mare ajutor. Credeți că dacă o să-l vedeți vreodată o să-l recunoașteți?
— Bănuiesc.
— Aveți idee un a născut?
— La maternitatea de stat.
— Să fie vreo douăzeci de ani?
