— Nu vorbești cu mine?
Jimin și-a întors privirea spre Jungkook și a pufăit, rezultatele trebuiau să ajungă și el nu era pregătit pentru nici unul din rezultate. Știa că Jungkook era afectat asemenea lui și stresat, putea să aibă dreptate sau să greșească dar, în joc erau sentimentele sale și nu voia să-și mai calce pe suflet.
— Ba da, nu mă simt foarte bine.
— Să chem o asistentă?
— Nu este necesar, nimeni nu-mi poate trata dezamăgirea.
Nu știa ce să spună, la rândul său și el se simțea dezamăgit de propriile sale acțiuni. A preferat să tacă și să nu mai spună nimic, s-au ridicat împreună când au fost chemați în cabinetul doctorei care le recoltase problemele și se ocupase de analiză, observase că femeia părea interesată de el dar nu-și dorea să mai facă alte greșeli așa că a păstrat distanța față de ei după ce l-a ajutat pe Jimin să se așeze pe scaun, a preferat să se așeze în spatele său.
— Bună ziua, cum..
— Treci direct la subiect, a spus printre dinți vizibil nervos și stresat Jungkook dorindu-și să-l sufoce pe Jimin într-o îmbrățișare indiferent de rezultat. Vorbise deja cu Jin și căzuseră de comun acord să-l susțină în continuare, nu voia să-l lase singur pentru că nu merita să mai fie singur.
Jimin nu a spus nimic, a dat din cap aprobând ceea ce a spus Jungkook, asemenea lui era foarte nervos și nădăjduit.
— Bine, a oftat femeia învinsă din cauza atitudinii rece și nesimțită pe care bărbatul o avea. Doriți să vă comunic eu rezultatele sau..?
— Secolul ăsta dacă se poate!
— Calmează-te, Gguk. Spune-ți.
— Probele recoltate și comparate acum două zile se aseamănă în proporție de șaptezeci și opt la sută.
— Adică? Suntem frați? A întrebat după ce și-a așezat mâinile pe umerii lui Jimin care părea cu adevărat încordat.
— Da.
— Ești bine? L-a întrebat, era fericit și totuși dezamăgit în același timp, nervos și speriat de reacția pe care Jimin o putea avea.
— Aer..
— O să vin după dosar mai târziu, poți merge? Lasă, te duc eu afară.
Lacrimile începuseră să o ia la vale involuntar pe fața lui Jimin căruia nu-i venea să creadă cele auzite, nu semănau deloc și caracterele lor erau total diferite, s-a lăsat cărat la propriu de Jungkook afară, plouase toată noaptea și aerul era mai respirabil.
— Inspiră cât de adânc poți tu, Gguk este aici.
Și-a afundat capul în pieptul său acoperit de tricoul său preferat, încerca să se oprească din plâns știind că nu avea să se simtă bine dacă se consuma.
— Te iubesc, Gguk. Mai bine nu-mi spuneai.
— Știu, Jiminie. Îmi pare rău, sunt un egoist și-l vreau pe Jiminie doar pentru mine indiferent de la relația dintre noi.
— Vreau să mă mut, singur.
— Orice îți dorești tu, oriunde vrei tu.
(..)
Sticlele de alcool goale de pe masa din bucătărie erau dovada vie că Jungkook suferea, suferea în tăcere pentru că era pe punctul să piardă unica persoană din toată viața sa pentru care avea sentimente. A mai aprins o țigară și a mai desfăcut o sticlă de vin, a umplut un pahar din nou și l-a privit lung, știa că Jimin nu agrea alcoolul și nici țigările de aceea alese să înceapă să bea după ce el adormise, îi părea rău că suferea din cauza sa.
