ThePuppeteer

Legenda Păpușarului

- Bunicule, ne spui o legendă? Una din acelea pe care le știi tu! spunea încântată micuța Izabelle.

- Nu vezi că e bătrân? Lasă-l să se odihnească! zicea iritat fratele ei mai mare cu 6 ani, Maurice.

- Oh, Maurice... sora ta are doar zece ani. Nu ar trebui să țipi așa la ea. îi spuse domnul Paul care îi prinse părul, cam lung, ce-i drept, al lui Maurice într-o "coadă". Apropo, când te mai tunzi? În ritmul ăsta nu o să te mai pot deosebi de soră-ta. zise zâmbind.

Izabelle râse încetișor, dar Maurice nu apreciase întrebarea care I-a fost adresată și își întoarse ochii peste cap făcându-se mai comod pe fotoliu.

-Referitor la legende...spuse Izabelle așteptând un răspuns.

-Uhmm...zise domnul Paul așezându-se confortabil pe fotoliu, deci, ce ai prefera? Legende cu spiriduși? Cu zâne? zise domnul Paul pe ton ascuțit.

-Pff...pufni Maurice.

Domnul Paul zâmbi și își întoarse atenția către metalistul care stătea cu un pumn în barbă sprijinit de brațul fotoliului.

-Dar se pare căci cineva vrea să audă despre Păpușar, așadar...zise domnul Paul zeflemitor.

-Să ghicesc... începu Maurice. Era odată un păpușar tâmpit care mânuia o păpușă tâmpită și a ținut un spectacol tâmpit la care toți au murit într-un mod tâmpit. Punct.

-Exact! zise domnul Paul.

Asta îl făcuse pe Maurice să se strâmbe confuz.

-Cum? întrebase Maurice.

-Păi, de fapt nu se știe dacă au murit...spuse domnul Paul, care stârni curiozitatea celor doi nepoți ai lui. Prin anul 1954, cam prin toamnă, aici, lângă Sena, își făcea veacul un păpușar bătrân, care întotdeauna purta ochelari fumurii și o eșarfă pe care nu o lăsa mai jos de baza ochilor. Purta mănuși din piele, dar care nu aduceau a piele de animal, ci care erau făcute dintr-un material straniu, mulți speculând căci erau făcute din intestine de animal.

-Eww, yuk! se exprimase Izabelle.

-Știu... Acum unde eram? Oh, da... și întotdeauna purta o pălărie neagră pe cap și un palton lung până în pământ. Iar păpușa lui, era chiar mai stranie decât el. Avea ochii de culori diferite, care păreau atât de reali, și membrele care erau atât de lungi și diferite. O mână avea o culoare, iar cealaltă avea altă culoare. Se înverzeau pe zi ce trecea, unii crezând că erau mâini reale, nu din lemn. Dar cel mai ciudat, pe lângă faptul că omul nu spunea niciodată nimic, nimeni nu îl vedea vreodată mișcându-se din locul în care stătea. Sincer, nimeni nu știa de cât timp se afla acolo. Era în locul acela dis de dimineață, înaintea celor care lucrau de la cinci dimineața. Și chiar dacă nimeni nu îi dădea niciun ban, el tot era acolo, zi de zi. Timp de un an întreg. Apoi, ca din senin, a dispărut după ce a ținut un ultim show. Nu știe cum, dar s-au strâns mulți oameni într-o zi în locul în care el stătea, iar după ce se terminase reprezentația tot locul fu împânzit de ceață. Iar ca prin minune, după ridicarea ceții, cu toții au dispărut. Inclusiv el.

Izabelle privea speriată către bunicul ei, în timp ce Maurice privea plictisit prin cameră.

-Deci, ce zici? La fel de sumbru precum îți place ție? întrebă domnul Paul.

-De unde ai mai scos-o și p-asta, bătrâne? întrebă Maurice în timp ce își studia mâna.

-Nu mă crezi că este reală?

-Nu.

-Atunci să mă crezi când îți zic căci dacă nu crezi în Păpușar, el se va întoarce după tine...zise într-un mod înfiorător bătrânul care stătea pe fotoliul opus lui Maurice.

-Oh, bunicule, mie mi-e cam frică...zise micuța Izabelle care stătea în poala domnului Paul,  strângându-l de mâna dreaptă.

-Of, bleago! Nu pricepi că este doar o poveste stupidă? spuse Maurice plictisit.

-Ba nu! Păpușarul va veni după tine pentru că tu nu crezi în el la fel ca și noi doi! spuse enervată Izabelle.

-Așa-i! spuse domnul Paul aprobând din cap.

-Ughh... Cine m-a pus să vin aici? spuse Maurice cât să audă doar el.

-Mama ta. spuse domnul Paul care chicotea împreună cu Izabelle.

Maurice nu se mai putea abține și râse și el în legea lui, de unul singur.