Destinul împărătesei [Finalizată]

1. În trupul Anastasiei

-Nu vreau să mă mărit, am spus eu vehement privindu-mi în ochi mama.

Ea mi-a aruncat o privire rece.

-Ești o femeie, Chang E, a spus ea clar. Tu trebuie să fii o soție obedientă și să ai grijă de copii, m-ai auzit?

Acea femeie mi-a prins urechea cu putere. Mi-am încleștat maxilarul pentru a putea să-mi rețin un geamăt de durere.

-Mâinile, mi-a spus ea clar.

Știam foarte bine ce însemna asta. M-am lăsat în genunchi și mi-am ridicat palmele care au fost lovite din nou și din nou cu o nuia din lemn. Nu mi-am putut reține lacrimile, dar nu am scos niciun sunet. Nu-mi mai simțeam palmele.

-Ridică-te, m-a smucit dureros de braț. Stai dreaptă, m-a lovit în spate cu palma.

Eu am tresărit, îndreptându-mi spatele.

-Asta să-ți fie învățătură de minte, s-a întors cu spatele la mine. Vreau ca azi să îți exersezi cusutul.

S-a oprit, dar tot cu spatele la mine rămăsese.

-Și, Anastasia, să nu treacă pe la urechile tatălui tău astfel de prostii. Nu știu ce s-a întâmplat cu tine de când te-ai trezit din comă, dar trebuie să-ți revii, altfel vei avea doar de suferit.

Adevărul era că nu trăiam pentru prima dată. Într-o altă lume, în secolul XXI, eram prima femeie ce a concurat la un campionat mondial de arte marțiale. Moartea mea a fost subită și neprevăzută. Am fost lovită de o mașină în timp ce mă grăbeam la antrenamente.

M-am trezit în corpul unei tinere de șaisprezece ani care s-a trezit la rându-i miraculos din comă. Numele ei era Anastasia, unica fiică a Generalului Suprem al armatei imperiale. Fusese întotdeauna exact așa cum erau văzute femeile în acea lume: slabă, fără apărare și mai curând fragilă și bolnăvicioasă. Această lumea era una a bărbaților și doar a bărbaților. Tații erau cei importanți. Erau considerați coordonatori ai familiei. Aveau drept de viață și de moarte. Dar după ce o fiică se căsătorea, doar soțul putea decide asupra ei. Era un fel de sclavie mai avansată și sub un alt nume.

Chiar dacă mă trezisem ca această fată, puteam avea acces la amintirile ei. Știam că de la naștere Anastasia fusese promisă prințului moștenitor, fiind în rivalitate pentru titlul de prințesă moștenitoare cu verișoara ei cu trei ani mai mare, Astarte. Acea femeie era foarte malițioasă. Ea o otrăvise pe sărmana creatură. Din fericire eu nu eram Anastasia. Cu mine nu avea să-i meargă atât de ușor în viitor.

-Domniță, am auzit un glas subțire.

Era Mei. Fusese servitoarea acelei fete încă din copilărie și cea mai de încredere din curte.

-Sunt în regulă, i-am spus încet.

-Trebuie să vă pregătesc pentru ceai.

Eu i-am aruncat o privire întrebătoare pe măsură ce înaintam spre camera mea.

-Ceai?

-Prințul moștenitor v-a invitat să luați parte alături de Alteța Sa la servirea ceaiului.

Prințul moștenitor, huh? Acel bastard nu a fost niciodată interesat de Anstasia. Ce avea de gând acum?