Destinul împărătesei [Finalizată]

9. Nu te așteptai la asta, nu-i așa?

-- Anastasia povestește --

Îmi blestemam zilele pentru că mersesem din primă instanță la acel blestemat ceai. Speram că Astarte arde în lumea de dincolo pentru tot ceea ce a făcut. De ea fusese relativ ușor să scap, cu prețul potrivit. Dar cum puteam să scap de acei prinți enervanți? Mai ales deprințul Lija, cel care-mi stricase toate planurile.

-La ce vă gândiți, domniță?m-a întrebat Mei la un moment dat. Păreți a fi supărată.

-Mă gândesc la un plan pentru a-i despărți pe prințul Lijan de prințul moștenitor. Aș fi scăpat bazma curată dacă nu era acel prinț...

Mei a oftat adânc.

-Domnița nu at trebui să se gândească atât de profund la astfel de probleme. Va fi periculos dacă...

-Nu intenționez să fac ceva acum, Mei, am gesticulat din încheietura mâinii stângi iritată. Știu că trebuie să aștept. Trebuie să aștept... Trebuie să aștept ca apele să se calmeze. Nu știu de unde mă bănuiește pe mine prințul moștenitor de toate astea, dar o face. Iar asta e îndeajuns încât să mă pună într-un real pericol.

Mi-am mângâiat bărbia gânditoare.

Liria a intrat ca o furtună bâlbâindu-se foarte stresată. Mei a încercat să se oprească.

-Prințul moștenitor e aici și cere să vă vadă!a spus brusc și foarte repede.

Eu am rămas vreme de câteva momente tăcută. Fratele meu nu era acasă. Era prieten foarte bun cu prințul moștenitor și al cincilea prinț. Dacă nu era cu primul, se întâlnea cu ultimul cu siguranță. Tatăl meu era acasă. Părinții mei cu siguranță mă așteptau.

Aveam un mare noroc cu acea mască. În sinea mea tremuram din toate încheieturile. Dacă acel bărbat avea cumva probe pe care eu nu le-am prevăzut eram completamente moartă. Nimeni nu m-ar fi putut salva de la tăierea capului.

Palmele îmi tremurau de-a dreptul după mâinecile lungi, largi, ale kimonoului. Maximarul îmi era încleștat dureros. Inima stătea să-mi iasă din piept.

-Te poți ridica, draga mea, mi-a spus tatăl meu.

Era un semn bun că tatăl meu își exprima astfel afecțiunea la adresa mea. Poate mai existau speranțe.

-Fiica mea, știi de ce este Alteța Sa aici?

-Această fiică nu cunoaște, dragă tată.

Bărbatul acela mi-a aruncat un zâmbet plin de mulțumire.

-Am venit pentru a aduce un cadou din partea Luminăției Sale și un cadou din partea mea.

-Oh, Alteța Voastră este prea bun pentru această...

-Am venit să-i cer generalului oficial mâna ta.

Asta m-a înghețat complet și mi-a observat cu siguranță, pentru că a zâmbit foarte mulțumit, cumva malefic.

-Într-o săptămână vei îndeplini ceremonia schimbării la față, mi-a ordonat el.

Tatăl meu și-a dres glasul. Eram sigură că trebuia să mă scoată cumva din situația aceea.

-Fiica mea mai are jumătate de an până la vârstă, Alteță. Procedurile nu pot începe mai devreme.

-Iar nepoata ta a încercat să mă umilească cu toată curtea imperială, generale, i-a răspuns foarte clar. Sunt sigur că putem ajunge la un consens.

-Ce va crede curtea imperială despre fiica mea dacă va ajunge înainte de vârstă soție? Reputația ei...

-Va fi prințesa moștenioare. Nimeni nu va îndrăzni să spună ceva despre ea.