Destinul împărătesei [Finalizată]

39. Prințul moștenitor, iubitul ascuns

Eu mi-am ridicat privirea foarte surprinsă spre nobilul Lian. M-aș fi așteptat ca Moro să fac o scenă, dar nu s-a întâmplat.

-Sunteți concubini, a răspuns el. Dacă Maiestatea Sa vă place, atunci va avea moștenitori cu voi.

Am avut o senzație ciudată să-i aud tonul atât de calm, de parcă era ceva absolt normal. Dar am trecut peste asta ca și când nu ar fi fost nimic, reluându-mi cititul. Îmi simțeam chipul și urechile arzându-mi și speram că cei din fața mea nu au observat.

-Alte întrebări?am spus încercând să-mi fac ordine în minte. Ar trebui să ajungă un invitat în curând.

-Cum ne putem adresa?m-a întrebat prințul.

-De față cu alți oameni decât cei de aici, vă veți adresa cu "Maiestatea Voastră" și veți fi potocolari. Când suntem doar noi mi-ar face plăcere să fiți onești și să vorbiți cu mine ca și cu un prieten. Sunt tânără și nu am experiență. Și, după cum spunea o prietenă bună de-a mea...am zâmbit în colțul gurii. Un șut în fund este un pas înainte, am chicotit gândindu-mă la momentul în care Alane îmi spusese asta.

Era surprinzător cum o prințesă imperială din Beizu auzise o asemenea expresie. Trebuia să-mi amintesc ca la următoarea noastră întâlnire să o întreb unde auzise asta.

-Poți conta pe mine, Anastasia, am auzit glasul lui Volgrad ce mi-a stârnit un zâmbet.

-Un bărbat adevărat nu refuză niciodată o provocare. Mai ales când implică o femeie frumoasă.

Eu am zâmbit în colțul gurii.

-Complimentele tale de acum nu mă fac să uit cum a trebuit să negociez cu tine ca să mă ajuți să prind stăpânii de sclavi.

Ceilalți și-au îndreptat privirea spre el. A oftat adânc. A zâmbit ușor jenat. Avusesem un ochi bun pentru acei bărbați. Erau atât chipeși.

-Credeam că ești o prințesă imperială, și-a dres glasul. Ultimul lucru la care mă gândeam era că împărăteasa poate ajunge în casele de toleranță.

-Știi cum se spune... Atunci când vrei ca un lucru să iasă bine, trebuie să-l faci singur. Iar acela era un lucru urgent. Oricum ar fi, nu am auzit răspunsul tău, prințe Kian.

El m-a privit gânditor. Părea în cumpănă.

-Ce se întâmplă dacă refuz?

-O să te întorci de unde ai venit. Iar secretul îl vei duce în mormânt. Mai devreme sau mai târziu, depinde doar de tine. Dar cu toții trebuie să știți: oricine din afara acestei încăperi află despre adevărata identitate a haremului, își va avea capul acolo unde îi sunt picioarele. Iar cel ce dezvăluie va fi acuzat de trădare. Familia lui va fi prima care va muri, apoi el.

-Foarte interesant...a spus nobilul Lian. Asta înseamnă că vom avea misiuni foarte importante.

-Cele mai importante pentru a servi imperiul. Pentru că, în caz că nu știți, noi toți suntem aici pentru a servi imperiul. Nu imperiul ne servește pe noi.

-Care sunt planurile Maiestății Sale cu privire la Avalon? Și mai ales la Albahar.

Eu am zâmbit foarte mulțumită.

-Din Avalon voi face o putere la auzul căruia vor tremura toți cei ce în trecut au vrut să-l dărâme. Cât despre Albahar...încă mă gândesc la asta, mi-am lăsat falca în palmă. Planul meu depinde de câteva variabile care trebuie să se așeze. Dar am nevoie de răspunsul tău acum. Încep să cred că vrei să tragi de timp, ca să participi la primirea prințului moștenitor, iar eu urăsc oamenii care încearcă să mă tragă pe sfoară.

El a zâmbit în colțul gurii foarte mulțumit de nemulțumirea mea.

-Asta e bine. Pentru că mie mereu mi-au plăcut femeile inteligente. Sunt sigur că aceasta va fi o colaborare foarte interesantă.

Nu mă puteam gândi la altceva decât faptul că acea privire a sa era foarte ciudată. Noi doi...ne mai întâlnisem vreodată? Privindu-l atentă, aveam senzația că-mi era cunoscut de undeva.

-Maiestate, a venit prințul moștenitor al Albaharului.

-Moro, întâmpină-l tu pentru mine, am spus gânditoare. Și spune-le servitorilor să intre. Voi puteți rămâne dacă doriți. Dacă nu, veți fi escortați afară.

-Fu-fu...am auzit că a fost un mare scandal cu ultimul prinț moștenitor. Vreau să văd asta, a zâmbit cumva malițios nobilul Lucien.

-Va fi, într-adevăr, ceva de văzut, a dat din cap gânditor Kian.

Generalul Volgrad nu a spus nimic. Doar a rămas tăcut, alături de ceilalți doi pe o parte a încăperii.

Adevărul era că nu știam încă ce voiam să fac cu această situație. Era foarte delicată și nu puteam stârni un război și nici nu puteam face lucruri care să facă Beizu sau Imperiul Indiilor să se teamă mai mult decât o fac deja. S-au fi putut alia împotriva noastră dorind să taie răul din rădăcină. De aceea, indiferent de sentimentele mele pentru Albahar, trebuia să pun nevoile Avalonului înainte.

-Intră prințul moștenitor Fahir al imperiului Albahar.

Eu mi-am ridicat privirea și am rămas astfel câteva secunde bune. Acea privire albastră... Îmi era foarte familiară. Noi doi...ne cunoșteam. Dintr-o altă viață.

Bărbatul a făcut o plecăciune adâncă, spunând:

-Salutări Maiestății Sale, împărăteasa Avalonului.

Atunci când și-a îndreptat spatele, privirile noastre s-au intersectat. Am rămas în contact vizual vreme de câteva momente bune, fapt ce s-a observat.

Acel bărbat era cel cu care ar fi fugit Anastasia din Beizu, dacă nu ar fi murit otrăvită.