Destinul împărătesei [Finalizată]

21. Dovadă de prețuire

Mă simțeam foarte obosită și-mi era foarte foame atunci când am auzit gălăgie în curtea mea. Am tras un halat pe mine și când am ieșit...am simțit cum inima mi se topea. Am fugit de-a dreptul spre cele două femei pe care le-am îmbrățișat strâns.

-Alteță...

-Nu-mi vine să cred că sunteți aici...am spus încet. Tata v-a trimis, nu-i așa?

Mei mi-a zâmbit foarte calmă.

-Generalul Suprem s-a gândit că veți avea o perioadă grea aici, așa că ne-a trimis împreună cu...o dovadă de prețuire.

Vedeam servitori venind cu cufere. Erau haine, bijuterii și aur. Asta nu mă făcea decât să vreau să lupt mai mult. Trebuia să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-l detrona pe împărat și a deveni împărăteasă. Doar așa mă puteam întoarce în Beizu cu chipul curat. Doar așa îmi puteam spăla reputația și reputația familiei mele adoptive de acolo.

-Mei, ia bani de aici și cumpără ingrediente simple de gătit. Legume, orez, pește, paste, ouă, lapte. Vreau mâncăruri simple și ieftine până când voi avea un venit de aici. Duceți cuferele în camera mea, am spus eu servitorilor care ajutau. Mulțumesc.

Mei s-a întors foarte repede, a gătit un mic dejun foarte simplu, dar delicios, pe care l-am luat împreună în camera mea. Le-am povestit tot ceea ce se întâmplase de când plecasem și despre planul meu. Ele mi-au răspuns foarte simplu, zâmbind, plecându-și ușor capetele.

Văzându-le pe cele două, știam că totul avea să fie bine. Trebuia să fie.

Mei a rămas acasă, pentru a găti prânzul, în timp ce Liria m-a însoțit înapoi în curtea de antrenamente pentru cea de-a doua etapă.

-Sunt sigură că totul va fi bine, Alteță, m-a încurajat Liria când intram pe poartă.

Mă simțeam atât de fericită să o am din nou aproape. Mei și Liria nici măcar nu-și închipuiau cât de mult însemnau pentru mine. Ele îmi dăduseră puterea să trec peste atât de multe lucruri grele la palatul din Beizu. Știam că dacă nu ar fi fost servitoarele mele, aveau să fie redistribuite, iar de multe ori la palatele imperiale servitorii mureau din motive stupide sau inumane. Nu puteam permite să li se întâmple ceva. Erau prietenele mele cele mai bune. Aveam toată încrederea că nu aveau să mă trădeze vreodată.

Generalul mă aștepta. Vedeam de data asta și mai multe chipuri necunoscute, în principiu bărbați. Îmi închipuiam după port că majoritatea lor nu erau din armată ci mai curând erau demnitari și fii de demnitari.

Am făcut o plecăciune în fața generalului.

-Am auzit că ai primit un semn de prețuire de la Generalul Suprem din Beizu, mi-a zâmbit el.

-Generalul Suprem și soția lui m-am crescut ca pe propria fiică, generale. De fapt, la prima vizită a generalului Volgrad am aflat adevărata mea identitate. Nu cred că aș fi putut întâlni o familie mai bună și iubitoare în Beizu.

El a zâmbit.

-A doua probă este foarte simplă și de care nimeni până acum nu a trecut: trebuie să mă învingi în luptă. Poți alege arma, stilul de luptă.

Era o singură opțiune pentru mine atunci. Trebuia să-mi scap pielea și mai mult: trebuia să-i observ foarte atent mișcările. Generalul Caiden era aproape poate de cinci decenii, doar un munte de om la înălțime, fit, foarte bine și mai ales foarte puternic. Se observa clar că oferea mare imporanță antrenamentului zilnic.

-Voi alege artele marțiale.

A dat din cap afirmativ. Ne-am îndepărtat unul de celălalt, am luat poziția de defensivă atunci când mi-a zis, zâmbind:

-Doamnele întâi.

Nu am avut de ales decât să atac progresiv, fără să-i las vreun moment de respiro. Loveam cu mâinile, picioarele, param căutam puncte sensibile. Brusc, s-a îndepărtat, pentru a-și lua un moment de a respira. Când a atacat el mi-am dat seama că făcusem o greșeală imensă. Îmi analizase mișcările de la început, iar acum le prezicea cu o acuratețe foarte brutală. Am primit o lovitură foarte puternică, ce m-a făcut să mă rostogolesc dureros.

-Te dai bătută deja, Anastasia?

M-am ridicat, ștergându-mi sângele din colțul gurii. Îmi mușcasem din greșeală obrazul care sângera ușor.

-Abia m-am încălzit, am spus îndreptându-mi spatele.

Îmi foloseam toată concentrarea pentru a-mi schimba stilul de luptă, mișcările pentru a-l dezavantaja. Iar când am prins ocazia, am folosit o mișcare modernă de lupte pe care poate nu trebuia să o folosesc, dar era necesară. Altfel mă îndoiam să aș fi putut câștiga. Generalul a fost cu siguranță luat prin surprindere, după expresia chipului său. A făcut o săritură în spate. Una dintre mâini îi bălăngănea fără să mai poată fi luată sub control.

-Ce tehnică de arte marțiale este asta?m-a întrebat el. Nu-mi mai pot mișca mâna.

-Este o tehnică pe care am dezvoltat-o singură, am zâmbit foarte mulțumită. Îi spun blocatorul de chi. Generalul mai vrea să continuăm?

-Nu, cred că am terminat aici. Repară-mi mâna.

Am avut o imensă senzație de ușurare. Am expirat adânc atunci.

-Tehnica mea încă nu este rafinată, i-am spus. Nu știu încă o metodă să redau mobilitatea. Dar este doar temporară. În jumătate de oră ar trebui să începeți să vă resimțiți mâna treptat.

Generalul m-a privit rigid:

-Ai testat pe mine o tehnică periculoasă cumva?

Am chicotit.

-A fost o glumă. De fapt, este foarte simplu principiul pe care merge tehnica mea. E același ca al acelor de acupunctură. Dacă atingi puncte sensibile poți să redai sau să întrerupi funcționalitatea corpului uman. Natural, dacă conexiunea este lezată, dar regenerabilă, este periculoasă o revenire bruscă. De aceea nu am o tehnică de refacere. În primul rând nu este necesară. În al doilea rând are un potențial mai periculos decât lezarea în sine.

Generalul Volgrad m-a privit lung, suspicios.

-Cum ai dezvoltat o astfel de gândire la o vârstă atâta de fragedă?

Mă simțeam prețuită la acel moment.

-Atunci când eram mică eram o fire bolnăvicioasă. Părinții mei mă țineau tot timpul în casă. Am citit în acel timp foarte multe cărți.

-Cărți? Tu știi să citești și să scrii?m-a întrebat privindu-mă lung.

Atunci m-am simțit jignită. Mi-am încrucișat brațele la piept.

-Generale Volgrad, desigur că știu să scriu și să citesc. E nevoie de o minte ascuțită să ajungi prințesă moștenitoare în Beizu. Poate chiar aș fi ajuns împărăteasă dacă nu erau cuvintele tale degradante către împărat.

Bărbatul m-a privit iritat.

-Te poți retrage, Anastasia, mi-a răspuns el.

-Cred că-mi poți spune deja comandant Anastasia, am zâmbit. Pentru că voi trece cu siguranță și de ultima probă.

El mi-a zâmbit în colțul gurii.

-Vom vedea asta mâine.

Am făcut o plecăciune și i-am făcut semn Liriei din mână să mă urmeze.

-Comandant Anastasia... Comandant Anastasia. Sună perfect, nu-i așa, Liria?

Ea mi-a zâmbit foarte mulțumită.

-Mă bucur să o văd pe domniță din nou cu zâmbetul pe buze.

Mei ne aștepta cu mâncarea sa delicioasă din nou. Eram de-a dreptul în extaz, pentru că în mica mea cameră, luând cina cu Mei și Liria, aveam impresia că eram încă în Beizu, în casa tatălui meu adoptiv, iar totul era bine.

Dar când seara a venit, nu am putut să nu mă întreb... Ce conținea defapt cea de-a treia probă? Nimeni nu ajunsese până acolo.