În esența, eu și Kim aveam cea mai dulce și frumoasă relație, din partea mea era totul roz și vedeam unicorni peste tot.
Ne vedeam o data la două săptămâni dar eram împăcată cu ideea.
Ultima data ne văzusem pe la sfârșitul lunii iulie, m-a condus în stația de taxi.
M-a luat în brațe și m-a sărutat. Știu că în locul acela era o farmacie veterinară.
Acela a fost ultimul nostru sărut, dar n-am știut asta atunci.
În luna august țin minte că a trecut o verișoara pe la mine, se întorcea din oraș, ea nu știa că eu și Kim suntem împreuna.
Nu am vrut să îi spun ca să împiedic acele întrebări inutile.
Începe a râde deodată.
O întreb:
— Ce-i cu tine? De ce râzi?
— Îl știi pe Kim ăla cu care ai fost tu acum câteva luni?
— Ăm, da.. ce e cu el? Întreb puțin abătută.
— E cu aia din clasă la mine, aia cu dinții strâmbi, deci am murit când i-am văzut.
Zise ea râzând în hohote.
— Cum adică e cu ea?
— Se sărutau fată în stația de autobuz, știu bine ce am văzut.
Inima mea se zdrobise în bucăți în momentul acela, n-am să pot explica niciodată ce am simțit atunci.
Am încercat să nu arăt nimic, am început și eu să râd, deși pe dinăuntru plângeam în hohote.
Nu am vrut să îi dau mesaj, nici să îl trag la răspundere în niciun fel, voiam doar să mă sune și să iau vorba ușor ușor despre asta.
Ghiciți ce... din ziua aceea când am aflat, nu mi-a mai dat niciun semn. Nici mesaj, nici măcar un amărât de like la poze.
Am preferat să nu dau nici eu un semn, fiindcă în primul rând eu fusesem cea trasa pe sfoara.
Nu am avut puterea niciodată să înțeleg ce era cu el, de ce anume se comporta așa.. de ce prefera să zdrobească inimile celor ce-l iubeau...
CITEȘTI
Iubirea ca o iluzie
Short Story***Poveste jurnal- inspirată din viața autoarei*** Se spune că putem găsi fericirea în cele mai neașteptate locuri și că o vom pierde când ne vom aștepta mai puțin. N-am crezut una ca asta până să o trăiesc pe propria piele. Am fost blestemată în...
