***Poveste jurnal- inspirată din viața autoarei***
Se spune că putem găsi fericirea în cele mai neașteptate locuri și că o vom pierde când ne vom aștepta mai puțin.
N-am crezut una ca asta până să o trăiesc pe propria piele.
Am fost blestemată în...
Relația mea cu Kim nu se terminase niciodată practic. Am încetat să vorbim pur și simplu, fără cearta sau ceva, nici n-am primit o justificare pentru ceea ce se întâmplase.
Trecuseră deja trei ani de atunci fără să-l mai fi văzut. Nu știu cum se făcea, dar nu-l mai zărisem prin liceu mai deloc, deși erau zeci de momente în care as fi vrut să-i bat obrazul față în față...
Mă simțeam mai bine, am rămas singura în tot acel timp. Terminasem clasa a 12-a și urma să susțin admiterea la facultatea de litere.
Aveam de gând să fructific pasiunea mea pentru literatură.
Îmi amintesc și acum că trebuia să particip la un eveniment, aveam de recitat poezii într-o comună din județul unde locuiam.
În timp ce mă îndreptam spre mașina care trebuia să ma conducă la acea locație, l-am văzut... Era atât de schimbat, nu-mi venea a crede că după atâta timp îl am din nou în fața ochilor.
Mi s-au înmuiat picioarele, am pus capul în jos prefăcându-mă că nu l-am văzut.
Am început a plânge groaznic. Credeam că după atâția ani l-am uitat.
Îmi ruinase ziua în mare parte dar îmi oferise și un ajutor imens în recitarea acelor poezii scrise majoritar pentru el.
Seara, când am ajuns acasă, mă simțeam atât de ciudat.
Ma întrebam dacă și el m-ar fi văzut.. Am așteptat două săptămâni de la întâmplarea aceea și l-am deblocat de pe contul de facebook.
Ba chiar i-am trimis și o cerere de prietenie.
Nu mă mai așteptam la nimic din partea lui, și totuși nu încetase să mă surprindă niciodată.
După câteva secunde îmi și acceptase cererea, de parca fusese una așteptata.
Mi-a trimis și un mesaj: — M-ai lăsat fără cuvinte... —Te ajut eu să le cauți, i-am răspuns — Cum de cerere, de ce nu block? — Trecutul se acceptă iar prezentul se trăiește.
În seara aceea am vorbit la telefon ore întregi.
Și mi se părea așa ciudat că simțeam totul a fi ceva normal.
Mi-a cerut să ne vedem la o cafea.
Am acceptat.
Eram pornita să aflu ce anume încă simțeam pentru el.
După două săptămâni petrecute în preajma lui, mi-am dat seama că eu ma schimbasem complet.
Mă maturizasem foarte mult, și totuși se justifica diferența de vârsta de la 16 ani la aproape 20...
Cunoscând versiunea sa matură, am realizat că nu-mi aducea niciun sentiment, că tot ceea ce crezusem că simțeam pentru el erau doar traumele primei iubiri.
Această noua reîntâlnire a noastră m-a ajutat să mă vindec de toată suferința creată în capul meu de-a lungul anilor.
Poate că aceasta regăsire nu ne-a oferit un final fericit, dar m-a ajutat pe mine să înțeleg ce anume simțeam.
Și sunt atât de fericită că nu mai simțeam chiar nimic!!!
Momentul acela m-a pregătit pentru a-mi relua viața de la capăt din toate punctele de vedere.
Trecutul meu plin de iluzii nu mi-a permis niciodată să văd iubirea în adevăratul sens al cuvântului, dar astăzi, nu pot spune decât că tot ce am trăit în trecut, n-a fost nici măcar un gram de iubire!
În momentul în care scriu, am o relație frumoasă de jumătate de an, cu cel mai dulce și bun băiat pe care l-aș fi putut cunoaște vreodată.
Aceștia suntem noi! ❤️
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
P.S 13.08.2023
Încă suntem împreună și avem de gând până la finalul vieții. Aceștia suntem noi după trei ani împreună 😁
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
