Cap.8 O clipă pentru o viață

51 7 0
                                    


        Acum că inima mea începea să-i aparțină lui, lumea mea se schimbase total.

         Eram cu capul în nori. Abia așteptam să îl revăd deși nu eram împreună deja îl consideram o parte din mine.

      Nu cred că l-a mai descoperit cineva în felul acela, pot jura asta.

      Era o dimineață normală de nouă mai, purtam în ziua aceea un hanorac roz bombon, aveam părul prins într-o coadă, simplă ca de obicei.

       Nu aveam prea mari așteptări de la ziua aceea, cu siguranță ar fi fost una obișnuită, asta îmi ziceam. De aceea și simplitatea mea.

      Trecusem de primele pauze, urma pauza mare de douăzeci de minute.

Eu și Kim am mers pe coridor să ne plimbăm ca de obicei, cu noi mai era prietena mea Martina.

      Știu la ce vă gândiți, cum se simțea să mă vadă cu el care a plăcut-o pe ea prima?

       În niciun fel, avea deja o relație de doi ani când Kim a făcut cunoștință cu ea. N-o interesa în niciun fel, ba chiar era fericită pentru mine.

      Chiar ea m-a sfătuit să îi dau o șansă, putem găsi ceva frumos în oricine.

      Pe coridoarele școlii, în pauze de obicei se pun melodii, de tot felul, înafară de manele.

      Ne oprisem la o fereastră, ne-am așezat pe pervaz.

       Țin minte că în momentul acela cânta melodia "Love me like you do" o melodie de suflet care și astăzi este preferata mea din ziua aceea.

      El s-a așezat cumva în fața mea, mă privea atât de dulce și blând.

     L-am privit de asemenea în ochi, se putea citi cu ușurintă atracția dintre noi.

      Apoi, l-am privit cu ochii mari cum începe să se apropie.

      Mi-a atins obrazul atât de tandru apoi mi-a oferit magia primului sărut.

     Sufletul meu plutea...

      Nu mai simțisem asta vreodată, am știut încă din momentul acela că îl voi iubi pentru totdeauna.

      Eu iubesc diferit față de restul oamenilor, și de asemenea văd iubirea în mod diferit.

     E de ajuns o secundă pentru a te bucura o viață.

      Prietena mea a văzut totul, eu m-am înroșit la față atât de tare, aveam mari emoții, nu puteam să leg un cuvânt.

     — Ooo, deci nu cred că am fost martora primului vostru sărut. Deci sunteți împreuna de acum? Întreabă Martina curioasă.

     — Ăm... nu, nu știu. Am răspuns plină de emoții. Kim m-a pocnit atunci ușor cu două degete peste frunte.

     — Cum nu, ba da. Apoi m-a îmbrățișat.

    Și așa, a început cea mai frumoasă poveste de iubire pe care am trăit-o vreodată...

Iubirea ca o iluzieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum