Numele lui era Kim... și încă este.
El și verișoara mea s-au văzut doar de câteva ori apoi s-au despărțit.
Cât de mult durează în zilele noastre "toată viața".
Îl văzusem doar în poze, toată vara priveam pe ascuns pozele sale de pe rețelele de socializare.
Era atât de chipeș și drăgălaș.Țin minte că la vremea aceea avea o poză de profil cu un copilaș în umeri, mai târziu am descoperit că era fratele său mai mic.
Verișoara mea avea acum pe altcineva, da, știu la ce vă gândiți.
Eu rămăsesem cu gândul la Kim și la ceea ce îmi părea el că este. Un băiat dulce și fidel. Un romantic desăvârșit ca aceia de acum câteva sute de ani.
Când am început liceul, știam că el ar putea fi pe acolo. Pomenise că e în clasa a IX-a și urma să treacă în clasa a X-a.
Într-o zi, mă cuprinse foamea într-una dintre pauze așa că am coborât la chioșcul de la parter să îmi iau ceva să mănânc.
Și atunci, l-am văzut...
L-am recunoscut din prima, picioarele mi se inmuiaseră total. Deși habar nu avea că exist, eu am fost fascinată de priveliștea sublimă a ochilor săi căprui-verzui...
Și totuși, într-o bună zi știam că "noi" are să existe cândva...
CITEȘTI
Iubirea ca o iluzie
Short Story***Poveste jurnal- inspirată din viața autoarei*** Se spune că putem găsi fericirea în cele mai neașteptate locuri și că o vom pierde când ne vom aștepta mai puțin. N-am crezut una ca asta până să o trăiesc pe propria piele. Am fost blestemată în...
