Două Inimi Frânte

Și totuși iubirea există

Nu cred că am iubit vreodată pe cineva mai mult de cât pe Chris, nici măcar nu cred că am iubit până acum.

Privesc spre pietrele de granit, cu numele părinților mei inscripționate pe ele. Câteva cuvinte frumoase. Ca pe fiecare piatră de aici.

Cuvintele nu își au rostul, când lacrimile vorbesc de la sine. Florile pe care le-am adus nu reprezintă mare lucru. Un trandafir alb pentru mama și unul pentru tata.I-am așezat pe fiecare atent pe mormânt.

Lacrimi mi se formează în colțurile ochilor și cad alene pe obraji. Până acum credeam că să plângi e semn de slăbiciune, dar lacrimile sunt semn că trăiești și simți.

Credeam că nu am nevoie de nimeni ca să fiu fericită, dar eu nu observam cât de sumbră era viața. Odată ce el a apărut, au apărut culori din nou în viața mea, am simțit din nou că trăiesc, am simțit din nou fericirea.

Îmi șterg lacrimile și trag aer adânc.

- Mamă, tată. O să fac un pas important în viața mea și cred că va fi corect, pentru că eu simt asta. Vreau să știți asta și nici măcar nu știu de ce vorbesc cu mormintele voastre, pufnesc ușor și îmi șterg alte lacrimi. Asta nu are sens, adaug pentru mine. Îmi lipsiți mult. Aș fi vurut ca tu tată să mă conduci spre altar, iar tu mamă să alegi cu mine rochia de mireasă, să te cerți cu mine în privința ornamentelor de la nuntă și într-un final să mă sărutați pe frunte și să îmi spuneți că mă iubiți și îmi sunteți alături, trag aer adânc și îmi șterg șiroaiele de lacrimi ce nu se opresc, inima mi se frământă și mă doare amarnic.

Nu mai văd clar din cauza lacrimilor, plâng în hohote și nu mă pot opri. Toată durerea care am ținut-o până acum în mine se revarsă.

Inspir adânc și încerc să mă liniștesc.
Îmi trag nasul și îmi șterg alte lacrimi.

Aud câțiva pași în spatele meu și îmi întorc capul. Mătușa Ella. Se apropie de mine încet și mă mângâie ușor pe spate.

- Dar, nu vă faceți griji, mătușa Ella e cu mine, spun zâmbind printre lacrimi. Și Chris, și Clary, și Jo, continui și mătușa Ella îmi zâmbește și mă cuprinde.

- De ce nu mi se opresc lacrimile?întreb lăsându-mi capul pe umărul ei.

- Ai ținut până acum toată durerea asta în tine. Este ok să plângi când ai prea multe în minte, norii plouă și ei când se îngreunează.

O cuprind mai tare și îi sunt atât de mulțumită. Mereu găsește cuvintele potrivite în orice situație.

***

Mă așez încet pe pat lângă Chris, chipul îi este calm și linștit, iar pieptul îi coboară și se ridică constant.

Îmi trec încet mâna peste părul său mătăsos și apoi alene peste linia maxiralului și a bărbiei.

Un mârâit gutural și ochii i se deschid încet.

- Isabelle, rostește încet și răgușit.

Își deschide mai bine ochii și își ridică o mână spr obrazul meu, mângâind încet locul. Mă privește puțin încruntat.

- Ai plâns?întreabă încet.

Aprob încet din cap. Fără să spună ceva, se ridică puțin și mă trage la pieptul lui, mă îmbrățișează și plasează un sărut scurt pe fruntea mea.

- Te iubesc, șoptesc și îmi ridic privirea spre el.

- Te iubesc, șoptește la rândul lui și mă sărută blând pe buze.