Două Inimi Frânte

În cine să am încredere?

Patinele alunecă ușor pe gheață, purtându-mă până în brațele lui Chris.Chiar dacă ninsoarea s-a oprit, încă nu putem să schiem, zăpada fiind încă moale.Așa am decis să mergem la patinoar.

Chris își deschide larg brațele și mă prinde, când ajung și practic mă lovesc de pieptul lui.Începem să râdem amândoi, îmi ridic privirea și îl sărut scurt, apoi ne luăm de mână și începem să alunecăm pe gheață împreună.

Toți patinam în perechi, Theo o ajuta pe Trina, pentru că ea nu știe să patineze, se pare că la fel ca Daniel, îl privesc și văd cum cade după ce face câțiva pași pe gheață.

-Mă duc să-l ajut, îi spun lui Chris și mă desprind de el, patinând puțin mai rapid până la Daniel.

Îl ajut să se ridice și îi prind mâinile, ca să-l ajut să-și țină echilibrul.

-Cred că eu nu sunt făcut pentru patine, spune el și zâmbește, ridicându-și privirea spre mine.

-Nu vorbi prostii, te ajut eu și până la sfârșitul zilei vei patina mai bine ca mine, îl încurajez și îl trag după mine, eu patinând cu spatele, ca lui să-i fie mai ușor.

Se uită la picioarele lui și încearcă niște mișcări de pași, dar alunecă și își pierde puțin echilibrul, dar își revine rapid.

-Nu fă pași, imagineazăți că schiezi.
Daniel se uită urât la mine.Okay, ăsta nu e un exemplu bun, continui eu.

-O să încerc să îți repet mișcările, spune și începe să-și miște picioarele cum făceam eu adineauri.

-Ok, e bine, spun eu și zâmbesc.

-Se pare că tu și Chris ați avut o dimineață fierbinte.

Îmi simt obrajii luând foc, la naiba.Îmi las privirea în jos, privind spre picioarele lui, care patinează destul de bine.

-Se pare că și tu știi să patinezi, spun eu și mă încrunt, începând să mă enervez.

-Da, știu.

Rostește cuvintele calm, fără pic de emoții.

-Atunci de ce naiba, te-ai prefăcut că nu știi?aproape că strig, îmi trag mâinile din ale lui, dar mi le prinde și mă trage spre el, mă dezechilebrez și cad peste el, iar el cade pe gheață.

-Ca să petrec mai mult timp cu tine, spune și mă privește direct în ochi.

Suntem prea aproape, mâinile lui stau pe talia mea, iar mâinile mele se sprijină în pieptul lui.Nu suntem într-o poziție potrivită și oricine ne-ar vedea ar crede că suntem un cuplu.

-Dar petrec timpul cu tine, șoptesc.

-Te-ai schimbat Izzy, mie dor de Izzy a mea, simt că Chris mi tea furat și parcă nici nu te mai cunosc.

Rămân practic cu gura căscată, știu bine că m-am schimbat, dar ce spune el pur și simplu nu are sens.

-Nu am fost...nu reușesc să-mi termin fraza, pentru că sunt întreruptă de Chris.

- Isabelle nu a fost niciodată a ta, e viitoarea MEA SOȚIE!

Chris a spus exact ce am vrut eu să spun, cu excepția ultimii părți. Ultimile cuvinte Chris le rostește clar și apăsat, parcă vrând ca Daniel să îl audă bine.
Mă ajută să mă ridic de pe Daniel, mă apucă de mână și mă trage după el, la ieșirea de le patinoar.

E furios, fierbe de nervi.La naiba!

***
Am mers înapoi la cabană, tot acest timp nu a spus o vorbă, nici măcar nu m-a privit.

Odată ce am ajuns în camera noastră a închis ușa în urma lui, mi-a drumu la mână, iar el s-a întors spre mine, în sfârșit m-a privit în ochi.

-Care e problema Chris ?risc eu și vorbesc.

-Serios Isabelle?Daniel flirtează deschis cu tine,spune calm și mă țintește cu privirea.

-Suntem doar prieteni, spun și încerc să mă apropii de el.

-Nu, Isabelle, nu l-ai văzut de un an, oamenii se schimbă într-un an.

Mă încrunt, nu înțeleg unde vrea să ducă discuția asta.

-Îl cunosc din liceu, Chris, cred că îl cunosc.

Își trece mâinile prin păr și se întoarce din nou spre mine.

-Uită-te doar la tine, te-ai schimbat doar în o lună, face o pauză în care mă privește, căutând ceva în ochii mei.Nu știi cine e Daniel, Isabelle.

-Ce vrei să spui cu asta?

Își trece din nou mâinile prin păr, expiră greu, apoi mă trage și mă așază pe pat și el se așează lângă mine.

-Acum aproape 6 luni în urmă, am fost trimis cu o grupă de polițiști în New York, pentru a transporta un deținut de acolo în L.A. Ceva obișnuit la prima vedere, băiatul care l-am văzut, m-a făcut să mă întreb ce naiba a făcut de ajuns să fie acuzat de ceva.Daniel Smith, acuzat pentru vânzarea de substanțe narcotice în cantități masive și omor.

La ultimul cuvânt, mă pierd, nu poate fi adevărat, Daniel pe care îl știu eu nu ar ucide pe nimeni.

-De ce...de ce e în libertate?mă bâlbâi eu și întreb.

Chris clipește rapid, își umezește buzele cu limba, apoi spune:

-În drum spre L.A., mașina în care îl duceam, a fost atacată de banda din care el face parte, au reușit să-l elibereze, dar noi ne-am ales cu un polițist mort, iar eu și încă un coleg am avut răni ușoare.

Îmi ridic privirea spre el și îi văd ochii în lacrimi.La naiba, colegul lui a murit.Nu pot să cred așa ceva, pur și simplu nu poate fi el.

-Ești sigur că el a fost?întreb cu glas tremurat.

În răspuns primesc doar o mișcare ușoară din cap.

Daniel, Daniel prietenul meu din liceu, este acuzat de omor și vânzare de substanțe narcotice.Pur și simplu nu pot să accept asta.

Vreau sa aud asta de la el, vreau să-mi spună că tot ce mi-a spus Chris nu e adevărat.

Dar asta las mai târziu, acum îl cuprind pe Chris și mă pierd în gânduri.

În cine să am încredere, în Chris, viitorul meu soț sau în Daniel, prietenul meu din liceu?

***
Mulțumesc pentru că citiți!

***

M-am întors cu un capitol nou, sper să vă placă.Lăsați comentarii și votați.Dragii mei atmosfera devine tot mai tensionată.