Două Inimi Frânte

Iubirea iartă totul

Mă urc pe motocicletă și după ce îmi așez casca mai bine pe cap, demarez.

Nu știu unde vreau să plec, doar vreau să fiu singură.Încetinesc la semafor, aștept să se facă verde.Ochii îmi cad pe inelul mic și subțire de pe degetul meu, are câteva pietricele pe el.Abia acum îmi dau seama că totul s-a întâmplat prea repede, am luat decizii fără să mă gândesc mult, iar asta mă sperie acum.

Într-un lucru Daniel avea dreptate, m-am schimbat mult.

Claxonul unei mașini din spate, mă trezește din gândurile mele și mă atenționează că deja e verde.

Pornesc din nou. Conduc, conduc până ajung la marginea orașului. Abia acum știu unde merg.

Opresc la poalele dealului. Mă dau jos de pe motocicletă și îmi las casca pe ea.
Urc încet spre vârf.Gândurile îmi sunt încâlcite.

Cum naiba am ajuns în situația asta?

Mă așez pe scaun, același scaun pe care am stat cu Carlos. Mulțumesc lui că mi-a arătat acest loc.Priveliștea e la fel de minunată, îți taie respirația de fiecare dată.

În doar câteva luni, am ajuns să fiu îndrăgostită de doi băieți, apoi să fiu logodită cu unul din ei și am fost înjunghiată de unul din vechii mei prieteni.Cum am ajuns să fiu în haosul ăsta?

La naiba îl iubesc pe Chris, dar simt că am nevoie să îmi pun gândurile în ordine.

Tresar când simt o mână pe spatele meu, mă întorc rapid și mă liniștesc când îl văd pe Carlos, îmi zâmbește cald, apoi se așează lângă mine.

- Scuze, nu am vrut să te sperii, spune încet.

- E în regulă. Chris te-a trimis?întreb și îl privesc în ochii căprui.

- Nu, obișnuiesc să vin aici când am nevoie să îmi pun gândurile în ordine.Ți-am văzut motocicleta jos și mi-am dat seama că și tu ești aici.Cred că din același motiv ca mine.

Aprob ușor din cap și îmi las privirea în poală, îmi rotesc inelul pe deget și îmi frământ degetele.

- Ai trecut prin multe în ultimul timp.Vorbește cu mine, Isabella.

- Nu știu, Carlos, cred că am luat unele decizii prea rapid și cred că asta nu e corect. M-am schimbat atât de mult în ultimul timp, parcă nu mă mai recunosc pe mine, îi mărturisesc.

- Vrei să îți spun ce cred eu?mă întreabă el, iar eu aprob ușor din cap. Cred că acum tu ești cea adevărată, ți-ai schimbat personalitatea acum 2 ani, din cauza la ce s-a întâmplat, ai construit ziduri în jurul tău și ți-ai schimbat anumite principii, dar acum Chris a reușit să distrugă acele ziduri și te-a adus din nou la viață. Principiile pe care le-ai schimbat, nu au dispărut nicăieri, pur și simplu acum ești din nou fericită.

Clipesc ușor și pur și simplu îl trag într-o îmbrățișare strânsă. Carlos a reușit să îmi pună gândurile în ordine, are dreptate în totalitate.

Mă cuprinde și el, îmi las capul pe umărul lui. Stăm așa câteva minute bune.

- Mulțumesc, șoptesc, apoi ne desprindem din îmbrățișare. E rândul tău, ce s-a întâmplat Carlos?îl întreb și îl privesc răbdătoare.

- Am iubită, o cheamă Lola. Dar cred că am făcut o prostie, rostește ultima parte încet.

Sunt suprinsă, dar mă bucur pentru el. Aștept să continue.

- Am pariat la o luptă. Dacă pierd atunci adversarul meu o poate avea, iar dacă câștig el îmi va da un milion de dolari.

Rămân cu gura căscată.Nu pot să cred că a făcut așa ceva, dar cum am putut să uit că are egoul cât soarele.