Amelia pov
Prima saptamana la primul meu loc de munca s-a terminat destul de urat pentru mine. Nu am crezut ca voi suferi atat de mult din pricina cuvintelor unei persoane. Mereu sfarsim prin a rani sentimentele cuiva, cand deschidem gura. De ce unora le place sa tachineze mereu pe cineva? Uneori e o pojghita subtire intre o gluma si batjocura. Imi spun mereu ca voi uita, dar ajung sa plang. Imi spun mereu ca vorbele celor din jur nu ma afecteaza, dar o fac. Nu toti oare suntem atinsi cand auzim lucruri rele la adresa noastre? Unele care nu sunt adesea...si adevarate.
De ce oamenilor le place sa raneasca cu vorbele, cand poti castiga usor inima unei persoane vorbind frumos, bineinteles, si sincer, din INIMA. Nu ca un prefacut.
Cand m-am reintors luni la munca nu aveam prea mari sperante ca nu voi izbucni in lacrimi la vederea lui Daniel.
Intregul weekend fratii mei au incercat sa ma facav sa ma simt mai bine. Am mancat mancare nesanatoasa, am urmarit filme, am dansat si cantat. Ne-am zbantuit prin casa si ne-am plimbat prin oras.
Nimic insa nu imi putea scoate din minte vorbele lui Daniel, insa.
-Faci o treaba mai buna decat pana acum.
Uneori cu Daniel nu stii daca acesta e un compliment, sau o injurie.,
-Multumesc. reusesc sa ingaim ca si dupa incident. Nu vreau sa ma gandesc la ultimele nopti nedormite, sau la faptul ca am fost la un pas de a ma imbata pentru prima oara. Cearcane adanci imi definesc acum chipul palid, insa doar tac si continui sa pun marfa pe raft.
-Cam tacuta. remarca el dupa cateva clipe. Ar trebui sa le pui in spate pe cele care expira mai tarziu.
De ce, ca oamenii sa fie pacaliti de trucurile voastre ieftine?
-Am inteles. Asa voi face. trantesc un pachet de rom pe un raft si il aud cum pufaie inca nemultumit.
-Chiar nu esti in stare sa aranjezi nici macar cum trebuie...
-Sunt, as dori sa nu mai stati insa pe capul meu. Cum ati zis si dumneavoastra, incep sa devin din ce in ce mai priceputa la ce fac.
Ma astept sa primesc o alta replica. Ochii lui ma acuza insa. Desi el nu spune. Vad cum se uita taiosi in directia mea.
-E chiar, in final isi relua firul vorbelor, asa greu sa faci doar ce ti se spune? Cum ti-am mai spus, nu am nimic personal, nu ACUM cu tine. Dar eu raspund pentru eventuale plangeri. Tie ti-ar placea sa iti gasesti produsul favorit aruncat pe un raft? Sau pus neglijent pe un altul?
-Cand am facut...
-Aici. imi arata o punga de sticks-uri aruncata la intamplare intr-o mare de buline cu ciocolata. Rosesc jenata si ma aplec sa o iau cat mai repede. Nu te simti bine? Esti racita? Faci tu treaba. Dar...
-Nu se va mai intampla.
-Am niste fixuri, bine. continua el pe acelasi ton formal. In mod clar vorbeste cu mine ca si cu raftul pe care pun eu produsele. Poate chiar mai frumos decat mi-as inchipui eu.
Nu poate doar sa plece...si sa ma lase odata in pace? Chiar nu realizeaza cat de mult rau imi face?!
-Vreau ca totul sa fie perfect. incheie el sec si se indeparta atunci de locul unde ma aflam.
Raman aplecata deasupra unui raft cu paine. Si incerc sa nu las ca vreo lacrima sa mi se prelinga pe obraz.
Cand va inceta oare aceasta durere? Cand voi incepe sa si uit vorbele rele ale celor din jur? E asa usor sa fiu ranita. Uneori, as vrea...sa nu mai exist.
Nu ca mi-as face vreodata rau.
E doar un gand.
***
CITEȘTI
Iubire ca un fulg de nea
RomanceF - Frică U - Ură L - Luptă G - Ganduri D - Demoni interiori E - Empatie N - Necinste E -Emotii A -Amaraciune
