Skull

3. Nu am fost o fată bună

3. Nu am fost o fată bună.

- Nu mai ai ce să faci praf. Ai distrus tot ce era bun în mine atunci.

Murmur pentru mine când el se depărtează, simțind un gust amar în gură. Tot adevărul pe care mi l-a spus este greu de suportat. Mult prea greu. Adică din toată familia mea, eu am fost nenorocita. Cea căreia nu i-a păsat deloc și care a continuat să trăiască în universul ei luxos și superficial, umplându-și viața cu petreceri, ieșiri în oraș și vacanțe extravagante. Dar și ceilalți au trăit la fel, dar se pare că eu chiar am trăit cu capul în nori. Nu am bănuit niciodată că ele îl căutau. Nu am intrat deloc la bănuieli când le vedeam că plecau de acasă împreună. Îmi spuneam că își petrec timpul în familie. Îmi amintesc perfect fiecare zi de sâmbătă în care Em pregătea câte o prăjitură delicioasă, care mereu dispărea din frigider în ziua de duminică.

Ce fraieră am fost!

Pufnesc. Mă arunc în locul în care a stat Skull, căzând între perne. Capul îmi cade pe spate și-mi închid ochii, țipând în gând. Îmi vine să strig cât mă țin plămânii din cauza urii care îmi penetrează inima. Ce rahat! Propria mea familie m-a transformat în cea mai mare nenorocită. Știu că eu le-am cerut să nu îmi vorbească despre familia Stone, dar e cu totul altceva ca să se prefacă în fața mea, iar pe la spatele meu să își construiască o legătură cu băiatul orfan. Mă simt ca și cum ele l-au preferat pe el în locul meu.

Ce tâmpenie! Chiar așa a fost. Se pare că nu am fost îndeajuns de bună pentru standardele lor. Neve Reed, cea superficială și plină de vanitate, a fost înlocuită de copilul orfan. Râd fără viață, simțind cum dezgustul față de Sami și Emilia crește simțitor de repede. Mă simt trădată și dată la o parte. Cum au putut să nu-mi spună că îl căutau și aveau grijă să nu-i lipsească nimic? Ușor. Eu eram cum eram și de câte ori încercau să aducă subiectul despre familia lui, o luam razna. Eu credeam că îmi respectă dorința, pe când familia mea îl prefera pe Skull.

Nu am fost o fată bună.

Dar măcar nu eram așa de goală pe interior precum sunt acum. Chiar dacă eram înconjurată de toți snobii și superficialii din orașul nostru, încă aveam lumină în mine. Visam la o relație frumoasă, voiam să devin o textieră desăvârșită și, pe cât posibil, eram bună cu cei din jurul meu. Dar după acea vară nu mi-am mai dorit decât să plec din orașul ăsta și să las în urmă toate visurile mele. Skull reușise să-mi ia totul, lăsând în urmă doar un pustiu. Iar familia mea m-a lăsat de capul meu, crezând că asta îmi doresc. Eram doar o fată rănită, care avea nevoie de familie și sprijin. În schimb, m-am ales cu singurătatea monstruoasă și-o grămadă de bani la dispoziție.

Și depravarea a fost ușor de îmbrățișat. A fost calea cea mai ușoară.

Nimănui nu i-a păsat că nu mai dau prin Grosse Point Shores. Niciodată nu încercau să încerce să mă convingă să vin acasă măcar de sărbători. Când am ajuns la spital din cauza unei supradoze de amfetamină, m-au făcut cu ou și oțet prin telefon, bineînțeles, și atât. Nu m-au întrebat dacă sunt dependentă sau dacă am nevoie de ajutor calificat. M-au lăsat de capul meu, iar eu am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii singur pe lume. Am crezut că vor să îmi dea o lecție de viață.

Cât de proastă am putut fi!

Băiatul ăsta, depravat până în măduva oaselor și cu o dorință arzătoare de-a mă distruge, mi-a luat totul. Iar acum mai vrea să joace? Dar ce naiba ar mai fi de luat? Ce? Că deja a câștigat toate bătăliile dintre noi. Până și pe cea mai importantă a câștigat-o. Am rămas fără iubirea și loialitatea familiei, fără vreo șansă la o iubire adevărată și pură, fără vreo șansă la o viață înfloritoare. Efectiv, am rămas doar eu și cu un mare nimic în inimă.