30. Ține minte noaptea asta!
În urmă cu doi ani
A avut dreptate Penelope. Videoul cu mine și Skull a devenit viral. A trecut o săptămână, iar de atunci am fost la încă două petreceri și toți idioții care au avut chef de una scurtă au venit la mine, întrebându-mă dacă nu vreau să mi-o trag cu ei, promițându-mi un orgasm mai bun decât cel pe care l-am primit de la tipul misterios din video. Exact cum am crezut atunci noaptea. Nimeni nu-l recunoaște pe Skull, iar pe mine m-au recunosc deoarece nenorocita de Penelope le-a spus acest detaliu în timp ce filma. Am devenit târfa orașului și îmi este amintit acest detaliu la tot pasul. Skull a fost prezent la ambele petreceri și a râs de fiecare dată când tipii au venit la mine cu propuneri clare si concise. I-a privit fără să miște un deget ca să-i oprească când au început să tragă de mine și să-mi șoptească tot felul de lucruri perverse și murdare. M-a privit cum îmi înghit lacrimile și cum mă lupt să scap dintre ei, dar nu a mișcat niciun centimetru din locul lui.
Singurul care a făcut ceva pentru mine a fost Tony. El s-a băgat de fiecare dată și i-a amenințat pe toți să mă lase în pace. Iar când el a făcut asta, Dark a intervenit de fiecare dată, spunându-i lui Tony că este crud din partea lui să mă vrea doar pentru el, când eu sunt dispusă să mă tăvălesc cu toți din oraș. Tony a râs atotștiutor de fiecare dată și i-a spus lui Dark să mă lase în pace pentru că s-ar putea ca în viitor să mă transform în coșmarul lui cel mai urât, uitându-se apoi la Skull, provocându-l să facă ceva. Dar cel din urmă doar a urmărit schimburile de replici, privindu-mă în ochi și arătându-mi Iadul care pulsează în el și cum mă va târî acolo mai devreme sau mai târziu.
Surorile mele, Emilia și Sami nu îmi mai vorbesc. Mă evită prin casă și refuză să mai mănânce cu mine la aceeași masă. Mi-au spus clar că sunt o rușine pentru familie și că le-am dezamăgit enorm. Am plâns în fața lor și le-am implorat să mă creadă că am fost jucată pe degete de Skull și Penelope. Au râs fără viață și mi-au spus să termin să-l mai bag pe Skull în rahat doar pentru că nu-l pot suporta. Au spus că sunt o persoană fără inimă pentru că îl trag prin mizerie pe copilul lor drag. Surorile mele au considerat că nici să îmi mai vorbească nu merit. Mă evită constant. Iar la petreceri nu au văzut cum nenorociții se țin scai după mine, aproape obligându-mă să merg cu ei. Noroc cu Tony. Nu știu de ce a decis să intervină, dar mă bucur.
Sunt pe marginea prăpastiei și asta doar din cauza lui Skull. E neobosit când vine vorba de mine. Unde sunt eu, e și el. Și simt că nu mai pot să îi fac față. Mai ales că nenorocitul doarme în aproape în fiecare noapte cu mine în patul meu. De obicei când apare, mă găsește în pat cu ochii în lacrimi, ori umezi, pregătită să pornesc următorul episod din animeul la care ne uităm amândoi. Se dezbracă mereu de hainele din partea superioară a corpului, și-și lăsă doar pantalonii și ciorapii. Se cațără în pat și apoi mă ia cu forța lângă el. Mă lupt și zbat. Îl atac verbal și fizic până ce rămân fără vlagă la pieptul lui. Când lupta mea inutilă încetează își lovește buzele de ale mele, sărutându-mă înfiorător de posesiv și înflăcărat, luând din mine toată ura mea. Apoi mă ridică și mă bagă între picioarele lui despărțite, spatele meu devenind una cu pieptul lui. Își încolăcește brațele pe talia mea și capul lui cade în scobitura gâtului meu. Uneori depune sărături pe orice porțiune de piele îi cade în ochi, alteori palmele lui pleacă direct între picioarele mele, apăsând posesiv, șoptindu-mi că mai devreme sau mai târziu voi deveni a lui. În acele clipe îmi revin și-i spun că nu voi fi niciodată a lui, reușind să-l înfurii. Și așa s-au încheiat zilele noastre din săptămâna care a trecut cu noi uitându-ne la câteva episoade până ce eu adormit adânc în trupul lui. Și-l urăsc că îmi face toate astea. Îl urăsc pentru felul în care mă face să mă simt ori de câte ori mă îmbrățișează.
CITEȘTI
Skull
Romance¶Ai putea deduce că povestea mea este aceeași poveste pe care ai văzut-o de mii de ori în acele filme romantice pe Hallmark. Aceeași poveste pe care au trăit-o mulți oameni, iar restul au privit de pe margine cu sufletul la gură cum iubirea învinge...