Skull

13. O să ne jucăm până la lacrimi

     13. O să ne jucăm până la lacrimi

     Înainte să îmi deschid pleoapele,  prezența lui îmi face simțurile să o ia razna. Primul lucru pe care-l văd sunt buzele lui pline. Urc cu privirea peste toate trăsăturile lui, iar un gând îmi traversează mintea răstălmăcită încă din pricina somnului adânc din care m-am trezit. Aș vrea să-mi bag degetele în șuvițele lui negre și mă joc cu ele. Idiotului îi place asta. Erau nopți în care desena fix în patul ăsta și eu eram suficient de proastă să îmi las mâna să i se joace cu părul. Prima dată când am făcut-o s-a oprit din desenat și m-a privit surprins, căutând semnele care i-ar fi spus dacă pun ceva la cale. Apoi, a devenit ceva vital. Se simțea ca și cum atunci era momentul nostru în care ridicam steagurile albe, anunțând pacea dintre noi.

     Doarme atât de liniștit, încât nu ai zice că o face în prezența singurei persoane pe care o detestă cu pasiune și dedicare. Mâna mea nenorocită zvâcnește, vrând să-l atingă. Să-i atingă degetele lungi care sunt răsfirate pe perna lui, să se joace cu părul lui sălbatic, să-i mângâie conturul feței. Ăsta e momentul în care trebuie să plec de aici. Acum. Ies de sub cearceaf și merg direct spre ieșirea din cameră, dar mă opresc și-mi amintesc că am nevoie de nicotină dacă urmează să o înfrunt pe Samantha. La naiba! Toate lucrurile mele sunt la dracu'. Mă întorc spre noptiera din partea lui de pat și sunt puțin dezamăgită când nu găsesc nimic tare, dar totuși e acolo un pachet de țigări. Nu mă interesează de unde l-a scos. Merg tiptil și-l înșfac, așteptându-mă să-l văd trezindu-se din clipă în clipă. Nu o face.

     Ies din cameră și nu-mi scapă sentimentul care mă vizitează pentru că sunt din nou acasă. Niciun centimetru nu mai arată cum a arătat de când mă știu și până am distrus eu casa. Toți pereții sunt îmbrăcați în nuanțe calde, iar decorurile sunt noi, ca și cum familia asta a avut nevoie de ceva nou. Zâmbesc răutăcios. Chiar au avut nevoie de asta. Pot să îmi mulțumească. Nici nu îmi dau seama când intru în bucătărie și-mi pregătesc o cafea, sorbind fiecare schimbare. Trebuie să recunosc că arată totul bine și că îmi place. Îmi iau cana de cafea și țigările și urc înapoi spre camera mea. Afară plouă cu găleata și sentimentul de pace pe care-l primesc e divin.

     Abia aștept să văd cum depravatul o va convinge pe Samantha să mă lase din nou în casă. Cu gândul ăsta intru în cameră și-l găsesc tot așa cum l-am lăsat. Perfect. Dau să merg să geam, dar suspinul lui mă întrerupe. Pe când cred că mi s-a părut, un alt suspin se aude. Ce naiba? Mă răsucesc spre el și când mă apropii văd cât de transpirat e și că visează. De fapt, dacă mă iau după pumnul lui încleștat în fața de pernă și după felul în care se mișcă neliniștit, se poate numi coșmar. Suspină din nou, ducându-mă cu gândul că ar plânge în coșmar.

     Nu ar trebui să îmi pese.

     Nu îmi pasă.

     Lasă-l să sufere.

     Merită asta. Lângă mine nu a fost nimeni când aveam coșmaruri atât de violente.

     Mă forțez să merg spre colțișorul meu și reușesc să fac un pas.

     Suspină din nou.

     Las cana cu cafea pe noptieră și țigările și mă întorc spre el. A naibii slăbiciune. Mă urc în pat și-i apuc mâna, strângându-i-o mai tare.

     — Trezește! Skull!

     Când văd că nu merge așa, îl prind de umeri și îl scutur. Repet mișcarea din nou, pronunțându-i iar numele apăsat și tare. Nu se trezește și pare că visează și mai violent. Băga-mi-aș picioarele! Se mișcă și ajunge pe spate, iar eu mă urc peste el cu picioarele de-o parte și alta a taliei lui. Îl apuc de umeri și-l trag spre mine, strigându-i iar numele. În sfârșit, își deschide ochii. Răsuflu ușurată, dar nu pentru mult timp. Mă apucă de gât și ne răstogolește, până ce ajunge peste mine, privindu-mă cu ură.