Passion And Danger

Capitolul 5

Încă de când am aterizat am vaga impresie că nu sunt unde trebuie. Am mai fost în Finlanda, dar nu la vila de care spunea tata. Mergem de ceva vreme și în jur nu e altceva decât zăpadă și copaci.

Îmi deschid telefonul și deschid automat locația. Suntem în Finlanda, dar asta nu e direcția corectă. Tata mi-a dat coordonatele. Iar asta e direcția opusă. Îmi îndrept privirea spre Evan, dar nu las nici o emoție să-mi părăsească fața.

Să sar din mașină, cred că ar fi o idee proastă, având în vedere viteza cu care mergem, dar cad pe zăpadă și asta e un plus. Mă uit în jur și încerc să concep ceva. Trebuie să îi dau mesaj tatei.

Îmi deschid din nou telefonul, dar exact când vreau să tastez mesajul, telefonul îmi este smuls din mână și aruncat pe geam în pustiul de zăpadă.

Acum nu mai am nicio o îndoială. Asta e o răpire.

- Ce tot crezi că faci?aproape strig, dar încerc să-mi mențin calmul.

Fața lui rămâne neschimbată cu ochii încă ațintiți la drum.

- Jocurile s-au terminat, Leila.

Îl privesc panicată și fără să mă mai gândesc mult, îmi decuplez centura, deschid ușa și sar din mașină. Îmi acopăr fața cu mâinile și mă las rostogolită prin zăpadă din cauza vitezei când am sărit. Nu a fost atât de rău. Îmi ridic rapid privirea și văd că mașina neagră s-a oprit doar la câțiva metri depărtare de mine. Mă ridic rapid în picioare și încep să fug în partea opusă. O durere arzătoare îmi cuprinde piciorul. Nu puteam să sar și să nu obțin nici o lovitură.

Alerg și nu știu dacă are măcara vriun sens, am rămas fără telefon și nu știu nici măcar unde sunt exact sau unde ar trebui să fug. Îmi simt talia prinsă de două brațe puternice, iar în următorul moment sunt ridicată în sus. Care puteau fi șansele să scap?

Încep să mă zbat și să lovesc cu mâinile și picioarele pe unde apuc.

- Lasă-mă jos!urlu și îl lovesc în continuare, dar e de neclintit, mă duce înapoi cu ușurință la mașină, de parcă aș fi un sac cu cartofi.

Mă așază violent pe scaun și îmi cuplează centura.

- Nici să nu te gândești, mârâie nervos, știu exact la ce s-a referit.

Face înconjorul mașinii, pornește din nou mașina și prin apăsarea unui simplu buton, blochează toate ușile.

- Cine naiba ești și ce vrei de la mine?!strig din nou, sunt deja cu nervii la pământ și încă nu înțeleg ce naiba se întâmplă.

Tăcere. Nu îmi răspunde și asta mă scoate mai mult din sărite. Cum tata a putut avea atâta încredere în persoana asta încât să mă lase singură cu el. Jennifer a rămas acasă și nici măcar nu știu de ce este ea în stare sau de ce nu este.

În scurt timp mașina oprește. Îmi mut privirea de la tabloul iernii. O casă de o frumusețe rară se înalță în fața ochilor mei, este acoperită de zăpadă și pare desprinsă dintr-o poveste, doar că ăsta este coșmarul.

- Coboară, îmi deschide portiera și îmi poruncește, fără ca măcar să mă privească.

Îmi mut privirea înapoi spre casa din fața mea și o țin strict fixată așa.
Îi aud mârâitul nervos, dar nici nu am de gând să mă mișc.

- Cobori singură sau te scot cu forța.

Nu îmi vine să cred că atâta timp a purtat doar o mască, până și eu începeam să am încredere el. Am impresia că persoana din fața mea e cu totul alta.