Passion And Danger

Capitolul 20

Cât mă bucur că genetica a fost de partea mea și Eva s-a născut roșcată. Evan o privește cu ochi mari pe micuța din brațele mele, care stă lipită de mine și îl privește și ea la rândul ei timidă. Sper că nu își v-a da seama.

- Mami, cine e acest domn? mă întreabă micuța mea, ridicându-și capul spre mine.

Îl privesc pe Evan și îi observ tumultul de emoții ce i se lasă citite pe față. E nedumerit, surprins și evident are multe întrebări.

- Este colegul nostru de muncă, îi explic eu.

Evan se ridică de pe scaunul lui și se apropie de noi, se lasă pe vine, astfel încât să fie la nivelul Evei.

- Salut, eu sunt Evan, rostește acesta cu un glas dulce și pițigăiat, pe care nu l-am mai auzit până acum.

Îi întinde o mână, iar Eva cu puțină ezitare i-o întinde și ea pe a ei.

- Eu sunt Eva, se prezintă ea, lăsându-l pe Evan să-i strângă micuța mână în a lui.

Îmi simt inima bubuind în piept cu putere. Nici nu m-am gândit vreodată că ei se vor întâlni, am sperat în adâncul sufletul că într-o zi Eva și Evan vor afla adevărul și vom trăi toți împreună. Dar asta părea ceva ireal.

- Ești foarte frumoasă Eva, ai părul roșcat al mamei tale și ochii albaștri de la cine i-ai moștenit? sunt atât de concentrată pe zâmbetele și privirile dulci pe care și le dau unui altuia, atât de emoționată, încât nici nu conștientizez pentru câteva clipe ce a întrebat-o Evan.

- Mami mi-a spus că am ochii ca a lui tati, reușește să răspundă ea, înainte să o pot opri.

Îi observ sclipirea din ochi a lui Evan, acea mică suspiciune că Eva e fiica lui.

- Dar cum ...? Evan nu reușește să își ducă la bun sfârșit întrebarea, pentru că în următoarea clipă mă ridic tot cu Eva și fără ca măcar să îmi iau rămas bun sau să dau vrio explicație, aproape că fug din restaurant. 

- Leila , stai! Evan aleargă în spatele meu, doar din câțiva pași mă ajunge din urmă.

O las pe Eva în mașină și îi cuplez centura de siguranță.

- Stai puțin cuminte aici, până mami vorbește cu domnul Evan, bine? Eva dă ușor din cap, o sărut pe frunte, apoi închid ușa și mă întorc spre el. Ce vrei? îl întreb rece, evitându-i privirea.

- Ai o fetiță? Ești căsătorită? mă întreabă el, sfredelindu-mă cu privirea, parcă vrând să afle răspunsul de pe chipul meu.

- Da, răspund scurt la ambele întrebări.

Soarele lumina atât de puternic, că simțeam deja că mă topesc. Parcarea din fața restaurantului era aproape goală la ora asta, doar câteva mașini erau parcate, la distanță de câteva locuri una de alta. La fel și strada era aproape goală, la ora asta, pe astfel de căldură, oamenii preferă să stea în casă. Evan tace, chipul îi este indescifrabil, privește undeva în spatele meu, aproape pierdut.

- Dacă nu mai alte întrebări, îmi cer scuze dar trebuie să plec, rup eu tăcerea și vreau să mă întorc ca să intru în mașină, dar Evan mă oprește din nou.

- Cum rămâne cu parteneriatul nostru? 

- Evan, știu cu ce te ocupi, eu am ieșit de foarte mult timp deja din toată asta și nu doresc ca reputația restaurantului meu, să fie pătată de toate acele lucruri negre pe care le faci tu, îi explic eu calmă.

Mă întorc și deschid ușa, dar din nou, nu reușesc să intru, îi simt degetele lui, strângându-mi încheietura mânii. Simt cum atingerea lui îmi electrocutează corpul. Mă trage într-o parte și închide ușa mașinii, împingându-se cu corpul lui în mine și forțându-mă să mă lipesc cu spatele de mașină.

- Ce naiba faci? abia de reușesc să spun eu.

Suntem strâns lipiți unul de altul, îi simt respirația grea lângă urechea mea, îi simt pieptul ce se ridică și se coboară constant, la naiba îi simt chiar și erecția din pantaloni. Simt cum toți fluturașii mei din stomac se trezesc, acei fluturași care ani de zile am încercat să-i ucid. Asta nu-i a bine!

- Încă mă dorești nu-i așa? Chiar dacă ai un soț, chiar dacă ai un copil, unul din brațele lui îmi țin strâns talia, iar celălalt se urcă încet pe coapsa mea. Spune-mi Leila, e fiica mea? tot corpul mi se lasă moale sub atingerea degetelor lui, atingeri atât de fine și blânde, întrebarea lui însă mă face să îmi revin la realitate.

Încerc să îl împing de pe mine, dar nici nu se clintește. 

- Eva ne poate vedea, Veronica ne poate vedea, ce naiba crezi că faci? aproape că strig la el, deja plină de nervi, dar apoi mă pierd din nou, când degetele lui îmi ating materialul fin al chiloților. 

Apasă puțin pe deschizătura dintre picioarele mele, prin material și simt cum corpul mi se înfiorează din nou. Aș fi gata să termin acum și aici. 

Leila, la naiba! Revino-ți! îmi strigă creierul meu, dar corpul refuză să întreprindă vrio măsură.

Îl lasă să îmi bage mâna în chiloți, îl las să mă mângâie acolo, îmi las capul pe umărul lui , ascunzându-mi fața. Îi strâng umerii cu putere și încep să mă frământ frenetică sub atingerile lui care devin tot mai rapide. Îmi mușc cu putere buza de jos, pentru a înăbuși un geamăt ce voia să îmi scape pe gură. Picioarele îmi tremură și dacă nu ar fi brațul lui să mă țină, atunci sigur aș fi căzut la pământ. Îmi vine să îmi dau capul pe spate, dar mă forțez să mă țin lipită de el, îl strâng și cu mai multă putere de umeri, îmi împing șoldurile în el, dorindu-mi mai mult. Iar el îmi dă asta. Își bagă două degete în interiorul meu și de data asta pentru a-mi opri geamătul îl mușc de umăr. 

Cineva ne-ar putea vedea și s-ar da seama de ceea ce facem, dar nici măcar nu îmi pasă. Sunt aproape să termin, încep să tremur din toate încheieturile, Evan se lipește mai mult de mine, pentru a mă potoli și termin, lipită de el și de mașina asta, în mijlocul unei parcări. 

Ce am făcut? 

Îl simt relaxându-se și profit de moment și îl împing de pe mine, intru rapid în mașină și blochez ușile. Mă întorc spre Eva, răsuflu ușurată, când o văd concentrată, jucându-se cu ursulețul ei de pluș. Pornesc mașina și demarez din parcare, am avut impresia că Evan se v-a repezi din nou spre mașină. Dar nu face asta, stă pe loc și mă privește plecând, cu un rânjet arogant pe buze.

Ce naiba am făcut? Eva m-ar fi putut vedea, oricine ne-ar fi putut vedea. Austin, mă simt atât de vinovată față de el, am făcut o greșeală enormă. Trebuie să evit cu orice preț să mă mai ciocnesc cumva cu Evan. Dar nu pot nega faptul că m-am simțit atât de bine, nu pot nega faptul că ceva s-a trezit din nou în mine. Credeam că l-am uitat, credeam că am ars orice sentiment rămas pentru el, mi-a dovedit însă că nu e așa. Mi-a fost de ajuns o singură întâlnire cu el, o singură atingere, ca să-mi trezească din nou fiori. 

E greșit, e atât de greșit ce am făcut. Îl iubesc pe Austin, suntem fericiți împreună. Nu voi distruge asta, pentru un moment de slăbiciune cu Evan.