Passion And Danger

Capitolul 23

*2 ani mai târziu*
Nu cred că am văzut vreodată o priveliște mai frumoasă decât asta. Cerul este senin, doar câțiva nouri albi plutesc lin în zare, scăldați în razele roșietice ale soarelui care apune. E cald, chiar dacă copacii verzi ne umbresc, căldura verii e mai puternică. Dar mă simt fericită aici, în sânul naturii, indiferent de căldura de afară și indiferent de trecut. În sfârșit, după atâția ani îndurerați, plini de riscuri și minciuni, sunt aici și mă simt bine.

O urmăresc pe Eva alergând pe câmpul verde, presărat cu floricele mici de diferite culori . Se oprește uneori și culege câte una din ele, adunându-le într-un buchet. Părul roșcat care îi ajunge până la brâu, îi flutură în bătaia vântului. Zâmbesc văzând-o cum se chinuie iar și iar să îl îndepărteze de pe fața ei.

Simt atingerea blândă a mâinilor lui ce îmi înconjoară talia de la spatele. Apoi sărutul cald pe gâtul meu, îmi întorc capul și întâlnesc cea mai frumoasă pereche de ochi albaștri. Ochii albaștri care m-au înnebunit, care m-au făcut să mă îndrăgostesc și să iubesc acest om necondiționat.

- Te simți bine?mă întreabă el ca de fiecare dată, își face atât de multe griji pentru mine.

În loc să răspund îl sărut apăsat pe buze și aprob ușor din cap.

- Mami! Mami!strigătul vesel al micuței noastre ne atrage atenția la amândoi.

Eva se apropie de noi ținând în mână un mic buchet de flori de câmp. Obișnuiește să îmi dăruiască câte un buchet în fiecare săptămână, când cel din urmă se ofilește. Și acum îmi dăruiește acest buchet, o cuprind și o sărut ușor pe obraz, mângâindu-i părul.

- Tati, ar trebui să iei exemplu de la mine, să-i dăruiești mamei mai multe flori, îl dojenește ea pe Evan, încercând să pară strictă.

Ambii izbucnim în râs, Evan o ridică în brațele lui și o rotește de câteva ori. Eva începe să țipe și să râdă fericită.

De când aproape avea să îl pierd pe el și pe ea, am înțeles că ei sunt tot de ce am nevoie pe lumea asta. Spre fericirea mea Evan a supraviețuit în acea seară, s-a ales însă cu răni grave. Toată noaptea am stat la ușa sălii de operații și am plâns, iar când medicii au ieșit și mi-au spus că este bine, m-am simțit în al nouălea cer de fericire. Reabilitarea a fost grea, dar acum e bine. La scurt timp după ce s-a trezit, i-am spus încă odată că Eva e fiica lui, dar el mă auzise când i-am spus prima dată. Mi-a mai spus că singur suspecta asta, dar nu avea nici o dovadă, înafară de ochii ei, care sunt exact ca ai lui. I-am spus și Evei de asta, că Evan e tatăl ei, nu m-am așteptat că va accepta totul așa ușor și nicidecum nu m-am așteptat că îmi va spune că știa asta încă de când l-a văzut prima dată pe Evan. Să spun că am fost surprinsă, e puțin spus.

Mi-a fost greu însă să trec peste moartea lui Austin, l-am iubit și îl voi iubi mereu. Va rămâne mereu unul dintre cei mai scumpi și mai buni oameni pe care i-am cunoscut, prietenul meu. Am plâns zile în șir, dar Evan și Eva au fost alături de mine mereu, iar să-i văd pe ei fericiți și bine, mă făcea și pe mine fericită.

Tata a evitat foarte mult timp să se vadă cu mine și Evan. A fost greu să îl conving să lase răzbunarea și trecutul în trecut, la fel cum cândva a fost greu să îl învăț asta și pe Evan. În cele din urmă tata și-a cerut iertare de la el, spunând că el nu are nici o vină. Și Evan l-a iertat și și-a cerut și el iertare de la tata pentru tot ce a fost. Există totuși o mică tensiune între ei, o simt atunci când se văd, chiar dacă glumesc și vorbesc, se mai înțeapă uneori unul pe altul cu glume pipărate. Totuși nu ne vedem atât de des, iar cu fiecare revedere tensiune dintre ei scade încetișor.

Evan după multe rugăminți de ale mele, în care tot am încercat să-l conving să renunțe la mafie și tot ce e ilegal, a făcut-o. Iar acum tot ce avem, este legal și curat.

Luciano a murit în acea seară, la fel ca și ceilalți oameni ai lui, din păcate au murit și câțiva din oamenii lui Evan. Mai târziu am aflat că ceilalți doi frați ai lui fuse-se arestați și condamnați la închisoare pe viață. Eu și Evan nu eram singurii lor dușmani și cineva a reușit să se răzbune pe ei. Lumea mafiei e o lume dură și cruntă, puțini reușesc să supraviețuiască în ea.

- Leila, vocea lui Evan mă trezește din gândurile mele, să mergem în casă, am gătit ceva gustos pentru voi, spune el și o sărută pe Eva pe obraz.

Îmi zâmbește și își împleticește degetele între ale mele. Mă sărută și pe mine pe obraz, apoi își lasă privirea spre burta mea rotundă și rostește:

- Și micuțul trebuie să mănânce bine, ca să crească mare și puternic.

- Crezi că v-a fi băiat?îl întreb scufundându-mă în ochii lui.

- Nu știu, nu prea îmi pasă ce va fi, voi fi fericit și îl voi iubi indiferent ce va fi, fată sau băiat, îmi spune cu glas blând sărutându-mă din nou, doar că pe buze.

- Vreau un frățior, ne anunță Eva zâmbindu-ne dulce.

Nici eu, nici Evan nu-i răspundem, doar râdem. Cu ea în brațe și cu mine de mână, pornim cu toții spre casă. Deja se întunecă încet, iar rând pe rând luminile din jurul casei se aprind. Sunt fericită și nu îmi doresc nimic mai mult. Îl am pe Evan și pe Eva, iar sub inima mea, port încă un omuleț micuț. Locuim în unul din cel mai frumos sătuc din Italia și viața nu poate fi mai minunată de atât.

În cele din urmă, trecutul trebuie să rămână în trecut, viața merită trăită în prezent. Iubiți, riscați, nu regretați nimic niciodată. Viața e prea scurtă pentru a trăi în trecut, pentru supărări, ură și răzbunări. Și dacă uneori pare că totul se duce de râpă și viața e dură cu voi, nu renunțați, luptați cu ea, pentru că mereu va mai există o șansă la fericire.

~ Sfârșit~

Mulțumesc tuturor care au citit această carte, mulțumesc că ați fost alături de mine, ați votat fiecare capitol și ați lăsat comentarii care m-au motivat să scriu mai departe.
V-aș ruga ca aici în acest ultim capitol să scrieți în comentarii, părerile și emoțiile voastre despre această carte.
Sper să vă placă și noua carte pe care am început să o scriu.
Vă mulțumesc încă odată cititorii mei, vă cuprind❤️