Passion And Danger

Capitolul 21

Mă opresc la unul din semafoare, sunt pierdută în gânduri, în emoții. Să fie blestemat Evan! Să fiu blestemată eu, pentru că încă mai simt ceva pentru el! Sunetul telefonului meu mă trezește din gânduri, numărul lui Austin apare pe ecran, însoțit de o inimioară de asupra lui. Simt cum inima începe să îmi bată puternic, de parcă Austin, deja știe ce s-a întâmplat între mine și Evan. Nu vreau să-l mint, nu pot să-l mint.

- Da? răspund eu, punându-mi telefonul pe difuzor.

- Cum a mers întâlnirea cu partenerul nostru? este prima întrebare pe care mi-o adresează el.

Ezit pentru câteva clipe, nu știu cum să-i spun totul.

- Nu prea a mers, încep eu cu glas încet să spun. 

O mașină îmi semnalizează din spate, îmi ridic privirea spre semafor, e verde.

- Poftim? De ce? vocea lui Austin devină puțin agitată, dar știu că încearcă să își mențină calmul.

Pornesc mai departe, nu vreau să merg acasă, în ultimul moment mă întorc înapoi spre restaurant. Am și uitat că Eva nu a mâncat și nici eu, putem să mâncăm acasă, dar nu vreau să merg acasă.

- Evan, rostesc eu singurul nume care știu că v-a explica totul.

- Am înțeles, vorbim diseară acasă, ok? 

- Da, bine, fac o pauză scurtă, apoi rostesc aproape cu greu, te iubesc.

- Și eu te iubesc, îmi spune el și închide apelul.

Spre fericirea mea, în restaurant nu mai era urmă nici de Evan, nici de Veronica. Am comandat mâncare pentru mine și Eva, acum eram doar noi două. Eva dădea jucăușă din picioare pe scaunul ei puțin mai înalt, ca să ajungă bine la masă. Mă scufund în ochii ei albaștri, ochii exact ca al tatălui lui. Singurul lucru pe care l-a moștenit de la mine este părul roșcat, în rest seamănă atât de bine cu el. Nu mă mir, dacă el și-ar fi dat seama de asta.

- Mami, domnul Evan are ochii ca a lui tati? întrebarea ei mă surprinde și mă lasă fără cuvinte.

Când am născut-o pe Eva, am decis că pe Austin nu îl va consideră tată, astfel că mult timp i-am spus că este doar un prieten bun de al meu. Am mințit-o spunându-i că tatăl ei este foarte ocupat și are o muncă foarte importantă, departe de noi, pe alt continent, dar într-o zi se v-a întoarce acasă. Nu știu de ce am ales să fac asta, cred că în adâncul sufletului, am sperat că v-om fi din nou împreună. Și nu puteam să o las să îl creadă pe Austin tatăl ei adevărat, chiar dacă acesta se comportă așa.

- Da, îi răspund eu în cele din urmă zâmbind.

Eva nu îmi mai dă alte întrebări legate de tatăl ei. Luăm prânzul împreună, discutând despre mare și oceane, e un copil foarte curios și dorește să afle cât mai multe lucruri despre lume. Cât de mult mi-am dorit ca Evan să știe de ea, aproape că de câteva ori l-am sunat ca să-i spun, dar Austin m-a oprit mereu la timp. Ea a meritat mult mai mult, a meritat o familie fericită, nu o minciună despre tatăl ei, pe care nici măcar nu-l cunoaște. 

- Oh, dar pe cine avem aici, scumpa mea Leila! o vocea mult prea cunoscută răsună în spatele meu, aproape că mie frică ca să mă întorc să-mi întâlnesc ochii cu ai lui. 

- Astăzi se pare că am o întâlnire cu trecutul, rostesc încet, înainte să mă întorc spre Luciano.

Credeam că a murit în acea seară, credeam că am scăpat pentru totdeauna, nu și-a a făcut apariția după aceea niciodată, de asta nici nu mi-am făcut griji în privința lui. Dar afurisitul ăsta a supraviețuit, sunt sigură că m-a urmărit tot acest timp, ca să se răzbune acum.