- Pleacă naibii de aici!vocea îi răsună puternic și îmi simt corpul tresărind de frică.
Pentru câteva clipe nici nu mă pot mișca din locul în care stau. Dar, îmi revin și înainte să îmi pierd curajul și cumpătul, ies din cameră și apuc geaca groasă de iarnă și o îmbrac dintr-o mișcare.
- Mai bine mor de frig afară, decât să stau măcar o secundă cu tine în aceeași cameră!strig la rândul meu pentru a fi auzită și trântesc ușa în urma mea.
8 ore în urmă
Aerul de afară deși este rece, este atât de plăcut, chiar încep să mă simt mai bine, departe de o anumită persoană, îmi pot pune gândurile în ordine.
Mi-am amenajat balconul puțin și mă bucur măcar că pot să stau aici. Priveleștea e una care îți taie respirația, totul e de un alb imaculat, crengile grele ale copacilor acoperite de zăpadă, aproape că ating pământul. Înafară de casa asta, alte case nici nu se văd prin apropiere.
Oricât mi-aș dori să stau aici pentru tot restul vieții și să nu-l mai văd vreodată pe diavolul cu ochi albaștri, trebuie să cobor ca să mănânc ceva. Cum am ajuns să mă gândesc la ochii lui albaștri, în astfel de momente.
Chiar sper să nu îl întâlnesc, sper că ca și ieri va pleca undeva sau va sta pur și simplu în camera lui. Nu îmi pasă unde este, doar nu vreau să îl văd.
Am aflat și că Evan gătește destul de gustos și încă nu m-a otrăvit, ceea ce înseamnă că a spus adevărul când mi-a spus că nu vrea să mă omoare.
Mă bucur când nu îl găsesc în sufragerie și nici în bucătărie.
Mănânc în liniște. Liniștea care îmi aduce aminte de o zi petrecută acasă înainte să vin aici. Când tata nu a venit la cina, pe care el a dorit-o. M-am obișnuit cu singurătatea, cu timpul începi să o îndrăgești și chiar să o iubești. Toate aventurile de scurtă durată pe care le-am avut cu câțiva băieți nu mi-au adus nici măcar un pic de emoții. Nu am avut o prietenă cea mai bună cu care să îmi împărtășesc toate secretele. Tot ce mi-a fost oferit, toate lucrurile materiale, de fapt sunt nimic.
Nici nu îmi simt lacrimile căzând pe obraji, observându-le doar după ce câteva se lovesc de masă. Clipesc rapid și îmi șterg lacrimile, fiind conștientă că Evan poate apărea în orice momen aici. Nu vreau să mă vadă plângând, nu vreau să mă vadă slabă, pentru că oamenii lovesc în punctele slabe.
Mă ridic de pe scaun și decid să mă distrag reluîndu-mi analizatul casei.
Pentru că la etaj în una din cămeri se află diavolul, rămân jos. Înafară de faptul că am văzut practic toate cămerile de aici, este o ușă care mă intrigă să o deschid. Știu că o să fac probabil o greșeală și voi suporta consecințe dacă mă prinde Evan aici, dar sunt prea curioasă.
Apăs încet mâmerul ușii, spre surprinderea mea e descuiată. Pășesc încet, stărâindu-mă să nu fac gălăgie.
Este un dormitor. Patul este frumos aranjat și acoperit de un material roșu-bordo, aceeași culoare având și pernele de pe el. Pe lângă un dulap asemănător cu cel ce este în camera mea, mai este prezentă o măsuță pentru machiaj. Câteva parfumuri sunt așezate pe ea, alte produse pentru machiat și un două inele într-o cutioară acoperită de material catifelat.
Deschid unu din ușile dulapurilor. E plin cu haine, haine aranjate frumos și neatinse, sunt articole pentru bărbați. Deschid cealaltă ușă și găsesc aceleași lucru, doar că acestea haine îi aparțin unei femei.
Îmi aduc aminte de pozele pe care le-am văzut în coridor. Oare astea să fie hainele părinților lui? Asta e camera lor?
Mă încrunt, dar nu părasesc camera. Îmchid ușile și acum atenția îmi este îndreptată spre măsuța de machiaj.
Ridic cutioară cu inele, sunt două inele simple, gingașe, dar frumoase.
Ridic unul din parfumuri și îl trec pe lângă nas, inhalându-i mirosul. Un miros care îmi învăluie simțurile, gingaș și atât de cunoscut totuși.
Am mai simțit mirosul ăsta la o persoană, cine era?
Jeniffer. La ea am simțit același miros.
Îmi ridic ochii în oglindă și îmi corpul electrizat când îi întâlnesc ochii albaștri. Parfumul îmi cade din mână și sparge inevitabil de podea, împrăștiind mirosul său în toată încăperea.
Acum ochii îi ard de mânie și dacă cu privirea ai putea ucide, eu aș fi demult moartă. Din câțiva pași este lângă mine, îmi simt brațul tras cu putere și scâncesc de durere.
Bărbia îmi este prinsă cu aceeași intensitate ca brațul, mă forțează să îmi ridic privirea spre el. Îi întâlnesc ochii plini de foc, gata să mă ucidă. Nu cred că măcar tot ce am învățat din lupte să mă ajute să îi țin față.
- Ce dracu căutai aici?!urlă la mine și furia din vocea lui îmi face corpul să se cutremure.
Îmi închid ochii din reflex. Încerc să mă trag din strângerea lui, dar fără rezultat.
- Dă-mi drumul!mârâi și încerc să mă trag din nou din mâinile lui.
Brusc mă simt eliberată și exact ca în bucătărie aproape îmi pierd echilibrul, dar mă sprijin de perete.
- Ce naiba e cu tine?strig văzândul cum se agită pe lângă parfumul spart de mine mai devreme.
Se oprește și își ridică privirea plină de furie spre mine, parcă fiind gata să mă omoare doar cu mâinile goale.
- Pleacă naibii de aici!vocea îi răsună puternic și îmi simt corpul tresărind de frică.
Pentru câteva clipe nici nu mă pot mișca din locul în care stau. Dar, îmi revin și înainte să îmi pierd curajul și cumpătul, ies din cameră și apuc geaca groasă de iarnă și o îmbrac dintr-o mișcare.
- Mai bine mor de frig afară, decât să stau măcar o secundă cu tine în aceeași cameră!strig la rândul meu pentru a fi auzită și trântesc ușa în urma mea.
Nu știu ce demoni l-au posedat și ce naiba se întâmplă cu el. E doar un parfum, de ce dracu și-a ieșit așa din minți.
E întuneric și frig ca naiba, dar cum am spus mai bine mor în frig decât să mai stau o secundă în ghearele diavolului. Pornesc cu pași rapizi și blestem ninsoarea care a început exact acum. La sigur o să mor, nici măcar nu știu unde să mă duc, pur și simplu merg pe drumul care este mai puțin înzăpezit și pe care am venit cu mașina.
Nici măcar nu știu cât am mers sau pe unde merg totul e la fel în jur și întunericul nu mă ajută cu nimic. Deja îmi simt tot corpul înghețat, privesc în spate, dar din cauza ninsorii abia reușesc să văd lumina difuză a casei.
Fac încă doi pași, mișcare greșită, pentru că cad jos și deși nu mă lovesc, zăpada fiindu-mi ca o plapumă moale, nu pot să mă mai ridic.
Îmi las capul să cadă pe zăpadă. Fulgii deși și pufoși îmi cad pe față. Se pare că ăsta îmi este sfârșitul. Îmi închid ochii prea obosită ca să îi mai deschid.
O lumină albă strălucește în fața mea, atât de aproape, atât de frumoasă, parcă tot frigul a dispărut și acum îmi simt corpul încălzindu-se. O mână își face apariție prin lumină, apoi apare și chipul ei, părul roșcat la fel ca al meu doar că tuns mult mai scurt, ochii căprui ce mă privesc cu dragoste și buzele rozalii ce se curbează într-un zâmbet cald.
- Mamă, șoptesc și îmi mișc corpul spre ea.
- Trezește-te Leila, vocea gingașă, vocea de care mi-a fost atât de dor, răsună încet în jurul meu.
Se apropie de mine și îmi sărută obrazul, apoi începe să se îndepărteze înapoi în aceeași lumină albă. Îi țin mâna și nu vreau să o las să plece fără mine.
- Mamă, vocea îmi răsună mai mult ca un scâncet când degetele i se desprind complet de ale mele, iar ea dispare cu totul.
- Trezește-te, vocea acum răsună în jurul meu mai mult ca un strigăt, iar lumina dispare, lăsându-mă în întuneric.
CITEȘTI
Passion And Danger
Storie d'amore" - Noi doi, asta e imposibil, rostesc calm și îmi ridic privirea spre el. Ochii albaștri mă sfidează, de fiecare dată am impresia că îmi străpunge toate zidurile de apărare, iar eu rămân cu garda jos în fața lui. Tăcere, nu răspunde și asta mă ucid...
