Ne țineam pleoapele închise și frunțile lipite, abia de puteam respira.
- Îmi pare rău, Leila, abia îl aud șoptind, pentru tot, pentru că te-am răpit, pentru cum m-am comportat cu tine, îmi pare rău, repetă același cuvinte.
Îmi ridic privirea asupra lui, dar el nu mă privește, ochii lui privesc undeva în gol. Îmi trec degetele peste bărbia lui, forțându-l să mă privească.
- E în regulă, Evan, te iert, rostesc și îl sărut apăsat pe buze.
Bărbatul ăsta mi-a dat lumea peste cap, dar nu pot să neg sentimentele care le simt pentru el, am nevoie să fiu cu el. Dar cum să îi spun de tata? Cum să îi spun tatei de asta? Ei doi sunt dușmani și asta nu se iartă, tata i-a ucis familia. Trebuie să aflu de ce tata a făcut asta, poate tata este un mafiot nemilos, dar niciodată nu a ucis pe nimeni fără un motiv anume.
- Acum putem fi împreună, îl aud spunând, zâmbesc forțat, privindu-l în ochi.
Chiar vreau să fim împreună, dar asta e imposibil în cazul nostru, noi doi nu putem fi împreună.
- Îmi pare rău, Evan, spun și simt cum ochii mi se umplu de lacrimi, dar nu voi lăsa ca el să mă vadă.
Îl împing din fața mea și îmi trag rochia înapoi, îmi aranjez puțin părul, în care acum câteva minute se încâlceau degetele lui. Îmi pun degetele sub ochi ca să adun lacrimile de sub ochi și să păstrez și machiajul intact în același timp, chiar dacă sunt sigură că rujul mi s-a întins pe toată fața. Datorită săruturilor lui.
- Leila, ce.. din câțiva pași se apropie de mine, dar îl resping din nou și mă feresc de el ca de diavol. Ironic.
- Îmi pare rău, Evan, dar noi doi nu v-om putea fi niciodată împreună, continui ceea ce începusem să spun.
Mă îndrept spre ușă, dar el e mai rapid ca mine și înainte ca să pot pune mâna pe mâner, corpul lui masiv mi-a blocat calea.
- De ce? asta e singura întrebare pe care mi-o pune.
Nici măcar nu îndrăznesc să îmi ridic privirea, nu pot să-l privesc în ochi.
- Leila, degetele sale îmi cuprind barba și cu o mișcare ușoară, aproape blândă, mă forțează să-l privesc.
Nu pot să-i spun adevărul, nu pot să-l dau de gol pe tata, îl iubesc. Dacă aș alege să fiu împreună cu Evan, asta ar însemna să-l mint și asta ar însemna să-l mint și pe tata. Nu pot să aleg între ei doi, dar sunt nevoită să o fac. Îmi simt ochii cum se umezesc din nou, dar îi închid înainte ca măcar o lacrimă să curgă din ei, înainte ca el să poată observa. Cât mă bucur că e întuneric în camera asta. În următorul moment îmi deschid pleoapele, îl privesc direct în ochi și fac ceea ce mă frânge și pe mine, și care îl v-a frânge și pe el. Îl mint.
- Pentru că eu nu îmi doresc asta, pentru că eu nu te iubesc, îl mint cu toată răceala pe care mi-am putut-o aduna în mine, o spun fără nicio emoție și îl privesc la fel. Chiar dacă inima mea strigă contrariul, rațiunea a câștigat lupta asta.
Presupun din nou că sunt o bună actriță, pentru că mâna îi alunecă în jos, atârnând acum pe lângă corpul lui. Văd cum în ochii lui furia îi schimbă locul blândeții. M-a crezut.
- Acum, te-aș ruga te rog să îmi dai voie, spun cu aceeași răceala, am nevoie urgent să ies, pentru că nu știu cât voi mai reuși să-mi rețin lacrimile.
Fără să mai ezite sau să mai încerce să mă oprească, Evan s-a dat la o parte. Deschid ușa, dar înainte să reușesc să fug, vocea lui mă oprește pentru ultima oară.
- Ești la fel de falsă ca tatăl tău, asta mă rănește, dar are dreptate.
Simt cum lacrimile îmi curg pe obraji și fără să mai stau, plec. Fug.
***
Am decis că trebuie să aflu adevărul, de ce tata i-a ucis părinții lui Evan. De asta acum zbor la tata, chiar dacă el mi-a interzis să fac asta, pentru că pot fi urmărită. Dar, am fost pe cât de precaută am putut și oamenii lui tata m-au ajutat. Nu pot să cred în povestea asta, în faptul că tata i-a ucis părinții fără un motiv anume, trebuie să existe o explicație rezonabilă.
Înainte să îmi dau seama, avionul deja ateriza. Norii mari și pufoși rămâneau acum acolo sus la înălțime. Tata a ales o insulă destul de îndepărtată, aproape lipsită de locuitori. E o insulă ca desprinsă din rai, atât de frumoasă. Mi-aș dori să pot să rămân aici, departe de toate problemele și grijile.
Savurez drumul spre vila tatei, admirând priveliștile frumoase, nu doar că e înconjurată de ocean și ai parte de plajă și soare, dar mai există și un munte nu foarte mare, care se înalță printre nourii albi.
- Leila! Scumpa mea, cât mă bucur să te văd! Tata mă cuprinde strâns la pieptul lui, sunt atât de fericită să îl văd din nou și să îl pot cuprinde, mi-a fost dor de el.
- Și eu mă bucur să te văd, rostesc zâmbind. Tată, trebuie să vorbesc ceva cu tine, spun ceva mai serioasă.
Expresia i se schimbă puțin, a înțeles probabil că este vorba despre ceva serios, dar nu a lăsat asta să îi șteargă zâmbetul de pe buze.
- Sigur, dar odihnește-te întâi v-om vorbi mai târziu despre asta, vocea lui e blândă și calmă, cred că e prima dată când îl văd pe tata atât de liniștit, se pare că traiul aici îi face bine.
Iar eu chiar am nevoie de o odihnă, zborul a fost lung și aproape că nu am reușit să dorm deloc, iar schimbarea de fus orar, mă dezorientează puțin și asta mă obosește și mai mult. Urmez sfatul lui tata și decid să dorm puțin în camera ce mi-a fost pregătită în prealabil de personal.
Nu știu cât mai exact am dormit, dar când mă trezesc, afară e deja noapte, la un moment dat am impresia că m-am trezit pe la miezul nopții. Pentru că este o liniște mortală în casă, iar singurele sunete ce se mai aud, sunt valurile oceanului. Cobor în bucătărie pentru a bea un pahar cu apă, îmi simțeam gura uscată și îmi era foarte cald. Uneori îmi este dor de vremea ploioasă din Londra.
Când ajung la parter, zăresc o lumină slabă ce vine din sufragerie, se pare că tata încă nu doarme. Îl prind stând pe o canapea, citind o carte sub o lampă ce îi lumina paginile. Purta o pereche de ochelari de vedere pe ochi, imaginea asta m-a făcut să mă simt atât de confortabil, de parcă totul ar fi normal, iar noi am fi o familie normală. Adevărul este însă că nu este deloc așa.
- Încă nu dormi, rostesc încet așezându-mă pe o altă canapea din fața lui.
Tata face un semn cu creionul în carte, apoi o închide și o așază lângă lampă, lăsându-și și ochelarii pe ea.
- Îmi place să citesc noaptea, îmi spune el cu un zâmbet blând pe chip. Liniștea care domnește noaptea, e perfectă pentru asta, continuă el să îmi explice.
Cât de minunată și caldă nu ar fi conversația asta dintre noi, sunt nevoită să o stric, am venit aici cu un motiv și nu mai am răbdare să aștept. Am așteptat prea mult.
- Tată, ceea despre ce voiam să discutăm, e foarte important pentru mine, încep eu încet, fiindu-mi frică de reacția pe care o poate avea tata.
Dacă nu v-a vrea să îmi spună adevărul?
- Sigur, spune, rostește el calm.
Trag aer adânc în piept, încercând să adun în mine toată puterea și curajul de a întreba asta.
- De ce i-ai ucis părinții lui Evan? întreb în cele din urmă, repede, fără să mai ezit.
Tata își mută privirea și pentru un moment cred că nu îmi v-a răspunde, dar totuși o face, iar ceea ce aud, îmi sfâșie inima.
- Tatăl lui Evan, a ucis-o pe mama ta.
Cuvintele reci, îmi taie respirația, mă așteptam la orice, dar nu la asta.
***
Hey! Îmi pare rău că postez atât de rar, sper totuși să apreciați munca mea, vreau păreri de la voi și vă mulțumesc că citiți.
CITEȘTI
Passion And Danger
Romansa" - Noi doi, asta e imposibil, rostesc calm și îmi ridic privirea spre el. Ochii albaștri mă sfidează, de fiecare dată am impresia că îmi străpunge toate zidurile de apărare, iar eu rămân cu garda jos în fața lui. Tăcere, nu răspunde și asta mă ucid...
