În spatele draperiilor

Jordan

                 Nici nu realizasem când adormisem ieri noapte. Am deschis ochii abia când soarele pătrunse prin geam, direct în fața mea. Începusem să lăcrimez și m-am ridicat în șezut. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost că azi Lora va veni acasă, deci trebuie să aranjez lucrurile pe aici.

               M-am ridicat cu greu de pe pat și, luându-mi un prosop și haine lejere de schimb, am făcut o baie rapidă. La sfârșit, mi-am pieptănat părul negru pe spate și după uscare, m-am îmbrăcat. Nu aveam poftă de mâncare. Mă simțeam nasol rău de tot așa că am preferat să pun puțină muzică și să mă apuc direct de curățenie.

               Pusesem la boxă melodia „ Nobody care" și am ieșit la balcon pentru a fuma o țigară. Priveam oamenii cum mergeau pe stradă, liniștiți, la acea oră matinală. Eram total rătăcit printre gânduri și nici nu simțeam răcoarele de dimineață prin hainele subțiri. Mă simțeam oarecum relaxat.

               Privnd, zărisem cum alerga pe trotuar nimeni altul decât Lyam. Era îmbrăcat destul de subțire pentru acea temperatură și părea foarte grăbit. Alerga repede și speram să nu fie vorba de ceva grav. Odată cu apariția impulsului de-al striga, inima îmi accelera și mă apucase tremuratul. Dar totuși am făcut-o. Vocea mea se auzise destul de tare, suficient ca să ajungă și la el.

                Se oprise pentru un moment în loc și ridicase capul. Mă zărise de la balcon în timp ce-i făceam cu mâna și zâmbi. Am făcut semn să aștepte un pic și imediat mi-am luat o haină și alergam pe scări. Avea să cad de doua ori din cauza entuziasmului, dar, din fericire, m-am ținut bine pe picoare.

                 Am ieșit din bloc foarte repede și am venit spre el. Zâmbeam amândoi și mă bucurasem să văd că nu avea expresia îngrijorată.

                  — Ce faci, puștiule? Încotro? întreb eu, oprindu-mă în fața lui.

                  — Ce surpriză! răspunse tot numai zâmbet. Eram în fugă spre oficiul poștal din acest cartier, din nefericire curierul mi-a greșit adresa fi a lăsat coletul aici.

                   — Înțeleg, spun ușurat de faptul că chiar nu e nimic rău. Ce ar fi, după ce îți termini treaba, să intri în acest bloc. Etajul patru, camera zece, spun, încă fericit și încercând să-mi ascund marele entuziasm.

                   Privi până sus și, oftând, acceptă. Speram că acel oftat era doar din cauza că trebuia să urce patru etaje. Se întoarse iar spre mine și râzând, îmi promise că va veni.

                   După ce aprobasem, i-am urat drum bun și m-am întors în bloc. Abia când urcam scările îmi amintisem că pe azi trebuia să ne vedem la acea cafenea, la orele 6-7 pentru a-mi returna brelocul. Deși așteptam acea seară doar pentru breloc, sincer, speram ca acum să nu îl aibă la el, pentru a avea un motiv să-l văd și diseară. Atunci acceptasem că chiar simpatizam mult acest puști. Încet, încet, începeam să-l îndrăgesc.

                   M-am întors în apartamentul meu și privind, prin jur, încercam sa pun cap la cap ce am de făcut. Am început prin a aranja lucrurile în dormitor, strânsul patului, aspiratul, și am terminat cu spălatul câtorva farfurii.

                Terminasem totul într-o oră și câteva minute și când abea mă așezasem pe canapea, aud soneria. Expir resemnat și mă scol. Deschid ușa și rămân surprins când îl văd pe Lyam gâfâind. I-a luat cam mlt să plece la poștă având în vedere că e la zece minute distanță de această clădire.

                 — Oh. Scuze că a durat atât. A trebuit să fug până acasă să duc coletul și... ți-am adus asta, spuse el și scoase din buzunar brelocul.