În spatele draperiilor

Lyam

             O pasăre năucă se izbește puternic de geamul din camera mea, făcându-mă să tresar. Am sărit în șezut speriat, privind spre locul zgomotului. Am văzut cum mica înaripată se îndepărtează, amețită probabil, undeva  după colț. 

                  Am oftat și mi-am dus mâna la cap, ce mă durea din cauza trezirii bruște. Ridic ochii spre ceasornicul electric de pe noptiera albă și văd cu dezamăgire că e ora opt. Prea dimineață pentru a mă trezi duminica, dar ce să-i fac?! Deja. 

                     Mă ridic din așternuturile ușoare de catifea albă, închid geamul și mă îndrept spre baie. Podeaua din marmură gălbuie lucește, făcându-mă recunoscător pentru munca depusă de Lila, doamna de serviciu. 

                  Mă dezbrac de pijama albastră și o las în coșul cu rufe. Apa caldă din cadă îmi  scoate un zâmbet, ce piere imediat ce ochii îmi cad pe oglinda de deasupra chiuvetei. Doamne, când m-am tuns ultima oară?! Părul, de-o nuanță întunecată de cafeniu, stătea răvășit în toate direcțiile, intrându-mi și în ochi. Cu mâna l-am lins pe spate și m-am întins de-a lungul cadei, lăsând apa să-mi relaxeze fiecare fibră. 

                    Când am simțit că mai am un pic și adorm iar, am știut că e timpul să ies. Am apucat prosopul moale, trăgându-l de pe bara metalică și m-am șters energic. Mi-am pus o pereche de blugi negri, abia uscați și o cămașă albă, largă și fără nasturi. Mi-am periat repede dinții și am coborât în bucătărie, lăsând părul umed să se usuce de la sine. 

                        Bucătăria mov oferea o stare de liniște, culoarea fiind deschisă și într-o armonie perfectă cu albul. M-am așezat pe scaun, prefăcându-mă că nu văd același bilețel a tatei care minte că e în călătorie de afaceri, pe când el e cu o altă blondă de douăzeci de ani, undeva în afara Manhattan-ului. 

                  Am luat doar cei două sute de dolari de pe blat și i-am îndesat în buzunarul blugilor,oftând. 

                   — Neața, rază de soare, spune Lila, imediat ce intră în bucătărie. 

                    — Neață, bunico, răspund eu, sărutând-o pe obraji. 

                    Deși era menajera familiei, nu o puteam trata ca atare. De când m-am autoizolat, ea mi-a fost sprijin moral și fizic. M-a ajutat necondiționat, oferindu-mi tot ce doresc. A devenit bunica pe care nu am avut-o, oferindu-ne iubire familială, reciprocă. Pe lângă curat ideal, mâncare perfectă, mai era și o bună sfătuitoare și ascultătoare. Mă dojenea ori de câte ori era nevoie și iubeam faptul că îmi e alături. În comparație cu mama și tata, ea mi-a fost alături mai bine de zece ani. 

                     — Așa matinal? întreabă amuzată, în timp ce aranja o ceașcă de cafea și tartă cu fructe. 

                       — O vrabie s-a lovit în geamul meu și m-a trezit. Am spus că, dacă tot nu fac nimic altceva, voi pleca în parc. Poate atmosfera de acolo mă va ajuta să-mi memorez nenorocitele de replicile. 

                  Mă privea blând cum vorbeam și mâncam cu poftă din cele preparate. A dat aprobator din cap și mi-a cerut acordul să plece, mai târziu, la fiica ei. Era liberă să facă ce dorea, i-am specificat asta. După ce am terminat totul, mi-am spălat mâinile, am  sărutat-o iar pe obraji și am părăsit casa enormă. 

                     Fiind aproape de parc, am luat-o la pas încet, ascultând muzică la căști și frământând paginile manuscrisului. Aerul era puțin răcoros pentru materialul subțire a cămășii, dar eram sigur că se va încălzi.