Hărțuitorul

Crima

M-am ridicat in fund si m-am infasurat cu patura. Voiam sa apas butonul de panica,dar parca si asta imi era teama sa fac. Zgomotele veneau din curtea casei. M-am apropiat de geam si am dat incet draperia la o parte. Parea a fi doar vantul. Pentru o secunda,crengile care se miscau salbatic m-au linistit. Sentimentul ca ma speriam degeaba si eram doar paranoica, era ironic de linistitor. Am dat draperiile la o parte de tot si ma uitam pe geam. Parea a fi foarte frig afara. Departe de geamul meu, am vazut umbra unui barbat. Barbatul m-a vazut si mi-a facut cu mana. Am tras draperiile rapid si m-am lasat in jos, eram in genunchi speriata si tremuram. Pe jos,taraindu-ma, am mers pana la butonul de panica de langa noptiera si l-am apasat. Peste aproximativ 10 minute,am auzit sirenele politiei, mi-am facut curaj si am coborat jos. Am deschis usa inainte sa coboare politistii din masina si am fugit spre ei. Le-am explicat ce vazusem si doi politisti s-au dus sa patruleze zona, in timp ce al treilea a ramas cu mine sa ma linisteasca. Era un barbat putin mai inalt decat mine,bine facut,brunet cu ochii albastri si o expresie blanda. Ah! Si arata atat de bine in uniforma! Normal ca a reusit sa ma linisteasca,atata timp cat nu eram singura in casa,eram linistita,pe langa altele.

Era trecut de ora douasprezece noaptea si ofiterul inca nu ma lasase singura. Si-a sunat cei doi colegi, dar nu i-au raspuns,apoi s-au auzit doua focuri de arma,unul dupa altul.

-Ar trebui sa merg sa ii caut,probabil l-au gasit.

-Nu ma lasa singura.

A facut ochii mari si eu ma inrosisem, eram rusinata de ceea ce ii cerusem,dar ma simteam in siguranta cu el, in timp ce singura.. era ca si cum lumea mea s-ar fi intors cu susul in jos, ma simteam in pericol.

-Vino cu mine,dar stai in spatele meu,in cazul in care e ceva,eu trebuie sa te protejez,nu sa te expun pericolului. Poate ai fi mai in singuranta daca ai sta in casa...,dar cine stie...Stai aproape de mine.

-Multumesc!

-Nu ai pentru ce sa imi multumesti. Sa mergem.

Stateam aproape lipita de el, dar tremuram. Ma uitam in toate directiile,in special in spate ,dar nu era nimeni altcineva.

In mijlocul strazii, cazuti la pamant, erau cei doi politisti, amandoi impuscati in inima. Am chemat salvarea,dar era prea tarziu, nu mai aveau puls. Ofiterul a cerut intariri. Eram devastata. Daca nu as fi apasat butonul de panica, ei nu ar fi venit si ar fi fost in viata acum. Era numai vina mea.

In timp ce ofiterul incerca sa ii resusciteze, eu ma dadusem in spate, ramasesem incremenita,eram speriata. S-a auzit inca un foc de arma. In secunda urmatoare Mike alerga spre mine, m-a luat de mana si am fugit in casa. M-am impiedicat si am cazut,dar el m-a ajutat sa ma ridic. In urma noastra se auzeau focuri de arma. Am incuiat usa si el s-a dus in bucatarie.

-Jenifer!

Am alergat catre bucatarie.Statea in fund, pe gresie,rezemat de frigider, cu umarul plin de sange.

I-am taiat camasa in dreptul umarului si in timp ce ii dezinfectam rana, politia a ajuns in sfarsit, iar in spatele celor doua masini era salvarea. Am iesit pe usa si am tipat dupa ajutor. L-au luat pe Mike pe targa si pe ceilalti doi politisti declarati morti si au pornit catre spital. Un politist a venit la mine si mi-a sugerat sa merg la sectie sa dau declaratie,m-am schimbat rapid si m-am urcat in masina politiei. Erau cu totii devastati din cauza pierderii celor doi. Stateam cu capul in jos si nu aveam curajul sa mai spun ceva.

Dupa ce le-am povestit tot ce s-a intamplat,si au pus mai multe "piese de puzzle" la un loc,au inceput sa creada ca este vorba de un criminal in serie. Nu imi spusese nimeni nimic,dar se pare ca intr-o sectie de politie,daca asculti langa usa,nu iti zice nimeni nimic, ironic,nu? Am batut la usa si am intrat neinvitata.

-Aveti vreo veste legata de ofiterul Mike? am intrebat eu ingrijorata.

Chiar daca m-au poftit sa ies din camera aceea, destul de nepoliticos de altfel, mi-au spus spitalul unde se afla acesta.

Am chemat un taxi si m-am dus acasa sa iau masina,apoi am pornit catre spital. Fiecare masina pe care o vedeam in spatele meu, aveam impresia ca ma urmareste. Am marit viteza sperand sa nu dau de vreun politist in post la ora 3am.

Dupa ce am parcat masina, am fugit pana la intrarea in spital, m-am uitat in spate si am intrat. Am intrebat de un ofiter ranit la umar adus de curand, nestiindu-i numele de familie. Asistenta m-a indrumat catre camera lui.

-Jenifer,intra..

-Cum te simti?