Hărțuitorul

Apelul

Am ajuns in Felwood cu greu si ne-am indreptat catre marginea orasului pentru a afla mai multe despre internarea lui Arthur McCall. Desi acum era mort, ceva era inneregula, ceva era gresit, de atunci mai fusesem urmarita, deci nu era el hartuitorul. Dar daca avea legatura cu el? Daca defapt acest hartuitor erau mai multi oameni cu un singur scop? Nu intelegeam nici acum de ce cineva ar fi dorit sa imi faca rau. Ce as fi putut face atat de grav?
Ajunsi in spital, am intrebat o infirmiera in legatura cu evidenta angajatilor si m-a indrumat catre un batran imbracat la costum.
-Scuzati-ma! Ma numesc Abigail Hace si acesta este colegul meu, Brian Stewart. Lucram in cadrul politiei. Avem nevoie de cateva informatii despre fostul nostru coleg decedat de curand, Arthur McCall. Am demarat o ancheta cu privire la circumstantele in care a decedat.
-Benjamin Kent. A murit? Imi pare foarte rau. Se poate sa vad...
Improvizatia a fost mereu punctul meu forte, mereu am fost atrasa de actorie. Inventarea numelor si discursului in sine a fost ceva rapid si simplu pentru mie, instinctual chiar. Dar nu ma gandisem inainte la legitimatii. Era ceva ce imi scapase din vedere si urma sa aiba consecinte neasteptate si cu siguranta neplacute. Cand eram sigura ca am incurcat-o, a intervenit Dean cu un ton serios si sigur, salvand situatia.
-Daca se poate sa va grabiti putin? Am facut drum lung pana aici si trebuie sa ne intoarcem inapoi la sectie cu raportul in timp util.
-Da...scuzati-ma! spuse batranul posomorat.
Am profitat de situatie si am continuat sceneta:
-Scuzati-l, va rog! Este nou,o sa am grija sa fie penalizat. Nu se va mai repeta!
-Oh,nu! Lasati-l,insist! Pe vremea mea, tinerii erau mai respectuosi, dar s-au mai schimbat timpurile... Ce aveti nevoie sa stiti?
-Pentru cat timp a fost internat, motivul internarii si cel al eliberarii.
-Doamna, sa stiti ca nu imi place sa vorbesc despre asta, Arthur a fost ca un fiu pentru mine, m-am atasat de el. A fost internat pentru 6 ani. Motivul? Incerca frecvent sa se sinucida. Dupa 3 ani, a incetat sa incerce, dar facea mereu planuri in cel mai mic detaliu, planuri complexe in adevaratul sens al cuvantului. Inca mai am hartiile... A fost eliberat pentru ca in ultimul an de internare nu a mai facut nici un plan, nimic. Era fericit, ma ajuta mereu... Dumnezeu sa-l odihneasca in pace... Sper ca a murit impacat... Cum a murit?
-Puteti sa imi arati foile cu planurile? O sa va spun imediat dupa.
-Urmati-ma.
L-am urmat intr-o camera cu peretii ingalbeniti, cu mobila prafuita si geamuri murdare. A scos din dulap o cutie din metal ruginita si de acolo a scos foile. Erau multe, era un ditai teancul. Batranul Benjamin avusese dreptate. Planuri sinucigase... formule chimice pentru substante,pastile...arme si...bombe. Bomba... asa murise. Servieta, pe o foaie era desenata pana si o servieta... Nu avea nici o treaba cu hartuitorul meu. Arthur se sinucise si planul sau de a se sinucide l-a ucis pe Allan si a ranit pe alti cativa.
-Dar cum a murit?
-S-a sinucis.
-Poftim? Nu se poate... Sunteti sigura? Oh,Doamne!
S-a lasat pe vine si i-au dat lacrimile. Ne-a lasat sa pastram foile pentru evidente, ne-a dat dosarul lui Arthur si ne-a implorat sa plecam. Ma simteam prost pentru ca ii spusesem adevarul, dar omul trebuia sa il stie.
-Ar trebui sa il sun pe Mike...
-Mike? Tipul ala la care tipai?
-Fratele lui Arthur... Da...
-Mai bine i-ai trimite astea prin posta, cred ca ar fi mai bine, tinand cont de ultima voastra discutie. As ar si vedea cu ochii lui...
-Probabil e o idee mai buna decat sa il sun...
-Cam da.
-Ia-ma in brate!
Imi schimbasem telefonul, dar imi pastrasem vechiul numar,dar realizasem ca nu a fost o idee atat de inspirata. Imi suna telefonul:
-Alo? Cine este?
-Cosmarul tau! O sa te vanez ca pe propria-mi prada,pana la final! O sa regreti ca mi-ai distrus viata! Dar nu iti face probleme, o sa te doara mai tare pe tine decat pe mine!
-Cine esti?!
-Nu iti amintesti?
-Nu stiu cine esti sau de ce imi faci asta, dar te implor inceteaza! Inceteaza sa ucizi, sa ma hartuiesti! Lasa-ma in pace,te implor!
-Ar fi prea usor!
A inceput sa rada isteric si Dean mi-a smuls telefonul din mana si a inceput sa urle la barbatul de la telefon:
-Nu stiu cine esti, criminalule, dar o sa te gasesc intr-un anumit punct si vei regreta tot ceea ce i-ai facut!
-Ramane de vazut!
Dean a inchis telefonul si l-a luat de la ureche. L-a privit pentru o secunda, a scos cartela si a aruncat-o in iarba. Ne-am urcat in masina si am pornit la drum.
-Multumesc!
-Nu ai pentru ce sa imi multumesti... Unde mai vrei sa mergem?
-Ba da,am! Mereu ai grija de mine, parca ai fi ingerul meu pazitor...
I-am dat foaia de la Allan cu adresa femeii care detinea numarul de la care primeam mesajele de amenintare. Dean mi-a zambit si l-am lasat sa conduca in liniste. Eram frustrata pentru ca nu retinusem numarul de pe care fusesem sunata, dar stiam ca nu era acelasi de pe care primisem mesajele, numarul Amandei Rhonson.
Eram epuizata. Mi-am rezemat capul de geam si am adormit.