Hărțuitorul

Kristen

Am crezut ca visez, am sperat si m-am rugat, dar nu visam, era realitatea crunta care se juca cu mine in cel mai crud mod posibil.

Nu deschisesem inca ochii, eram speriata de ce as fi putut vedea si nu reuseam sa prind curajul necesar. Stiam ca eram intinsa pe jos sau pe un fel de masa. Tot ce simteam era metalul dur, incalzit de temperatura corpului meu. Eram imobilizata, legata de maini, de picioare si de gat.

Am tras adanc aer in piept si am deschis ochii. Ma priveam in oglinda ce parea a fi mai exact tavanul si am incercat sa scap, dar am esuat din nou. Am vrut sa tip, dar m-am razgandit cand l-am vazut pe James.

-Cum ai dormit?

-Esti un nenorocit!

-Multumesc! Sa incepem.

Mi-a injectat o substanta transparenta in gat si m-a cuprins o durere inimaginabila.

-Ce mi-ai facut?

-Toate la timpul lor. Acum spune-mi, ce relatie ai avut cu Raphael?

-Nu stiu nici un Raphael!

-Minti!

-Nu mint... Nu stiu cine este! Jur!

-Aproape ca te cred, dar nu. Uite cum sta treaba, nu ma face sa imi incep distractia mai repede. De ce crezi ca esti pe masa asta?

Am incremenit pur si simplu. Stiam ce vroia sa faca, ce urma sa patesc si asta ma inspaimanta. Faptul ca imi flutura cheia -care m-ar fi putut elibera- prin fata ochiilor, nu ma facea decat sa tremur din cap pana in picioare. Imi era frig si frica in acelasi timp. Corpul parea a fi inghetat si nu mai putea sa misc nici un deget. Incercam sa imi dau seama de ce nu am facut ca in filme atunci cand eram legata pe masa. Trebuia sa ii spun ca am nevoie la toaleta si m-ar fi eliberat, nu? Atunci l-as fi lovit cu ceva si as fi scapat. Parea un plan bun, venit prea tarziu si pana la urma probabil nici nu mi-ar fi dat drumul. Atatea ganduri coplesitoare... Nu stiam ce sa fac, ce sa zic, stiam ca nu vroia sa imi spuna de ce m-a rapit, dar puteam trage de timp. Oare era bine sa mint in situatia de fata? Ma gandeam ca Dean a anuntat politia ca am disparut, el stia ca nu as fi plecat de langa el. Ah, Dean! Mi-as fi dorit sa ii mai fi vazut macar o data chipul dulce si ochii aia... Desi parea ca nu mai aveam atat de mule de pierdut, aveam mai mult decat atat. Trebuia sa fac ceva. Trebuia sa trag de timp, poate politia avea sa ma gaseasca la timp. Poate...

-Ce mi-ai injectat in gat?

-Esti sigura ca vrei sa stii?

-Da.

-Ceva care sa nu te lase sa lesini, oricat de mare ar fi durerea.

-Deci o sa ma doara...

-Nici nu ai idee.

-De ce faci asta?

-De cate ori sa iti mai repet? Ca sa ma razbun.

-Daca tot ai de gand sa ma ucizi, macar spune-mi.

-Ar fi prea usor. Oare durerea ar fi mai mare daca nu ai stii motivul?

-Esti nebun!

-Putin.

-Am fost foarte apropiata de Raphael.

-Cat de apropiata?

-Cat de apropiata de poate.

-Stiam eu! Ce ai vazut la el?

-Era minunat.

-Cat timp a durat?

-Foarte mult.

-Ea a avut dreptate tot timpul si eu nu am crezut-o atunci... Tu ai omorat-o!

-Pe cine?

-Kristen, sora mea si sotia lui Raphael.

Deci despre asta era vorba defapt. Partea urata era ca eu nu aveam defapt nici cea mai mica idee despre cine era acest Raphael. Credeam ca trageam de timp, dar era clar ca nu facusem bine. Ochii lui James erau plini de ura si de dispret. Reusisem sa il enervez atat de tare incat se sprijinea de masa pe care eu eram intinsa. Probabil acest Raphael o inselase pe sora lui James, ea a aflat si s-a sinucis sau Raphael a omorat-o. Eu nu eram vinovata, nu stiam cine era si nu avusesem nici o legatura. Inima imi batea puternic, dar nu mai tremuram, il priveam cu mila.

-Ce s-a intamplat cu ea?