Hărțuitorul

Aer

Incercam sa scap, dar nu puteam. Dupa maxim 2 minute, James a revenit inapoi in fuga. A blocat usa ca nimeni sa nu poata intra, a luat un cutit si s-a apropiat. Expresia fetei lui era agitata, tremura si zambea la fel ca un clovn nebun din filmele de groaza la care ma uitasem cu ani in urma. Pulsul imi crestea cu fiecare fractiune de secunda si ma temeam cu adevarat. Ganduri disperate imi acaparau mintea si incercam sa ma calmez, dar aveam un atac de panica si nu imi era usor sa il controlez. Sirenele de politie, pe care le auzeam atat de aproape acum, imi dadeau sperante si ma rugam din toata inima, ca nu cumva sa fie desarte. Auzeam atata galagie, stiam ca afara erau oameni care in mod normal ar fi trebuit sa ma salveze, nu? Dar inca nu se intampla nimic. Zgomotele nu se apropiau mai mult, nimeni nu incerca sa intre in incapere si eu simteam cum incet raman fara aer.

Isi plimba cutitul pe antebratul meu stang, lasandu-mi zgarieturi lungi, dar nu adanci, ci subtiri, zgarieturi ce usturau groaznic, ca acelora de hartie. Am tras adanc aer in piept si mi-am tinut respiratia, incordandu-mi brusc corpul. Numarul zgarieturilor crestea rapid. Zgomotele ce imi amplificau speranta, cresteau treptat si spre uimirea mea pareau a fi mai multe. Am inceput sa tip. Tipam dupa ajutor cu toate puterile, incercand sa ii ajut pe cei ce ar fi vrut sa ma ajute, sa ii indrum la locatia mea. Taieturile deveneau tot mai adanci. Durerea crestea in intensitate, dar nu usor, ci rapid, brusc. Am inchis ochii. Mi-l imaginam pe Dean langa mine, imbratisandu-ma, sarutandu-ma... Parca prin imaginile ce mi le cream, durerea se diminua incet. Respiram usor si mi-l imaginam pe el spunandu-mi ca ma iubeste, amintindu-mi de toate clipele frumoase petrecute impreuna.

Nu mai eram incordata, era ca si cum imi acceptasem soarta nedreapta. Eram linistita, dar durerea incepea sa se intensifice, distrugandu-mi imaginile create de mine, imagini ce ma linisteau si imi aminteau cine era cu adevarat langa mine. Imi curgeau lacrimile si imi simteam picioarele pline de taieturi. Era atat de stupid... Era ceva de neimaginat sa fi intr-o astfel de situatie. Atat de ciudat... El se oprise, dar durerea devenise insuportabila. Incercam sa ma gandesc la Dean sau la orice altceva ce ma putea indeparta de realitate, dar nu mai reuseam. Durerea era agonizanta si orice as fi facut, la orice m-as fi gandit, acum nu mai disparea.

.....

Am auzit lovituri in usa si am inceput sa tip iar, mai tare ca pana acum de mii de ori. James mi-a lipit o bucata de banda adeziva pe gura si nu am mai putut tipa, vorbi. Politia a spart usa si multi politisti au intrat in camera. James a lipit varful cutitului de pieptul meu, amenintand ca ma ucide. Stiam ca nu o va face, ar fi fost ceva stupid, nebunesc, dar daca stateam sa ma gandesc, James nu era atat de inteligent sau de istet cat sa se salveze pe el insusi si desi pana acum pacalise pe toata lumea, acum el era in fata politistilor si de data asta aveam cu adevarat speranta. Politistii tipau la el sa se indeparteze de mine, dar nu vroia, punea conditii si repeta imcontinuu:

-Daca va apropiati, o ucid!

A inceput sa puna presiune pe cutit si am simtit cum mi-a taiat pielea,dar nu a apasat mai mult, il tinea pur si simplu acolo,marind usor rana, din cauza miscarilor mele. Dar m-am oprit si am asteptat cu ochii inchisi ca totul sa se termine.

Politist: -Lasa arma jos!

James Roy: -Nu! Nu am muncit atata pentru a renunta pur si simplu!

Politist: -Esti inconjurat! Casa e inconjurata! Nu iti agrava situatia! Preda-te!

James Roy: -Nu inca!

Politist: -Lasa cutitul jos si ridica mainile deasupra capului! Acum!

Am deschis incet ochii si am stabilit contactul vizual cu unul dintre politisti care ma privea neincetat. Atunci am inteles, din ochii lui care spuneau totul, din privirea sa, ca situatia avea mici sanse sa se termine cu bine. Ochii aceia sinceri... Lacrimile imi umplusera ochii atat de tare, incat abia mai vedeam, eram epuizata.

Nu mai eram atenta la ce se vorbea, la ce se negocia. Nu mai puteam auzi nimic. Trei cuvinte imi acaparau mintea: o sa mor, cuvinte pe care neintentionat mi le repetam neintrerupt in gand.

Am simtit cum cutitul mi-a strapuns pieptul, apoi am auzit 4 impuscaturi. Am mai auzit o lovitura puternica, cateva strigate si cam atat. Ma uitam in jur in ochii lor si pe unii ii vedeam speriati, pe altii determinati, altii stiau pur si simplu ce au de facut. As fi zambit daca as fi putut, dar banda adeziva era inca acolo. Pe James nu il mai vedeam, mai mult ca sigur fusese impuscat. Muream? Nu am mai fost in stare sa aud sau sa vad ceva, durerea ma doborase si cred ca am lesinat pur si simplu.