Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
8. Nu e mare lucru, dar e șansa mea spre ieșire
În viața asta nu am avut multe așteptări și nici nu am oferit atât pe cât ar fi vrut cei din jurul meu. Prin ei mă refer la părinții mei, la Kyle și poate la Jessica, deși cu ea e mai puțin probabil. De fiecare dată când îmi doream ceva, primeam. Așa a fost mereu, de când mă știu. Lucrurile materiale nu sunt importante pentru mine dacă stau să le compar cu cele spirituale, cu adevărat prioritare. Fericirea nu înseamnă doar atât și, deși sunt alți copii în lumea asta mai retrași și neîmpliniți decât oricine altcineva, tot simt că... se putea mai bine pentru mine. Dacă asta are vreun sens. Nu sunt egoistă, chiar nu sunt. Pur și simplu am obosit.
Și uite-mă acum. Aș fi putut fi la un club în miază noapte, ca orice alt adolescent obișnuit, sau pe faleză, privind stelele. În schimb, stau într-un birou gol de suflet și plin cu neființă. Am știut că asta se va întâmpla într-o zi. E de parcă viitorul mi-a pictat inima și mi-a udat-o cu apă ca să nu apuc să văd creația ce era destinată pentru mine. Pentru el, Parker Misigan. Nici măcar nu știu cine e. O parte din mine îmi strigă să ies pe ușă și să uit ce am văzut, iar cealaltă mă îndeamnă la nenorocire. Dacă foaia asta se află aici, e pentru un motiv.
Un zgomot sparge liniștea și-mi răscolește gândurile. Nu durează mult ca tatăl meu să pătrundă în încăpere și să facă pași spre locul din fața mea. Mă reped spre un dosar și-l aștern cât pot de subtil peste certificatul de deces.
— Încă nu ai terminat? întreabă și-mi ridic instantaneu privirea către el.
Pe fața lui nu se citește confuzia ori incertitudinea, ceea ce mi se pare deplasat și totodată bizar, având în vedere că am găsit asta în biroul lui. Nu pot să spun că nu mă aștept ca el să fie la curent cu asta. De fapt, cu toate lucrurile care mă înconjoară. Cum se face că are legătură cu orice?
— Nu, mai sunt destule de făcut, îl anunț și mă cert în gând când vocea-mi sună tremurândă.
Mă privește suspicios și mă aștept să se așeze, dar, contrar a ceea ce credeam, începe să strângă foile din fața mea, unele peste altele. Îmi mișc piciorul în repetate rânduri, abținându-mă cât pot de tare să nu-i trag actele din mâini. Inima îmi stă în loc în momentul în care atinge dosarul și-l ridică. Certificatul iese la iveală, oprindu-mi respirația. Nu te uita la el, Nayadi!
— Du-te în camera ta! șoptește spre mine.
Poftim?
— De ce? gura mă ia pe dinainte, fără să pot opri cuvintele să iasă.
Mă întreb dacă am auzit bine și aproape că-mi vine să-mi frec urechile, dacă asta ar avea vreun sens. Știu ce am auzit. Tocmai mi-a spus să plec. Poate că și-a dat seama și are de gând să facă ceva în privința asta. O să-l ardă și nu o să mai rămână nimic din el, iar eu nu voi avea nicio dovadă că nu mi-am pierdut mințile. Mai arunc o scurtă privire și foaia e tot acolo. Între noi doi. Dacă nu fac ceva acum, s-ar putea să-mi pară rău mai târziu.
