Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
6. Chipurile neimportante nu rămân în amintire o veșnicie
ASEY
Mă urc în mașină mai nervos decât am coborât aseară, când am ajuns aici, în casa lor. Nici nu știu de ce dracu' am mai venit, nu e de parcă sunt un rahat de copil care nu e în stare să meargă până la un magazin, sau oriunde altundeva. Tata are niște principii idioate pe care nici măcar nu știu de ce le accept. Oricum niciodată nu accept nimic, nu ar fi trebuit ca acum să fie diferit.
Pornesc repede mașina, chiar dacă am avut impresia că s-a rupt cheia în contact când am împins-o. Ies din curte și mă bag pe autostradă, nu înainte să mă asigur că nu vine nicio nenorocită de mașină din nicio parte. Mi-ar mai trebui doar să mă plimb prin vreun spital și după să mă întorc tot aici, ar fi cireașa de pe tort.
Apăs pedala până simt că a ajuns la limită și râd. Râd pentru că sunt prea nervos să fac orice altceva și... chiar aș face ceva în momentul ăsta. Virez la dreapta și scot telefonul din buzunar când mă văd singur pe șosea.
vin la tine. ai ceva?
Îi scriu cum pot lui Zayn, aruncându-mi din când în când privirea în față.
Marfa noua, amice
Rânjesc și accelerez. Mă duc mai târziu acasă, oricum nu am chef să îmi încarc mașina cu tot felul de lucruri.
Îmi trec limba peste buze și mă relaxez în scaun. Nu am de ce să mă alarmez, mereu m-am descurcat cu genul ăsta de chestii, cum ar fi condusul. Nu sunt tipul ăla care să meargă la curse sau să umble cu zece mii de fete pe minut. Am prieteni din ăștia, recunosc. Dar doar atât.
Mă încrunt când nu prind verde la semafor și se schimbă fix când trebuie eu să trec. Urăsc când se întâmplă așa. Mă bucur, totuși, că băiatul la care urmează să merg nu stă foarte departe de casa Nayei.
Naya, auzi! Deci așa se zice acum.
În fine! Sunt prieten cu Zayn de ceva timp, e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Prin el l-am cunoscut și pe ratatul ăla, de care habar nu aveam că e frate cu Nayadi. Îmi încleștez mâinile pe volan în momentul în care fața lui îmi apare în minte și îmi imaginez un pumn care-i zboară în gură, din greșeală. Poate chiar ar trebui să fac asta o dată.
La dracu'! Eu. Nu. Sunt. Așa.
Opresc dintr-o mișcare în fața garajului și trântesc cât pot de tare portiera, ieșind din mașină. Imediat îl văd pe Daze, care încearcă să lovească un sac agățat de pom. Încearcă.
— Te rupe pomul, frate! glumesc și mă apropii de el, întinzându-i mâna.
— Ce-ai tras de ești pus pe d-astea? râde și-mi cuprinde palma, strângând-o ușor.
