Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
12. Ai o cameră mișto
— Mergem? își întinde una dintre mâini, așteptând, cel mai probabil, să i-o cuprind cu a mea.
Ceea ce nu se va întâmpla în lumea asta. I-o înlătur frumos, răsucindu-mă pe călcâie și, după ce mă asigur că sunt în centrul atenției lui, rostesc:
— Mergem, dar separat.
Și, fără nimic în plus, o iau la drum, la început încet, ca în cele din urmă să-mi accelerez pașii, conștientă fiind că e în urma mea, ținând pasul. Nu știu și nici nu-mi pasă cât de ciudată e chestia asta, însă chiar îmi doresc să iau puțină distanță de el. De majoritatea figurilor umane pe care le cunosc, de fapt. Se presupunea că-mi voi face singură de cap, cu atât mai puțin legată de Asey. De când s-a mutat la noi tot apare oriunde sunt eu. Petrecerea, casa mea, camera mea... și acum chiar și pe stradă. Și nici la cafenea nu scap de el.
Destul de ironic.
— Faptul că fugi de mine mă face mai tare să vin după tine, încetează! strigă în urma mea, oprindu-mă printr-o mișcare a mâinilor. Cum de mergi atât de repede?
— N-o să răspund la întrebarea asta.
— Nu mă face să cred că ai ceva cu mine, pentru că e imposibil.
Îmi dau ochii peste cap. Nu am nimic cu el, încerc doar să nu vorbesc prea mult cu străinii. Până la urmă, Asey e un străin. Dacă tatăl meu l-a adus la noi, asta nu mă face pe mine responsabilă de el, în niciun caz. N-are decât să-l ducă el la restaurant și după în parc, la înghețată.
Nayadi, ai promis că vei fi mai bună.
— De ce e imposibil?
— Pentru că sunt irezistibil.
Vezi să nu.
— Și pentru că mă cunoști de câteva zile.
Ce nu înțelege el e că fix asta e problema mea. Bine, poate problemă e un termen puțin cam dur pentru situația de față, însă tot cred că atitudinea mea se datorează faptului că nu știu cine este. Poate că ar trebui s-o las mai moale și să nu mai intru în defensivă de fiecare dată când îl văd sau când stau la mai puțin de doi metri distanță de el. E doar un băiat oarecare, ce ar putea să meargă rău?
— Ce ziceai de sucul ăla? îmi relaxez umerii, așteptând să facă sau să zică ceva.
Nu o face. Tăcerea e inconfortabilă.
Îmi opresc atenția pe chipul lui, în încercarea de a-mi dea seama la ce meditează, dar nu reușesc să citesc nimic. Are buzele strânse într-o linie dreaptă, ochii aproape închiși, iar sprâncenele în poziția lor obișnuită, nici măcar pe jumătate arcuite, cum m-aș fi așteptat în mod normal. Am spus ceva greșit? Bănuiesc că nu, având în vedere că în următoarea secundă își înalță un colț al gurii și lasă să-i scape un oftat dramatic, înclinându-și capul în față. Apoi mă privește de sus, cu un aer ce dă pe afară de aroganță.
