Coșmarul de la miezul nopții

XXX. Înainte de furtună

                                 1

     Casa doamnei Ruth nu mai arată nici pe departe așa cum arăta înainte ca ceilalți să se stabilească în ea. S-au întâmplat mult prea multe lucruri aici și ecoul Domului parcă încă zace prins între pereții acestei clădiri. Femeii nu i-a fost chiar ușor s-o părăsească, din cauză că au fost descoperiți, dar se va întoarce când totul se va termina. Se va întoarce acasă.

     Lumina lichidă a unui portal vertical acaparează întreaga bucătărie, atunci când se deschide precum o poartă uriașă. Prima persoană care pune piciorul afară din portal este însăși Kendra Powell, unul dintre Gardienii Zaillei, ce a fost închisă în baza Gardienilor și care și-a recăpătat destul de repede dorința de a-l întrece pe Joshua Bolton în ochii marii vrăjitoare. Pentru moment, însă, misiunea sa este departe de Zailla. Femeia este acompaniată de însăși fratele ei, Jordan, care este la fel de determinat de ea. În spatele lor, Andrew Coleman, Gardianul cu părul ca de foc, îi urmează tăcut.

     Portalul se închide urma lor, lăsând mici sclipiri de lapte, ce se risipesc imediat în aer.

     — Căutați peste tot. Nu lăsați un fir de praf neîntors, poruncește femeia, pe un ton jos.

     Atât vrăjitorul, cât și Gardianul se învoiesc  printr-o mișcare din cap, după care pornesc prin diferite camere. Inevitabil, Jordan Powell găsește camera în care, conform descrierii Teresei King, a fost ținută.

     Kendra Powell rămâne în loc, inspectând ușor încăperea. Simte o energie puternică. Teresa King a avut dreptate. Au fost aici. Dar, dacă acel Paul Young a apucat să-i avertizeze, cu siguranță le-au luat-o înainte.

     ,,Nimic aici", îi șoptește Jordan prin intermediul canalelor din când în când, în timp ce caută orice le-ar putea spune unde s-au dus. Totuși, casa, deși este vizibil deranjată, nu arată nimic prea ieșit din comun.

     — Inutil, murmură Kendra, strâmbând din nas. Complet inutil!

     I-a spus deja lui Alistair că nu-i vor mai găsi aici pe dezertori. Dar nu, el n-a ascultat-o. ,,Sigur au lăsat ceva în urmă", a spus el. Pe naiba, n-au lăsat nimic. Maxwell nu e atât de idiot să lase vreun indiciu. Dacă există un lucru la care Gardienii se pricep cel mai bine, acela este ștergerea urmelor. Așa s-au ascuns mai bine de secole unii de ceilalți. E în sângele lor asta. Kendra mereu a crezut că e ceva ironic. Gardienii nu ar trebui să mintă. Totuși, sunt cei mai buni la ascuns.

     — Nimic.

     Kendra se întoarce încruntată către Andrew Coleman. Acesta stă în prag, privind-o cu o expresie gravă.

     — Mă rog, cel puțin acum știm că fug de noi, vorbește Kendra. Înseamnă că știu că îi vom înfrânge. Și, mai mult ca sigur, ei nu știu că noi am fost eliberați. Dacă se tem doar de Alistair, fără a ne implica și pe noi în calculele lor, înseamnă că au un handicap, explică ea.

     — Deci sunt vulnerabili, concluzionează Andrew.

     — Totuși, să nu-i subestimăm, intervine Jordan Powell. Cu cât este mai vulnerabil adversarul, cu atât defensiva sa este mai bine pregătită.

     Kendra zâmbește în colțul gurii. Asta este adevărat. Dar defensiva lor se va sparge repede.

     — La ce te gândești? o întreabă fratele ei, ridicând o sprânceană.

     Femeia tace pentru câteva secunde, după care întreabă:

     — În ce alte locuri s-ar mai putea ascunde?