Coșmarul de la miezul nopții

XVII. Înrobire

                                    1

     Pereții învechiți ai încăperii aproape că jelesc și ei durerea lui Paul Young. Urletele Gardianului se varsă nesfârșite, precum un râu de coșmaruri. Alistair King privește satisfăcut. Letitia își dorește să-și ia viața chiar în acel moment. Camera de tortură își merită cu succes numele. După lupta care a avut loc aici, Alistair s-a întors și, după ce a reparat panoul, s-a pus pe treabă. Și iată! Primul venit este chiar Paul Young. Pe același scaun pe care urma să-i fie luată viața lui Elizabeth Hyde, Gardianul încearcă să reziste durerii.

     Încheieturile mâinilor îl ard, fiind strânse cu puternicele funii energetice. Însă, pentru a fi sigur că Gardianul nu evadează, Alistair a decis ca o altă funie energetică să îi fie prinsă și în jurul gâtului, de spătarul înalt al scaunului. Adevărul este că Alistair vrea doar să-l vadă pe Paul suferind. Și reușește. Firele luminoase ce stau înfipte în pielea lui îl aruncă în agonie.

     Paul nu știe cât va mai rezista. Lacrimile nu apucă niciodată să i se usuce pe obraji, căci o nouă pereche apare. Sângele îi curge șiroaie din buzele pe care și le-a tot mușcat. Lichidul roșiatic apare și în palmele sale, unde Gardianul și-a înfipt unghiile. Stropii reci de transpirație strălucesc pe pieptul său dezgolit.

     — Te mai întreb odată. Unde este Teresa? urlă Alistair, cuprins de furie, prinzându-l pe Paul de gulerul cămășii sfâșiate.

     Gardianul își ridică privirea către el, însă deja nu mai încearcă să se oprească din a trăda vreo emoție. Simte durerea și Alistair știe asta.

     — Haide, Paul! Cât de puternic te crezi? N-o să reziști prea mult! continuă Alistair.

     Paul, însă, alege să tacă. Pumnul lui Alistair îl lovește în plină figură, făcându-l să strângă din dinți. Nu a simțit niciodată durerea unei singure lovituri așa de intens ca acum.

     Alistair se depărtează de el, privindu-l cu dispreț. În fața lui, imediat, apare Letitia. Expresia ei denotă milă și compasiune. Însă tot ea este cea care și-a aruncat fratele în mâinile lui Alistair.

     — Paul, te rog! îngână ea, încercând să-l convingă să coopereze. Avem nevoie de o singură locație. Te rog.

     Văzându-și sora rugându-l să coopereze cu Alistair King, Paul își iese din minți. Dacă nu ar fi legat, ar omorî-o cu mâna lui. Oricât ar încerca să mai simtă ceva pentru Letitia, nu poate. Durerea fizică dar și cea sufletească nu îi dau voie să mai judece rațional și nici măcar nu e sigur că ar trebui să mai încerce s-o facă.

     — Iudă! strigă el, lovind-o cu vârful pantofului în tibie.

     Letitia se depărtează la foc automat, fiind săgetată de durere.

     — Urât din partea ta, Paul! strigă Alistair, rânjind.

     — Puteți să vă luați de mână și să vă duceți dracu amândoi! le urează el, închizând ochii.

     — Știi că acum toți cred că i-ai trădat? continuă Alistair. Mă rog, eu nu știu asta. Dar bănuiesc. Nu ar fi logic? Deci, de mâna cui vrei să mori, a mea sau a lui Maxwell Hyde?

     — Maxwell nu e criminal, murmură Paul printre dinți.

     — Poate, răspunde Alistair. Dar este un mincinos. Și asta a luat mai multe vieți. Dar e în regulă. Dacă vrei să fii de partea lui, vei sfârși fix ca el.

     Paul tace, privindu-l adânc pe Alistair, așa cum doar el poate, vrând, parcă, să-l sfideze.

     — Moartea lui Maxwell nu-ți va aduce glorie, murmură acesta.