Coșmarul de la miezul nopții

IX. Frică

                                    1

     Cu ajutorul unui portal, Ranela deschide calea către casa doamnei Ruth. Maxwell, care o ține pe femeie în brațe, stil mireasă, trece primul. Ranela se târăște în urma lor, închizând portalul. Bărbatul o duce pe bibliotecară în dormitorul ei, întinzând-o ușor în pat.

     — Ce facem acum? întreabă el, privind corpul incoștient, dar tremurând al femeii.

     — Va trebui să încercăm să o vindecăm așa cum știm, răspunde bruneta. O să o fac eu. Mâinile mele sunt încă intacte.

     Maxwell își privește propriile mâini, după care privește corpul Ranelei, care este plin de plăgi minore. Fața ei este palidă, buzele îi sunt uscate, iar niște cearcăne adânci sunt prezente sub ochii ei.

     — Ești sigură? o întreabă acesta.

     Fata aprobă printr-o mișcare a capului. Se așază cu greutate pe marginea patului, atentă să nu murdărească așternuturile cu sângele ei, care începe să se usuce. Își duce mâna pe fruntea femeii, care este străbătută de un spasm în acel moment. Închide ușor ochii, lăsând valuri roșiatice, ce par că mișună pe sub pielea Ranelei, precum niște vene strălucitoare, să intre pe sub pielea doamnei Ruth. Doamna Ruth, încă învelită în sacoul lui Maxwell, le simte, începând să tremure.

     — Vraja asta vindecă fizicul, vorbește Maxwell mai mult în șoaptă. Dar dacă ea nu este rănită fizic? se îngrijorează el.

     Ranela îl aude și se înfioară la acest gând, însă nu-i răspunde. Maxwell își strânge mâinile la piept, îndreptându-și spatele și așteptând.

     — Și eu sunt îngrijorată, spune Ranela, într-un final, dar să mă agit nu va ajuta cu nimic. Este la fel și în cazul tău. De ce nu verifici dacă Nicholas ți-a trimis vreo veste? îi propune bruneta.

     Maxwell uitase de Nicholas. Iese din dormitorul bibliotecarei și se duce în bucătărie, unde și-a lăsat telefonul înainte de a pleca spre Dom. Îl ridică de pe masă și începe să caute. Observă imediat un mesaj de la Nicholas:

     ,,Mătușa mea i-a predat poziția ei lui Alistair King. Ar fi mai bine dacă nu ai mai veni deloc la bază."

     Recitește de câteva ori mesajul, nevenindu-i să creadă. E clar. A pierdut-o pe Allison.

     Își abține impulsul de a izbi telefonul de un perete și se așază pe un scaun. Își proptește coatele pe masă, ducându-și palmele la tâmple. ,,Cum de te-ai convins idiotul ăsta?", vorbește acesta mintal, de parcă Allison ar fi lângă el. ,,Leah, Arnold și Elizabeth încă sunt acolo.", își amintește, simțind cum, în loc să se calmeze, se enervează mai tare. După câteva minute de gândire, acesta pune mâna pe telefon și-i trimite lui Nicholas un mesaj. Are un plan. Poate să nu meargă, dar...

                                      2

     — Tot nu înțeleg de ce a făcut mătușa Allison asta, se plânge Nicholas.

     — Atunci când consideri că nu mai ești capabil de ceva, este bine să-i lași locul unei persoane care este capabile de acel lucru. Este un sacrifiu care trebuie făcut de dragul celor din jur, îi explică mama sa. Allison crede că nu mai este capabilă să conducă și că Alistair este cel potrivit.

     — Dar nu este, insistă băiatul. Dintre toți Gardienii, ea l-a ales tocmai pe King!

     — Și atunci pe cine ai fi vrut să aleagă, Nicholas? întreabă Rebecca.