Coșmarul de la miezul nopții

XXXII. Avantaj

                                   1

     În casa lui Maxwell se instalează o tensiune puternică, atunci când un alt portal se deschide, făcându-le drum înăuntru Teresei King, Kendrei Powell, lui Roger Bolton și lui William Bell. Gardienii au venit pentru o ultimă verificare, însă nu pentru a-l găsi pe Maxwell. Nu. Maxwell cade fix capcana lor. Vine singur. Aici miza s-a schimbat.

     — Coleman a avut dreptate. Chiar s-au ascuns aici. Simt asta, murmură Kendra, inspectând locul și dându-și ochii peste cap, de parcă ar fi o joacă de copil ceea ce face.

     — Dacă ar mai fi cineva cu puteri aici, ne-ar putea simți? întreabă Roger, încruntându-se.

     — Da, Bolton, i-o întoarce Kendra rânjind. Nu te-a învățat Josh?

     Roger se abține din a mai spune ceva. Nu are de gând să se bage neapărat în acest conflict dintre Kendra și tatăl lui. Se ceartă de ani buni amândoi. Sunt într-un fel de competiție și nu e prost să nu realizeze că recunoștința din partea Zaillei este premiul. Da, s-ar băga să-l apere și să lupte cu și pentru el, dacă ar fi cazul. Dar nu are de gând să-i intre în vreun joc de replici Kendrei. E indiferent. Totuși, atitudinea ei autoritară îl scoate din sărite uneori.

     Deschide gura să-i întoarcă ceva Kendrei, dar se oprește atunci când William le face un semn scurt din mână. Aceștia tac, privindu-l atenți pe Gardian.

     — E cineva în bucătărie, spune el în șoaptă. Cred că plecăm de aici mai repede decât am fi crezut.

     Ceilalți pornesc încet către locul indicat de către William. Casa asta e prea liniștită. Adevărul e că Gardienii Zaillei nu au de ce să se teamă, având în vedere că știu exact care dintre ceilalți sunt la bază. Toți, de fapt. Cu toate acestea, o casă goală va fi mereu o casă stranie. Gardienii Zaillei știu cel mai bine asta. Unele lucruri nu se schimbă.

     — Măi, măi! exclamă Kendra, odată ce se vede în bucătărie.

     William avea dreptate. Chiar a detectat mișcare în bucătărie.

     — Dă-mi drumul! strigă doamna Ruth, smucindu-se, atunci când Roger îi prinde încheieturile mâinilor cu ajutorul funiilor energetice.

     — Tu ești păzitorul lor sau ce? întreabă Kendra Powell, batjocoritoare, mărindu-și ochii.

     Bibliotecara nu scoate niciun cuvânt, ci doar îi săgetează pe toți cu privirea. Kendra aproape că o privește cu milă. Au lăsat-o în urmă? Fix pe ea? Maxwell începe să comită cam multe greșeli în ultima vreme. Asta sau crede că îi poate duce de nas prin metodele erorii. Și poate că ar fi așa. Dar Maxwell are un defect: nu poate sacrifica persoane. Asta îl face pe Maxwell diferit de Alistair.

     — Ori ea e o distragere și ne așteaptă o ambuscadă, ceea ce e puțin probabil având în vedere că sunt toți la bază, începe William Bell, ori ei chiar au lăsat-o pe ea în urmă. Și tind să cred în ultima parte.

     William Bell pare sigur pe cuvintele sale. Între Gardieni se lasă liniștea. Toți încearcă să se gândească dacă asta face parte din planul lui Maxwell sau nu. După câteva secunde, însă, Kendra Powell spune:

     — E timpul să ne mișcăm. Nici Zailla, nici Domul nu așteaptă prea mult.

                                      2

     Când era tânăr, lui Maxwell îi plăcea la nebunie să-și facă planuri de rezervă, chiar și pentru cea mai nesemnificativă misiune. Era foarte organizat și atent la toate detaliile. Aștepta cu bucurie momentul în care cineva avea s-o dea în bară și el avea să apară cu mult așteptatul plan B să salveze situația. Îi plăcea să fie cu un pas în fața tuturor. Era un sentiment plăcut.