Coșmarul de la miezul nopții

XIX. Elizabeth

                                  1

     Cu fiecare sunet pe care Elizabeth îl scoate în încercarea de a se elibera, Maxwell simte că moare puțin câte puțin. Asta o să se termine repede. Trebuie.

     Îi prinde mâinile lui Elizabeth cu niște funii create din valurile sale de energie. Magia sa este roșie astăzi. Asta e singura alinare pe care o poate avea. În ultima vreme, tinde să observe în amănunt culoarea deciziilor sale. Nu știe dacă e neapărat bine sau rău, fiindcă magia nu poate decide pentru oameni. Dar, uneori, intențiile fac diferența.

     Arnold își plasează palmele pe umerii lui Beth, împingându-se cu putere, până când fata se vede obligată să se așeze în genunchi. Maxwell construiește un cerc de flăcări, roșii precum sângele, în jurul ei. Arnold se dă în spate, așezându-se în aceeași linie cu: Ranela, Nicholas și Rebecca.

     — Ranela, ghidează-mă! îi cere Maxwell, fără a o privi.

     Ranela, simțindu-se incapabilă de a scoate vreun cuvânt, pur și simplu se concentrează, explicându-i telepatic ce trebuie să facă.

     În primul rând, Maxwell trebuie să depărteze bula de energie din jurul doamnei Ruth, pentru a putea folosi puterea Zaillei direct. Însă, din momentul în care scutul ce o ține pe femeie în viață este eliminat, trebuie să se grăbească, fiindcă magia Domului va continua să o rănească în mod alert.

     Gardianul se apropie cu pași mici de doamna Ruth. Este ultima dată, în acest ritual, când își permite să nu se grăbească. După ce bula energetică nu va mai fi, nu-și va mai permite să se gândească la nimic, ci doar la ceea ce trebuie să facă. Nu se va mai gândi la Leah, la Nina, nici chiar la durerea pe care o simte pentru Elizabeth. Toată concentrarea lui va fi pe ceea ce face, strict.

     În încăpere, nimeni nu scoate nicio vorbă. Singurele sunete care se aud sunt țipetele perpetue ale lui Beth, care încearcă să se elibereze din cercul magic, rănindu-se. Maxwell ajunge lângă bibliotecară. Trage aer adânc în piept, după care închide ochii, începând să se concentreze. Atinge cu palma suprafața bulei energetice. Prima dată, simte mici înțepături, amintindu-i de arsurile pe care le-a căpătat acum ceva timp în Camera Domului. Apoi, însă, totul devine liniștitor, de parcă palma sa se integrează perfect în acea energie, precum ultima piesă a unui puzzle. Fără prea mult efort, Gardianul reușește să îndepărteze scutul. Abia acum realizează că și-a ținut respirația. Fața bibliotecarei se contorsionează, trădând un spasm.

     — Maxwell! îl strigă Rebecca, trezindu-l din reverie.

     Maxwell tresare, revenind cu picioarele pe pământ. Își amintește că timpul împotriva căruia luptă s-a strâns tot într-o clepsidră, în care se scurge cu viteză. În doi pași, este lângă Elizabeth. Se lasă în genunchi, fiind acum față-n față cu ea. Încearcă să nu-i lase urletele să-i înfunde timpanele și privirea-i să îl cuprindă. În grabă, elimină cercul de foc. Elizabeth, văzându-se liberă, încearcă să se târască, dar Maxwell o apucă de încheieturi, făcând tot posibilul să nu atingă funiile energetice, ce-i țin mâinile legate.

     — Iartă-mă, Elizabeth! murmură el, abținându-se din a opri totul chiar acum.

     O trage pe Elizabeth la pieptul său, ținând-o strâns. Deși fata se zbate să scape, forța sa, nici măcar oferită de vrajă, nu se compară cu cea a lui. Cumva, de parcă ar simți ceva, Beth se calmează brusc, reglându-și respirația. Maxwell își duce o palmă pe după ea, atingându-i umărul. Cealaltă palmă și-o plasează pe capul ei.

     — Nu te lăsa păcălit. E doar un truc de al ei, ca să te doboare, îl avertizează Arnold.

     Maxwell privește către el, aprobând printr-o mișcare a capului. Știe ce încearcă Elizabeth să facă. Încearcă să-i câștige empatia, pentru ca să se elibereze. E doar un instinct mârșav, pentru ajutarea în luptă a victimei vrăjii de înrobire.