Coșmarul de la miezul nopții

XXVIII. Pentru totdeauna

                                   1

     Nina nu recunoaște persoana. Dar vocea... Este vocea unui bărbat, pe care a auzit-o o singură dată în toată viața ei.

     Își amintește visul clar ca lumina zilei. Toți erau morți, Zailla câștigase și un singur suflet, dintre toți, ,,Vino și luptă, dacă pentru asta ești aici!", îi strigase Zailla. Și atunci Nina s-a simțit în siguranță. Și, nu știe cum și de ce, dar la fel se simte și acum.

     — Vei fi bine, repetă vocea, strângând-o și mai tare.

     Abia acum Nina privește ușor în jos, la mâinile care o țin atât de strâns, încât abia poate respira. Vede două mâini de bărbat cum se odihnesc pe brațele ei. La contactul dintre palmele persoanei necunoscute și brațele Ninei, șatena observă niște scâtei. Acestea sunt albe și seamănă perfect cu valurile energetice pe care le are atunci când face magie. Doar că ele nu sunt atât de haotice, precum sunt cele roșii sau verzi. Acestea sunt liniștite, părând că jubilează în jurul lor. Valurile albe îi încojoară pe amândoi, luminând încăperea. Inima Ninei începe să bată cu putere, însă nu din frică sau durere, așa cum a fost până acum, ci de extaz. Simte cum liniștea o cuprinde și parcă o bucurie imensă explodează înăuntrul ei. Are impresia că, în toți acești ani, a fost departe de casă și acum s-a întors în locul unde aparține. Dar nu înțelege acest sentiment. Nu-l înțelege. Totuși, nu mai este la fel de confuză cum era înainte. De fapt, acum totul pare clar, deși tot nu știe unde e Elizabeth.

     Ușor, ușor, valurile dispar în aer, până când nu se mai văd deloc; de parcă nici n-au fost acolo. Dar sentimentul de liniște rămâne. Persoana din spatele ei slăbește strânsoarea, deși încă nu-i dă drumul.

     — Ajută-mă, continuă vocea masculină din spatele ei.

     Nina nu înțelege la ce se referă, însă, în următoarea secundă, simte alte două mâini ce o ajută să se ridice în picioare. Cele două persoane o ajută pe fată să se întindă în pat. Șatena face întocmai, fără a se împotrivi. Ochii ei încep să se îngreuneze și, oricât ar încerca să rămână trează, somnul o cuprinde numaidecât.

     Ranela și Maxwell ies din dormitor încet, închizând ușa în urma lor.

     — Nu cred că este atât de simplu pe cât am crezut că va fi, spune bruneta.

     — Ai crezut că va fi simplu? întreabă Maxwell, zâmbind în colțul gurii.

     Ranela își dă ochii peste cap, după care continuă:

     — Mă rog... Apropo, cum ai făcut chestia aia?

     Bărbatul ridică din umeri.

     — Credeam că tu ai făcut aia.

     — Nu, tu ai făcut-o, râde fata.

     — Nici măcar nu știu ce a fost, murmură Gardianul.

     — I-a transmis din energia ta Ninei, explică Ranela. Seamănă cu ce ți-a transmis ție Arnold în peșteră. Doar că tu nu i-ai dat din puterile tale, ci ai ajutat-o cumva să se liniștească.

     — Lumina aia albă, începe Maxwell, de ce a fost... albă?

     — Nu e evident? răspunde ea.

     Văzând fața confuză a lui Maxwell, Ranela expiră zgomotos, apoi continuă:

     — Este vorba de legătura dintre voi. Este mai puternică decât a fost vreodată. Și blestemul nu are nicio legătură cu asta. O iubești pe Nina mai mult decât orice pe lumea asta, iar dragostea nu are culoare, Maxwell. Dragostea nu ține nicio parte, nici pe cea bună, nici pe cea rea. Dragostea e neutră, fiindcă este cel mai pur lucru care există în univers.